Despre un revizor

Articolul Zero
Ce faci cu o carte, faci şi cu un om. A fost o vreme când unii ardeau cărţi, iar la scurtă vreme au ajuns să ardă oameni. Vremea aceea se mai repetă uneori şi azi. O carte refuzată e un om refuzat, pentru că mesajul unei cărţi e o idee, iar ideile ne fac oameni. Cărţile cenzurate sunt opiniile cenzurate ale unor oameni. Fantasy-urile ţi se par inutile? Înseamnă că imaginaţia nu-ţi foloseşte la nimic. Te plictiseşte Kant? Nu cred că te interesează simţul moral. Ai aruncat Biblia? Poate că dormi cu Nietzsche sub pernă. Genul de cărţi pe care le citeşti sunt genurile de oameni cu care stai de vorbă. Judeci o carte după coperţi? Îngrijorează-te, căci poate judeci şi oamenii după aparenţe. Iar dacă în ultima vreme nu ai citit nici o carte, nu înseamnă că eşti prost. Cultura, antropologic vorbind, este tot ceea ce produce omul. Valoarea culturală a unui produs e cu totul altă discuţie. Între „Dilema Veche” şi „Cancan”, cultural vorbind, nu este nici o diferenţă. (şi aici domnul Pleşu nu poate spune că nu am dreptate, cine nu crede, îl poate întreba) Valoric însă… prima revistă este mai bună decât cea de-a doua, pentru că răspunde la mai multe cerinţe ale societăţii. Toate cărţile fac parte din cultură, fie ele bune sau proaste, la fel cum revistele porno fac parte şi ele din cultură. Dacă nu ai citit o carte în ultima vreme nu e nimic grav din punct de vedere cultural… nu eşti nici mai prost, nici mai deştept, ci doar ai omis să faci cunoştinţă cu un om. Din această cauză cărţile nu te pot izola de lume, aşa cum face calculatorul, sau orice altă activitate dusă la extrem: pentru că ele sunt o oglindă a sufletului. Folosiţi-le cu mare grijă! Să nu vă faceţi din ele chip cioplit!

Articolul 1. INTRODUCERE
1.
Când nu o să mai intereseze pe nimeni cum adoarme Gigi Becali la pârnaie numărând oiţe, de ce îşi dă Ridzi demisia, de ce nu şi-o dă Udrea, cine candidează la europarlamantare sau la prezidenţiale, ce culoare au chiloţii Monicăi Columbeanu şi dacă se asortează ei sau nu cu cei ai Oanei Zăvoranu, când vă veţi plictisi de Dan Diaconescu (sunt un vizionar… ştiu că va veni şi ziua aceea), pornOTV-isme şi „fătisme”, când or să vă doară ochii de la filmuleţele alea blurate cu obsedaţi sexuali, când o să fluieraţi dracu’ când  vreţi şi în fundul cui vreţi, când o să treacă criza economică şi grevele (îmi asum noţiunea de „niciodată”)…
…ştiu că veţi vizita blogul meu cu revizii de carte

2. notă (aproximativ) tehnică:
Voi suţine şi voi face schimb de linkuri cu orice blog sau site care face recenzii de carte, fie ele bune sau proaste, fie ele asemănătoare sau complet diferite de cele pe care le fac eu. Când am vrut să fac un blog cu „revizii” de carte mi-am asumat o straşnică „durere-n cur” vizavi de traficul internautic. NU am duşmani, NU am prieteni, promovez păreri.

Articolul 2. CÂTEVA REMARCI PREGĂTITOARE
1.
de fapt, o carte nu te poate face mai inteligent. Mai deştept, poate, dar mai inteligent niciodată. Te poate impresiona, te poate face să plângi, dar fundamental nu te poate marca. O carte nu e viaţă.
2. critica unei cărţi este esenţialmente  inutilă. Discuţia pe marginea situaţiilor pe care le propune o carte te poate ajuta să empatizezi cu alte situaţii din propria viaţă. Răspunsul la întrebarea “frate, dar merită să citesc chestia asta?” e deasemenea util.
3. citesc pentru că nu ştiu să fac altceva. Nu e o virtute, e o stare de fapt.
4. faptul că un om citeşte o carte dovedeşte un singur lucru: ştie să citească. Dacă gândeşte, înţelege, are dubii, poate chiar şi memorează, e cu totul altă discuţie.
5. Cel mai mare bine pe care-l poate face o carte este educaţia. Pentru o minte neformată, nedeprinsă cu descifrarea unei cărţi, nu există educaţie. Lipsa unei educaţii coerente înseamnă reeducare, îndobitocire, prostie, non-civilizaţie, deci primitivism. Un om needucat nu se deosebeşte prin nimic de un animal. Nu raţiunea ne face superiori animalelor, ci educaţia. Aşa cum un câine dresat e mai valoros decât un vagabond, la fel de bine o raţiune educată, civlizată, este mai utilă societăţii decât una idioată. E normal să nu vorbeşti, e o prostie să nu citeşti, dar e tragic să nu gândeşti.
6. Omul raţional şi-a gătit mâncarea. Omul educat a împărţit-o cu semenii. Citeşte şi dă mai departe!
7.
Originalitatea se măsoară istoric: primul care a făcut „treaba aia” e original la „treaba aia”.

Articolul 3. DESPRE LIMBAJUL FOLOSIT AICI
1. ATENŢIE, ACEST BLOG CONŢINE UN LIMBAJ VULGAR! O scriu încă o dată, ca să nu vă mai minunaţi atâta! De obicei, postările în cauză vor fi marcate de o imagine cu titlu informativ asupra acestei stări de fapt.
2. toate postările sub categoria „păreri” pot fi judecate conform articolului 30 din Constituţia României.

Articolul 4: DESPRE PSEUDO-INTELECTUALI
1.Urăsc intelectualul pasiv, care vorbeşte despre cărţi cu atitudine fără a lua el însuşi o atitudine. De fapt, acest gen de om nici nu ar trebui să se numească intelectual.
2. Detest profund artiştii cu aer de „visători”, genul de ipocriţi cabotini care cred că Shakespeare a fost un băiat inocent care a scris despre „iubirea platonică”. I-aş înjura pe toţi traducătorii care au făcut din „Le Roi se muert”  banalul „Regele moare” şi lasă netraduse numele personajelor lui Cehov.
3. Urăsc profesorii universitari proşti, care chiulesc de la ore, care şi-au făcut lucrările de doctorat plagiind autori de renume, dar slavă Domnului că în ţara asta nu te caută nimeni la originalitate ci la pilă.  Nu suport scriitorii şi poeţii atât de rataţi încât trăiesc cu senzaţia că ce scriu ei formează deja un curent de opinie, iar cine zice că nu contează culoarea politică ci talentul literar îl invit să publice cărţi la Humanitas.
Pe scurt: Pseudointelectualii: ăştia au educat generaţia de idioţi care ne conduc.

Articolul 5.  DESPRE BLOG
1. Nu scriu referate. nu fac cronică de carte. Dacă sunteţi un elev în căutarea unei surse se idei pentru comentarii literare, nu mă citiţi, nu am nevoie de comentarii, nu am nevoie de vizite.
2. Nu scriu nici ca să povestesc carțile, nu scriu nici ca să pierdeți vremea citindu-mă. Nu fac analiză literară. Nu fac cronică sau recenzie de carte. Nu scriu ce vrea cititorul, nu scriu ce ar vrea autorul cărții să scriu, scriu ce vreau, ce-mi trece prin cap după ce termin de citit o carte. Scopul meu este sa vă fac să citiți cartea, nu sa mă dau deştept.

lecteur francais

 english reader

3 comentarii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s