Terry Pratchett – Mort (Discworld 4)

„Mort” mi se pare deocamdată cea mai cinică şi implicit cea mai reuşită carte a lui Pratchett, din cele care alcătuiesc universul Lumii Disc. O să vă anunţ când mi se va schimba opinia. Nu ştiu, poate că gândul la autorul care face documentare despre eutanasiere, combinat cu personajul „Moartea” şi acolitul ei „Mort” e o idee care nu se poate să te lase „rece”. Când vorbeşti despre moarte, nu poţi fii „rece ca mortu’”.

V-am spus la cronica despre „Lumina fantastică” faptul că Partchett e apreciat de englezi pentru că a făcut în secolul XX ce făceau românii cu o sută de ani înainte ca el să se nască: autoironia basmului. În sfârşit, putem spune că suntem şi noi originali în ceva, dar nu suntem în stare să ne autopromovăm. „Mort” e scris prin 1987, iar „Ivan Turbincă” în 1880, şi să nu îndrazniţi să-mi spuneţi că poveştile nu seamănă, că zău mă enervez. Ba „Ivan Turbincă” mi se pare şi mai cinic, pentru că nu are un happy-end.

V-am spus de nenumărate ori că aştept ca, aşa cum americanii fac filme despre „Light fantastic”, să ieşim şi noi din zona erogenă a realismului postcomunist, şi să ne promovăm mai cu înţelepciune adevăratele valori culturale.

Ştiu… or să-mi crească urechi de măgar aşteptând.

Anunțuri

Alex Duval – Ritual (Vampire beach 3)

Sincer, nu am timp şi nici chef să iau la puricat toată seria de „Vampire beach” a lui Alex Duval. Mie unul nu-mi plac vampirii puşi într-un context atât de însorit. Cartea are un aer de „teenage movie” ieftin, în ciuda faptului că personajele se vor anti-„Twilight”. Jason e un tip arătos care nu e vampir, şi Sienna e tipa bună, vampiriţă de nota zece, combinată cu un prieten-vampir al lui Jason… şi mă rog… la sfârşitul cărţii ăsteia cei doi sfârşesc prin a rămâne împreună. Acţiune excesiv de rapidă, cu un criminal în libertate, care e de fapt poliţistul oraşului… ceva foarte palpitant ca idee dar lipsit de substanţă. Mă mir că nu s-a tradus şi la noi, pentru că oricum, faţă de „Jurnalele vampirilor”, asta măcar nu e penibilă.

Florian Zeller – Fascinaţia răului

Unul dintre cei mai „cool” autori ai Franţei s-a apucat să scrie o carte despre islam.

Proastă idee.

E drept că tratăm cu indulgenţă lumea islamică. Când mergi într-o ţară musulmană stai tot timpul cu un nod în gât că nu ştii de unde pică o bombă, sau şuieră un glonţ. E stupid să susţinem că undeva în subsidiarul Coranului omenirea este invitată la toleranţă şi iubire, când nu este aşa… doar Pleşu mai are tupeul să admire numărul ridicat de versete coranice referitoare la toleranţă. Eu l-aş întreba atât pe Pleşu: „Bă băiatule, tu chiar ai citit cartea aia?”

Subiectul e cam aşa: Millet, un scriitor cu un fizic urâţel ajunge la Cairo şi o întâlneşte pe fosta lui mare iubire, Lamia, care acum nu-l mai recunoaşte. Problema e că nici măcar curvele nu vor să urce la el în apartament. Ajunge înapoi în ţară, scrie o carte despre frustrările musulmanilor bazate pe lipsa unei vieţi sexuale adevărate (li se promit fecioare dacă se fac kamikaze), şi într-un târziu e ucis de un extremist.

Teoretic subiectul e bun, şi cică s-ar referi la scriitorul Michel Houellebecq care la fel… a scris un roman controversat despre musulmani.

Practic, avem un franţuz tinerel care emite cele mai penibile păreri despre religia islamică. Zeller nu pricepe nimic din pretextul religios al mususlmanilor, şi nu atacă esenţa psihologică a acestor popoare. Se leagă de abstinenţa sexuală ca un elev de clasa a patra care refuză să vadă lucrurile în ansamblu. Face o critică de faţadă, puerilă şi simplistă, şi termină cu pretenţia de a fi considerat un predecesor al lui Rushdie. A prins el ideea că sunt la mare trecere cărţile în care sunt înjuraţi musulmanii. O fi adevărat, dar până la profunzimea lui Rushdie, băiatul mai are de lucrat.

Charlaine Harris – Mort de-a binelea (Stackhouse 5)

Mi se pare o traducere foarte inspirată a titlului. Este exact sinonimul pentru „mort ca cuiu’ de la uşă”. Din păcate cartea mi se pare cea mai lipsită de consitenţă din toată seria. E tare scena  când Sookie îi spune lui Eric că şi-au tras-o şi el stă ca prostu’ şi-i vine să se ia la palme de ciudă că nu-şi mai aminteşte nimic. Subiectul iarăşi înecepe să semene cu „Twilight”: o tipă vrea să-i facă rău lui Sookie pentru că iunitul ei a fost ucis de Eric… mă rog… o stupizenie de genul ăsta.  Pe de altă parte descoperim un personaj feminin care are probleme cu iubitul ei vampir (cică în loc să o sugă, preferă să o bată), şi la final de tot apere uzn vârcotigru… nu râdeţi! Cartea se vrea serioasă la partea asta.

Charlaine Harris – Moartă pentru toţi (Stackhouse 4)

Eu v-am spus că autoarea asta are o imaginaţie bogată: Sookie îl găseşte în seara de Revelion pe Eric fugind gol. Nu… nu este un fan al nudismului, ci pur şi simplu are o amnezie destul de binevenită: e mai bun, cumva mai blând, şi da… cei doi sfârşesc prin a şi-o trage. Cartea zău că merită citită… are o naivitate exemplară. Aici apar nişte vrăjitoare-panteră sau aşa ceva, că Eric se dovedeşte a fi vrăjit, şi când îşi revine nu mai ştie nimic din ce s-a întâmplat, şi ce îmi place e că eroina îl uită pe „fantasticul” Bill. E tare că Jason, fratele lui Sookie,devine şi el un personaj cu puteri supra, ceea ce mie unu mi se pare cam penibil… dar dacă mă gândesc că e o carte cu vampiri şi alte chestii fantasy… am citit lucruri şi mai penibile decât fabulaţii despre oamenii-felină.

Marc Levy – Şi dacă e adevărat…

Comenta cineva la un moment dat pe blogul ăsta că mie nu-mi plac poveştile de dragoste, şi nu ştiu să le apreciez frumuseţea. Uite, „Şi dacă e adevărat… ” mi se pare un roman de dragoste modern foarte bun. Şi nu spun asta pentru că a fost ecranizat. Ecranizarea nu mi se pare că e altceva decât o comedioară hollywoodiană.

Editura Trei, pe coperta 4, vă minte de vă rupe: filmul nu a fost ecranizat de Steven Spielberg, ci a fost produs de acesta. Regia îi aparţine unui relativ „no-name” specializat în gen. Nu vi-l recomand, pentru că Arthur mi se pare un tip mult mai profund decât Mark Ruffalo ăla, iar Lauren mult mai frumoasă decât Reese Whiterspoon.

În fine, cum spuneam… cartea mi se pare o reuşită a romanului de dragoste modern. Povestea e aparent simplă: un tip vede fantoma unei tipe aflată în comă. Se îndrăgosteşte de ea, o duce acasă, în locul unde fantoma nevăzută a mamei sale mai bântuie încă, îi salvează corpul de la eutanasiere (cartea asta cred că l-a sâcâit nervos pe Pratchett), şi în final… ea se trezeşte din comă, atâta doar că nu-l recunoaşte. Nu ştim clar dacă rămân împreună.

Îmi place complexitatea lui Arthur, pentru că la drept vorbind întreaga acţiune e centrată în jurul lui. Lauren este o apariţie care deşi are propria-i personalitate vindecă atât de bine obsesiile şi actele ratate ale protagonistului încât cu greu poţi face diferenţa dintre realitate şi imaginaţie.

E un pasaj în carte care mi-a atras atenţia: ce ai face cu 86400 de dolari pe zi? La sfârşitul zilei pierzi această sumă, dar dimineaţa primeşti alta. Deci zilnic, ai de cheltuit 86400 de dolari. Ce faci cu banii ăştia? La început îi foloseşti pentru tine, apoi începi să-i ajuţi pe alţii. La fel e şi viaţa: o zi are 86400 de secunde. Costă o secundă din viaţa ta un dolar?

O altă comparaţie dintre zi şi viaţă o face mama lui Arthur într-o scrisoare post-mortem: într-o zi, de dimineaţă, gândul de a adormi te sperie. Pe măsură ce te apropii de finalul zilei însă, oboseşti, iar somnul nu ţi se mai pare neportivit. La fel e şi viaţa: la bătrâneţe, moartea nu ţi se mai pare absurdă.

Chalraine Harris – Clubul morţilor (Stackhouse 3)

Asta iar e genială.

Înainte să vă povestesc despre carte, vă dau un sfat prietenesc: când căutaţi pe Google numele Charlaine Harris, nu selectaţi filtrul de „imagini”. Dacă ţineţi la imaginaţia şi puterea voastră de abstracţie, nu vă uitaţi la faţa autoarei! O să fi se fleşcăie tot cheful de cărţi cu Sookie Stackhouse. Toată viaţa, când veţi încerca să vă imaginaţi o partidă de sex cu Anna Paquin, vă veţi trezi supravegheaţi de de zâmbetul acru şi dodoloţ al lui Charlaine Harris.

Cartea… da… deci ştiţi că în „Twilight” la un moment dat tipa se desparte de Edward, pentru că el vrea să o protejeze? Cam aşa se întâmplă şi aici, doar că e mai tare: el trebuie să o fută pe alta, pentru ca aia să nu o omoare pe ea.

Nu este asta perfect? „Dragă, o vezi pe gagica aia bună de acolo? Trebuie să i-o trag dragă. Stai liniştită, e pentru binele tău. Înţelege-mă, dacă nu o fut, mori!”

Apar şi vârcolaci în cartea asta (la dracu, au fost menade, acum vârcolaci, abia îi aştept pe cei şapte pitici), iar Eric are o misiune secretă legată de catalogarea informatică a vampirilor.