Ajunsă într-un punct de complicaţii politice mult prea imaginate şi prin urmare lipsite de „vino’ncoa”, saga Enderverse îşi găseşte un veritabil eşec în „Umbra Uriaşului”. Han Tzu devine împăratul Chinei după ce îşi ucide predecesorul, iar Peter Wiggin se străduieşte să instaureze pacea mondială. Alai şi soţia sa, Virlomi, vor încerca să i se opună. Bean îşi caută copiii şi îi găseşte, apoi pleacă în spaţiu ca să câştige timp până la viitoarea descoperire a unui leac pentru boala sa genetică. Peter se va împăca în cele din urmă cu Ender, după ce îi va oferi acestuia un program de gestiune a economiilor, ce mai târziu va avea numele de Jane.
Lună: noiembrie 2009
Stendhal – Mânăstirea din Parma
Fabricio del Dongo porneşte să lupte la Waterloo ca un Don Quijote, trăieşte aici un drum iniţiatic demn de „Război şi pace”, apoi îşi petrece câteva luni în închisoare asemeni lui Monte Cristo… binenţeles, netrădat, nedemn şi vinovat de crimă. Există o ironie fascinantă la personajele lui Stendhal: Fabricio del Dongo, la fel ca Julien Sorel e romantic doar în teorie, iar practica îl dovedeşte ca pe un profitor mediocru care cu greu învaţă să iubească: se crede pe sine un idealist virtuos, când de fapt nu e altceva decât un „capricios”. Tragedia finalului atât de brusc şi de consistent (3 ani şi două morţi în patru pagini) se petrece datorită unui „capriciu” al lui Fabricio, de a trăi alătuir de fiul său ca tată. (Moft balcanic: după ce că e faţă bisericească, după ce că a preacurvit vreme de 3 ani, după ce că fiul lui o duce bine în casa unui bogătaş, după ce că îl vede zilnic, el tot mai vrea ceva…). Absurdul situaţiei finale îmi aminteşte de „Idila din Turn” a lui Hardy. Şi totuşi Stendhal nu e realist, cât mai degrabă foarte actual: nu spun asta datorită intrigilor politice atât de rafinat şi limpede povestite, ci tocmai din pricina absurdului existenţial care planează asupra personajelor sale. (dacă greşesc… mă priveşte!)
DUNE – enciclopedia
Dacă „whispear of Caladan Seas” este lucrarea cea mai fantastică a sagăi Dune, atunci „Enciclopedia” lui Wilson E. McNelly este cea mai ştiinţifică: de la elementele unui distrai până la gradele de rudenie ale marilor case, de la felul în care îşi ornamentase Leto II castelul, până la scandaloasele detalii despre Jihadul Butlerian – totul calr şi concis până la cel mai mic amănunt, cu o splendidă bibliografie fictivă, mă rog… un volum serios demn de zorii genului SF. Mă miră faptul că nu s-a tradius în română această carte (ambiţia urmaşilor o fi de vină) care rămâne din păcate cel mai important „fan draft”, şi singurul aprobat de Frank Herbert însuşi (a fost publicat în timp ce autorul încă mai trăia, cu acceptul şi intervenţiile acestuia). Cu siguranţă Brian Herbert, supărat că McNelly a scris într-o carte ce a scris el şi Kevin J. Anderson în … să vedem… actualmente 11 cărţi şi vreo 7 nuvele (pot să mă înşel, că sunt tare multe), a permis editurilor din România să-i publice opere condiţionându-le să nu menţioneze nicăieri, nici măcar în glumă, de cartea lui McNelly, mult mai valoroase de fapt decât cele „N”-şpe variaţiuni ale lui şi ale epigonului ăla mic.
DUNE – „saga”
Eu am crezut că „Dune saga” este o nuvelă apărută sub pseudonimul Rising Sun, deoarece autorul a sperat să o publice fără acordul Herbertilor (din păcate, asta e o problemă: indiferent când de bune sau proaste sunt fan-scripturile, ele nu pot fi citite decât gratuit). Dar, de fapt… „Dune saga” e publicată sub pseudonim pentru că e o prostie. În primul rând nu ştim când se petrece acţiunea: dacă e după epoca Tiranului, de ce se vorbeşte despre Dispersie? Dacă e după Dispersie, ce mai caută Duncan Idaho şi neamul Atreides ale cărui gene parcă fuseseră dispărute? În fine, dacă e după ultimul volum al lui Brian Herbert, de ce se mai caută Kwisatz Haderachul. E clar că autorul nu e străin de urmările lui Brian Herbert: ce personaj e ăla… Serena Retlub (adică „Butler” citit invers). De unde până când e Vladimir Harkonnen strămoşul lui Vlad Ţepeş? Să mai continui?
DUNE – I, Scytale
Edward St. Boniface îşi imaginează un jurnal foarte straniu al Dansatorului Faţă Scytale, fiinţa care a reuşit să transceandă timpul, asemeni lui Duncan Idaho. Personal mă aşteptam să văd nişte motivaţii mai coerente la acţiunile acestui personaj care în fond vrea să cloneze întreaga umanitate, dar se pare că autorul nu găseşte nimic mai bun decât „I really am despicable” – mda, păi sincer să fiu foarte rar un personaj negativ recunoaşte că e rău şi e şi mulţumit de asta. Dar mă rog… e un SF, aşa că orice e posibil. Oricum, jocul de imaginaţie nu zburdă foarte mult: e doar o repovestire a cărţilor lui Herbert într-o variantă foarte sintetizată.
varianta completa a carţii o găsiţi aici.
DUNE – pearls of Poritrin
Deşi majoritatea fanilor includ povestirea „Pearls of Poritrin” a lui Alan Sullivan în saga Dune, legăturile ei cu universul lui Frank Herbert sunt aproape inexistente. Simpla existenţă a planetei Poritrin în această ecuaţie nu înseamnă că avem de-a face cu o acţiune petrecută în Duneverse: personaje noi, planete noi, astfekl încât singura mea nelămurire este: de ce s–a folosit Alan Sullivan de Poritrin? Avea ideea unei povestiri mediocre şi se temea că nimeni nu i-o va citi, drept pentru care a apelat la ideea de a o integra forţat într-o sagă celebră? …sau – aşa cum recunoaşte el – s-a inspirat pe sine cu „Elixir”?
ENDERVERESE – umbra marionetelor
Bunătatea de SF politic continuă: PeterWiggin este hegemon, şi afla ca Achilles este ţinut prizonier în China. Îl angajează aşadar pe Suriyawong să-l aducă, sperând ca după aceea, spionându-l, să se folosească de abilităţile lui. Bean evident că se teme de întoarcerea acestui mare rău, aşa că se ascunde împreună cu Petra, pe care o ia de soţie. Dar Petra vrea copii, aşa că Bean e nevoit săapeleze la ajutorul geneticianului Volescu (cel care l-a creat pe el) ca să creeze embrioni artificiali pentru a o însemina pe Petra. Din trei astfel de embrioni, doar unul e înseminat, iar ceilalţi doi sunt puşi sub pază. După ce Han Tzu îl anunţă pe Bean că mesajul din China era de fapt o capcană, aceşti embrioni sunt furaţi, iar Bean şi Petra, scăpând dintr-o tentativă de asasinat, ajung în Damasc, unde se întâlnescu cu Alai, un alt fost camarad de luptă din timpul războiului cu gândacii. Deşi China tocmai ce cucerise India şi Indochina, planul lui Alai este să le salveze cu ajutorul unei invazii ce se va dovedi de mare succes. În final, Bean îl înfruntă pe Achilles şi îl omoară, nereuşind să-şi găsească embrionii.
revizia de carte 