Il diario di Dracula – Marin Mincu

Este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune cărţi cu Dracula. În principiu are tot ce-i trebuie: documentare istorică, laitmotive şi arhetipuri orgiastice, demonice, şi aşa mai departe. Porneşte de la un fapt real: între 2 februarie 1463 şi 28 august 1464 Vlad Ţepeş a fost ţinut prizonier de Matei Corvin, într-o celulă aflată sub Dunăre, în apropierea Budapestei. Ce învăţăm din asta la prima vedere: 1. Că românii se trădau între ei şi în secolul XV, şi … 2. Că ai Draculaului de unguri, în secolul XV aveau închisori sub Dunăre, în vreme ce noi abia aveam pivniţe sub case.

Buun… acestea fiind rezolvate, trebuie spus că motivul încarcerării a fost absolut imbecil: posibilitatea ca Ţepeş să fi fost un aliat al turcilor era exclusă, dar se pare că interesele Papei erau altele.

Descoperim aşadar un Dracula veridic: educat într-un spirit catolic, crescut apoi de musulmani, şi în final conducător al valahilor. Pentru că dacă într-adevăr vrem să-l considerăm pe Dracula un vampir, nu trebuie să pierdem din vedere nişte aspecte mai mult decât verosimile: dacă a fost sodomizat în timp ce era captiv la turci? Cum s-a simţit când a aflat că părinţii i-au fost ucişi? Cum s-a simţit să fie trădat în repetate rânduri? Ce sexualitate putea să mai aibă un om care aproape că s-a născut cu imaginea sângelui înaintea ochilor?

Per esempio, ştiaţi că unul dintre obiceiurile otomane era acela de a defeca la comun? Nu, serios, se căcau cu toţii în grup, stând cur în cur deasupra unei găuri, parlamentând printre spârcâieţi şi pârţuri, apoi se ştergeau la cur unul pe altul în semn de respect.

Oau, asta da ţară civilizată! Erau atât de civilizaţi că francezii le-au urmat exemplul: Regele Soare şi-a luat servitori speciali care să-l şteargă după ce făcea treaba mare. Şi cică Vlad Ţepes era nebun!

Om fi fost noi un popor de ţărani înapoiaţi fără închisori sub Dunăre, dar măcar ne-am şters la cur singuri!

Şi da… de ce nu ar fi Dracula altceva decât întruchiparea nereuşită a unui basm popular românesc despre tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte?

Alle Nozze Sotteranee des Misteri Eleusini il pastore mioritico oppone le Nozze Cosmiche” (77).

Alan Gibbons – Legiunea vampirilor

Autorul, deşi nu a fost niciodată-n România (cel puţin aşa dă senzaţia…), şi în materie de geografie e un soi de bâtă de lemn încovoiată până la inutilitate, a prins din zborul liliacului cum stă treaba cu „spiritul mioritic”. E aici un personaj, pe nume Dimitrescu, vânător de vampiri cu experienţă , „scârbit de lipsa de împotrivire a sătenilor”. Şi mai este castelul lui Dracula, care se numeşte „Ceşcuţ”, probabil în aminitrea răposatului „Ceaşcă” ( Ţineţi aproape până o să vorbim despre „Cizmuliţă” ).  Binenţeles, faptul că Ceşcuţ e un castel în munţi, undeva în apropierea Constanţei, e doar o problemă geografică axiologică. O puteţi lua ca pe o dilemă testamentară eminesciană (… sună uşor cretin… ştiu…) gen „să-mi fie codrul lin pe-ntinsele ape”. În rest, cartea e mediocră în ciuda vampirilor foarte monstruoşi.

Charlaine Harris – Vampirii sudului (7 şi 8)

Două cărţi despre care nu pot spune mare lucru, decât să comntat că povestirea îşi pierde din misterul iniţial. E şi normal, nu o poţi continua la nesfârşit. În „All together dead” eroina îşi continua aventurile din ce în ce mai Harry Potteriene, înconjurată de tot felul de fiinţe fantastice. Are loc la un moement dat şi un proces, cu nişte discuţii siropoase pline de învăţăminte, şi un final de carte care de fapt nu e final, pentru că autoarea ne dă de înţeles că are de când să mai continue istoria până se vor plictisi tipografiile să o mai publice.

Aşa că în „From dead to worse” o face pe Sookie zână, ceea ce mie mi-a tăiat tot elanul, că sincer să fiu, nu-mi plac zânele, şi mi se taie cheful de vise erotice când apare vreo zână prin preajmă. Aşa că nu ştiu dacă voi mai fi curios să mai citesc ceva din saga asta. Colac peste pupăză apare şi bunicul-zân, ceea ce m-a prăpădit de râs, şi cum v-am mai spus poate, tot ceea ce iniţial părea o glumă proastă devine din ce în ce mai serios.

Charlaine Harris – Categoric moartă (Stackhouse 6)

Sincer, de aici încolo mi se pare că povestea începe să fie nefiresc umplută cu personaje din ce în ce mai stupide. Nu mă miră faptul că e cartea cu cele mai puţone recenzii: comparativ cu seria ce o precede e un soi de Cenuşăreasă în varianta Quasimodo. Apare o moştenire, de la o rudă moartă, şi o călătorie la fel de inutilă ca cea din Dallas, şi iar apare Bill, şi multe personaje fantastice mai mult sau mai puţin sociabil, şi cel mai grav este că probabil, orbită de succes, autoarea începe să se ia în serios. Monoloagele şi-au pierdut parcă din ironie, şi sunt mult prea implicate pentru a le lua în serios.

Alex Duval – Ritual (Vampire beach 3)

Sincer, nu am timp şi nici chef să iau la puricat toată seria de „Vampire beach” a lui Alex Duval. Mie unul nu-mi plac vampirii puşi într-un context atât de însorit. Cartea are un aer de „teenage movie” ieftin, în ciuda faptului că personajele se vor anti-„Twilight”. Jason e un tip arătos care nu e vampir, şi Sienna e tipa bună, vampiriţă de nota zece, combinată cu un prieten-vampir al lui Jason… şi mă rog… la sfârşitul cărţii ăsteia cei doi sfârşesc prin a rămâne împreună. Acţiune excesiv de rapidă, cu un criminal în libertate, care e de fapt poliţistul oraşului… ceva foarte palpitant ca idee dar lipsit de substanţă. Mă mir că nu s-a tradus şi la noi, pentru că oricum, faţă de „Jurnalele vampirilor”, asta măcar nu e penibilă.

Charlaine Harris – Mort de-a binelea (Stackhouse 5)

Mi se pare o traducere foarte inspirată a titlului. Este exact sinonimul pentru „mort ca cuiu’ de la uşă”. Din păcate cartea mi se pare cea mai lipsită de consitenţă din toată seria. E tare scena  când Sookie îi spune lui Eric că şi-au tras-o şi el stă ca prostu’ şi-i vine să se ia la palme de ciudă că nu-şi mai aminteşte nimic. Subiectul iarăşi înecepe să semene cu „Twilight”: o tipă vrea să-i facă rău lui Sookie pentru că iunitul ei a fost ucis de Eric… mă rog… o stupizenie de genul ăsta.  Pe de altă parte descoperim un personaj feminin care are probleme cu iubitul ei vampir (cică în loc să o sugă, preferă să o bată), şi la final de tot apere uzn vârcotigru… nu râdeţi! Cartea se vrea serioasă la partea asta.

Charlaine Harris – Moartă pentru toţi (Stackhouse 4)

Eu v-am spus că autoarea asta are o imaginaţie bogată: Sookie îl găseşte în seara de Revelion pe Eric fugind gol. Nu… nu este un fan al nudismului, ci pur şi simplu are o amnezie destul de binevenită: e mai bun, cumva mai blând, şi da… cei doi sfârşesc prin a şi-o trage. Cartea zău că merită citită… are o naivitate exemplară. Aici apar nişte vrăjitoare-panteră sau aşa ceva, că Eric se dovedeşte a fi vrăjit, şi când îşi revine nu mai ştie nimic din ce s-a întâmplat, şi ce îmi place e că eroina îl uită pe „fantasticul” Bill. E tare că Jason, fratele lui Sookie,devine şi el un personaj cu puteri supra, ceea ce mie unu mi se pare cam penibil… dar dacă mă gândesc că e o carte cu vampiri şi alte chestii fantasy… am citit lucruri şi mai penibile decât fabulaţii despre oamenii-felină.