Spovedanie pentru învinşi – Panait Istrati

„Spovedanie pentru învinşi” este primul contact cu ipocrizia rusească. Nu e o carte elaborată, nici foarte bine structurată, ci aşa cum o descrie însuşi autorul, e o carte de vizită, mai degrabă o prefaţă la întreaga sa operă.

Două mari capitole stau la baza pseudo-poveştilor: primul contact cu un stat comunist şi dezamăgirea trăită de eşecul punerii în aplicare a unor idei ce păreau atât de înălţătoare, apoi celebrul caz Rosakov, sau doar un mic exemplu despre cum se debarasau bolşevicii de proprii lor susţinători.

Deşi interzis, volumul are o valoarea mai degrabă simbolică decât literară, deoarece nu este închegat într-o povestire coerentă.

Vladimir Nabokov – Lolita

Lolita nu ştiu de ce îmi aduce aminte de universul corupt din Bel-Ami fulgerat sporadic de lumina crepusculară a Morţii la Veneţia.

Este o carte pe care ţi-e foarte greu să o citeşti dacă nu ai fantezii cu minore. Deşi pretinde a fi fost acuzată de indecenţă, poveste este echilibrată în bolnăviciunea ei, iar finalul este armonios şi sobru în stupizenia lui. Cumva îţi este imbosibil să nu o iubeşti pe Lolita, „femeia domnişoară”, arhetipul fructului pârguit prea devreme sub razele unui soare distructiv, aruncat de valurile vieţii într-o lume aflată în pragul unei ere glaciare.

Protagonistul este un personaj de o complexitate cum rar întâlneşti în literatură: educat cu moderaţie, un spirit liber îngenuncheat de propriile sale dorinţe, maschează frustări ascunse la umbra unor pretenţii de aristocrat. Este un exemplu de inteligenţă eşuată complet, pentru că oferă logică nonsensului său existenţial.

Dincolo însă de valoarea literară incontestabilă, avem de-a face cu o poveste care clar nu e recomandată taţilor de fete.