Băsescu, un Ceauşescu upgradat

Sărăcia este părintele revoluţiei şi al crimei.   
 Aristotel

Am toate motivele să cred că Băsescu este un dictator mai bun decât Ceauşescu: cred că reprezintă chintesenţa NOULUI TOTALITARISM, adaptat la cerinţele societăţii româneşti moderne. Binenţeles, la acest stadiu de dezvoltare a ajuns sprijinit de absolut toate mecanismele societăţii postdecembriste, a învăţat din propriile lui greşeli, s-a făcut mai mare, a învăţat şi mai bine să dezbine şi să cucerească, iar acum se manifestă.

COMUNISMUL ERA ATEU! BĂSE E CREŞTIN ASIPRĂ LA ZEIFICARE! Partea bună a comunismului a fost că ne-a dat maritiri. Valeriu Gafencu de pildă. Comunismul era ateu, iar Biserica (cel puţin oficial) trebuia să condamne comunismul. Băsescu a înţeles perfect că dacă religia e un opiu al popoarelor, nu are rost să interzică dopajul, aşa că a legalizat consumul de substanţe halucinogene. El e creştin! Cu un sentiment pios exemplar dovedit la Paşti sau la Crăciun, lasă bătrânii să moară de foame tăindu-le pensia. I se închină lui Iisus, deci îl poţi urâ? Nicidecum.

Aţi observat că toţi politicienii de după ’89 sunt creştini? Bă da’ toţi! Bă unu’ nu are coaie să zică „Nu domne’, eu nu cred în Dumnezeu” – a devenit condiţie a intrării în Parlament să ştii să-ţi faci cruce. Cu ce deranjează de fapt creştinismul pe un dictator? Spitalele intră în colaps, să dea toate faliment şi să moară toţi moşii şi copiii mici, şi bulangiii ăia de bugetari care mănâncă 26 la sută din bugetul ţării. (Apropo, domnu’ Băse, în China 20 la sută din bugetul ţării se duce numai în învăţământ! Deci atenţie! Ăia cu ochii mici dau la învăţământ cât dai tu la toată ţara!)

Important e să finanţăm bine Biserica, ca să tacă popii la o adică cu destulă putere de influenţă, şi ca să ne mântuim sufletele după multaşteptata moarte. De ce să condamni o religie care poate lucra în folosul tău? Nu zice creştinismul că urăşti lumea materială? Lasă tiranii să se descurce cu viaţa îmbuibată de materie, iar tu, bugetar pios, mori în liniştea creştină a renunţării la sine! Spendid! Vă daţi seama câţi pensionari şi-au dat în fapt iubirea de arginţi, sionia vulgară, când au ieşit în stradă? În loc să se bucure creştineşte că mitropolitul Ardealului are un salariu de 5000 de euro, ei ies în stradă să-şi urle foamea!

O serie de analişti şi psihologi cu nicotină la dos,criticau faptul că oamenii se înghesuiau la moaştele Sfintei Parascheva ca să se închine. Nu vă îngrijorează că Sfânta Parascheva a rămas singura opţiune a românilor? Păi dacă eşti bolnav unde să te? La spital nu se poate, că mori cu zile, bani de medicamente n-ai, deci ce ţi-a mai rămas? Când ai o boală incurabilă în ţara asta, înafară de Sfânta Parascheva, la cine mai poţi spera să te ajute? La Boc? La Ţeche Atila? (păi da, dacă tu-l traduci pe Ştefan cu Istvan, şi eu din Czeke fac un mare Ţeche).

COMUNISMUL NU TE LĂSA SĂ PLECI ÎN STRĂINĂTATE! BĂSE TE ÎNDOBITOCEŞTE, CA SĂ NU MAI POŢI PLECA ÎN STRĂINĂTATE… îl doare-n bască de educaţie, a zis cu gura lui că-l doare-n şpitz de filosofi, el vrea mână de lucru! Scoate informatica din programa şcolară, pentru că era materia cu care puteai emigra numai dacă terminai liceul. Pune probleme europene despre drepturile şi stresurile elevului ca să scată materii din programă, şi multe informaţii care ar putea pregătii oamenii pentru viitor. Noua lege a educaţiei va scoate boi pe bandă rulantă. Oricum profesorii competenţi vor zbura uşor-uşor din învăţământ, că nu se merită să stai pe şapte milioane. Vor rămâne fie profesorii slabi, ceea ce e bine, fie profesoarele care sug o pulă de aur, adică au un bărbat cu un venit lunar atât de mare, încât le doare între lindic şi pulpă de fluturaşul de salariu pe care-l primesc de la doamna secretară! Voi nu vedeţi că nici măcar o grevă nu sunt în stare să facă profesorii? Vă miraţi probabil cum se poate ca oamenii ăştia să continue să lucreze pe bani de nimic. Răspuns: profesorii care trăiesc din învăţământ nu mai există. Cei 23 la sută de grevişti profesori sunt fie viitori pensionari care nu mai au nimic de pierdut dacă le-o trage guvernaţilor, fie câţiva profesori din provincie care n-au avut baftă la pula de aur susmenţionată. De ce să mai ai un fenomen Piteşti pentru reeducare, când poţi să faci totul în linişte, şi mult mai eficient pe termen lung.

COMUNISMUL AVEA SECURITATE. BĂSE O ARE! Am putea crede că Băse plăteşte securitatea chiar mai bine şi decât Ceauşescu, pentru că uite, pe Băse nici un general nu-l trădează!

COMUNISMUL NU-ŢI LĂSA LIBERTATEA DE EXPRESIE. BĂSE TE LASĂ SĂ ZICI TE VREI, ŞI FACE TOT CE VREA EL! Pensionarii vor ieşi în stradă şi-l vor înjura pe Băse toată vara, până se face vinu’! Băse rezistă! Cerebel va face un album solo la adresa actualului guvern. Băse rămâne acelaşi. Vor veni pingunii din Alaska şi vor dansa în Piaţa Victoriei. Drei Weter Băse – guvernul pe care-l doare-n pulă de libertatea ta de expresie!

CEAUŞESCU INVESTEA ÎN MACROECONOMIE, IAR OAMENII ERAU SĂRACI. BĂSE INVESTEŞTE ÎN SINE ÎNSUŞI! El e macroeconimia! Băse e un fel de “Barajul Dunăre-Marea Neagră”. Udrea suge din bugetul ţării noastre echivalentul fabricii Aro de pe timpul răposatului.

… în fine… regimul comunist a căzut printr-o lovitură de stat. Un fapt asemănător nu se va mai întâmpla niciodată. Românii sunt dezbinaţi şi confuzi. În scurt timp vor pieri ca naţiune. Vor fi şterşi de pe harta lumii.  Băse e mai tare ca Ceauşescu, pentru că nu luptă cu duşmanii… îi mituieşte cu banii furaţi de la proştii resemnaţi, de la animalele mioritice ale acestei ţări care-şi merită soarta.

Anunțuri

Penibilităţi sexuale – căsătoria

Exista o rugăciune a femeilor din Babilon care zicea aşa: „Aţâţă-te! Stârneşte-te! Să ţi se-nvârtoşeze mădularul! Aţâţă-te ca un cerb! Aţâţă-te ca un taur sălbatic! (…) Umple-mă de şase ori la rând, ca un berbec! De şapte ori la rând, ca un cerb! De douăsprezece ori , ca bărbătuşul potârnichii! iubeşte-mă că tânără sunt! Iubeşte-mă că plină sunt de foc! Iubeşte-mă cum fac cerbii! Ci eu, ocrotită de zeul Ningrisu, eu te voi uşura!”
… deci asta numesc eu nesătulă! Vă daţi seama? Tipa vrea în total de 25 de ori… crescendo…. apogeul e “stilul potârniche”… din mascul dominant, mătăhălos şi greoi ca taurul, femeiea vrea să slăbeşti simţitor… să treci prin starea de cerb, ca să sfârşeşi micuţ dar rapid ca o potârniche. Vă daţi seama de ritm?

Şi în perioada Romei Antice şi în prezent nu există o motivaţie clară a căsătoriei. Adică… de ce se căsătoresc oamenii? Bine, în perioada Romei, lucrurile erau mai puţin formale: romanii nu se căsătoreau ca să aibe moştenitori, că moştenitori puteau face oricând şi cu oricine, câte vreme îl recunoştea ca atare, era totul ok. Deasemenea, romanii nu făcau dragoste prima dată când se căsătoreau, aşa că nici de sex nu poate fi vorba, ci de convieţuire… convieţuire pobabil şi de dragul măririi unei averi graţie unei splendide zestre. Dar… oricum, era vorba de o convieţuire, vorba lu’ Hannes Stein… un bărbat şi o femeie care-şi suportă dimineaţa respiraţiile şi nimic mai mult! Paradoxal, deşi era foarte frigid aşa în aparenţă, creştinismul a introdus condiţia  „iubirii” în căsătorie prin secolul XIII. Din păcate, a introdus-o şi a lăsat-o aşa, fără să mai dea explicaţii vreme de secole despre ce să faci mai departe. Povestiri cu tâlc creştin, din vieţile anumitor sfinţi, amintesc de soţi ce trăiau în curăţenie. Păi dacă nu se împreunau, însemna că nu au copii. Deşi Iisus ne-a învăţat să respectăm copiii, creştinismul vede în contactul sexual un păcat trupesc, ca şi cum dacă Mântuitorul a spus că pentru mântuire trebuie să renunţi la „materialitate”, înseamnă că şi trupul face parte din lucrurile materiale. Logica asta de baltă nu foarte susţinută eu unul nu o pot pricepe. Dacă era trupul aşa de naşhpa, se mai întrupa Dumnezeu? Dacă trupul e de la diavol, lua Dumnezeu chip de diavol? Mă rog, nu mă bat în idei cu nimeni… cert e că de când căsătoria a devenit o taină creştină, naşterea pruncilor a devenit o condiţie, iar adulterul, o interdicţie. Dar atenţie! Şi iubirea asta din căsătorie trebuie să fie cu măsură. Sfântul Ieronim scrie  că „Adulter este şi îndrăgostitul prea înfierbântat de dragoste pentru femeia lui”. Un  canonist greman, pe nume Burchard din Worms dă nişte norme foarte tari celor care se bucură de nevestele lor, ca şi cum ar fi cine ştie ce păcătoşi. Unii ajung să scrie că numai frigidele pot avea copiii cu soţul lor, pentru că nu simt plăcerea…iar medicii susţin că ejcularea repetată face foarte rău sănătăţii (nu ştiu ce părere aveau despre fumat, dar fututul era mai rău)…  în fine, ideea era că poţi să faci ce vrei câtă vreme nu te bucuri de ceea ce faci.

Cu aberaţii de etică sexuală pot continua la nesfârşit: imaginaţi-vă că multă vreme femeile au crezut că rămân gravide numai dacă au orgasm. Cum se împăca asta cu frigiditatea pe care o cerea biserica nu ştiu! Şi mai penibil… foarte multă vreme n-au putut divorţa decât regii. Abia în 1792 s-a legalizat divorţul!

Un text asemănător cu cel de mai sus (mai puţin vulgar însă) e „Cântarea Cântărilor” din Biblie,  care multă vreme a ridicat numeroase semne de întrebare a fost în cele din urmă asimilată ca o metaforă a iubirii de Dumnezeu (ceea ce nici un om sănătos la cap cu ar putea să creadă, indiferent cât e de creştin). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu vorbele apostolului Pavel despre dragoste, în cazul acesta hemeneutica fiind susţinută de faptul că Pavel doar tolerează căsătoria, deşi nu o recomandă călduros. Deci, în starea edenică Adam şi Eva şi-o trăgeau? Păi, după toate aparenţele da! Repet, numai preoţii de până prin veacul al XV-lea vorbesc de o stare edenică în care bărbatul nu ştia ce e ăla vagin. În Biblie nu se spune aşa ceva… între noi fie vorba… ce Rai e ăla pentru un bărbat să nu facă nimic cu femeia lui? În al doilea rând, Iisus nu menţionează nimic despre păstrarea trupului feciorelnic… adică… să fii curat e una, şi să fii feciorelnic e alta. Putem crede aşadar că în starea edenică, dinainte ca Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, barbatul se iubea cu femeia lui în mod firesc, deci ăsta e modul de viaţă pe care trebuie să-l urmăm. Ce s-a întâmplat dup ce şi-a băgat dracul coada? Păi din firesc, sexul a devenit o malformaţie… o boală: pederastie, sodomie, plăcere fără sentimente, regrete şi clasica thanatofobie ce urmează o ejaculare zdravănă. Gândiţi-vă ce fericit era Adam că după ce se împreuna cu femeia lui nu avea senzaţia aia de mizerie pe care o avem majoritatea dintre noi după ce ne terminăm treaba?! Oricum, miza păcatului originar nu e sexul, ci trufia, fapt asupra căruia au căzut de acord cred că toate textele bisericeşti: adică, fără trufie, nu se poate vorbi de păcat. Aşadar, întrebarea care mai rămâne este: lăsând deoparte prejudecăţile, care a fost religia care s-a adaptat cel mai bine la cerinţele sexualităţii moderne, oferind soluţii cât mai argumentate? O să râdeţi probabil, dar în prezent ortodoxismul are textele cele mai sincere şi mai lipsite de pudoare referitoare la sex. Dar despre ele, scriu altădată…

sursele articolului sunt luate din volumul  ”*** – Amor şi Sexualitate în Occident, Ed Artemis, Bucureşti „

Penibilităţi sexuale – bărbăţoii poponari

 

Nici după două mii de ani de existenţă omenirea nu se poate lăuda că are o educaţie sexuală corentă. Despre iubire… numai de bine, şi despre sex… numai de rău. Dar ce te faci, că astea două trebi se cam încalecă una pe alta. În ciuda faptului că Enkidu a ieşit din rândul animalelor după ce s-a împreunat cu o femeie, cultura moştenită de la greci şi de la romani face din bărbat o fiinţă foarte stranie, ale cărui trăsături se regăsesc şi în modelele masculine de azi.

În primul rând trebuie să înţelegem că în vremurile ale antice, bărbaţii … da… erau în marea lor majoritate pederaşti. Termenul nu suportă din păcate sinonime. Despre homosexualitate nu se poate vorbi, deorace fiecare bărbat care umbla ziua cu un tânăr, seara venea acasă la mai mult sau mai puţin frumoasa lui soţie. Maurice Sartre arată că de la pederastia îngăduită la homosexualitatea condamnabilă se trece prin păr. Alceu din Messenia îi scrie iubitului că s-a urâţit de când i-a apărut părul pe picioare, deci nu mai e bun de futut. Din ied, s-a făcut ţap, şi asta nu mai e frumos. Cu alte cuvinte, cât timp i-o tragi unui bărbat cu fund de femeie e totul ok, nu contează scula. Totodată, împreunarea între bărbaţi nu se făcea preponderent anal, aşa cum cred unii, şi inteructal (adică între picioare); Xenofon de pildă condamnă genul acesta de relaţii.

Romanii se pot mândri că au mers mai departe cu ciudăţeniile astea. Despre orgiile lui Nero se poate aminti doar un singur episod: cel în care o sclavă a Octavia îi spune împăratului că vaginul împărătesei e mai curat decât gura lui. Sensul este literar, nu metaforic. Tot romanii interziceaun spectacolele de operă pentru că le considerau nebăbăteşti, preferând în schimb luptele cu gladiatori. Dar asta nu însemna cu nu puteai fi un pederast viril.

Mentalitatea pederastiei falocratice o mai păstrăm încă, dar prostituatele… nu contează! Mituri esenţiale pentru înţelegerea sexualităţii au fost trecute cu vederea de jalnicii apărători ai pudorii mitice gen Alexandru Mitru. La orele de latină care se fac acuma în şcoli nimeni nu spune că în legenda lui Romulus şi Remus alăptaţi de o lupoaică, este vorba de fapt de o curvă. În Roma, curvele areau asemănate lupoaicelor, de aici şi originea cuvântului „lupanar”. Despre femei totul e de rău…
Închipuiţi-vă aşadar bărbaţii antichităţii rupţi din Brokeback Mountain (adică Muntele Rupt în Fund): plini de muşchi, forţoşi, virili şi binenţeles, cum şade bine unui bărbat, futăcioşi: fut orice are două picioare fără păr (respectiv pene). Există scrieri care dovedesc faptul că dacă aveai trăsături efeminate, dar îţi plăceau exclusiv femeile riscai să fii privit cu ochi stranii: cine eşti tu de fapt? De ce eşti slăbuţ şi nu ai păr pe piept? Mai bine un muşchiulos cu pulă mare şi pederast, decât un tip cu pulă mică sau medie, care dai ca prostu’ numai la vagine. Important e cine dă, nu cine primeşte.
Paradoxal, până în secolul XII, chiar şi Biserica Creştină se va arăta indulgentă faţă de acest fapt, aşa cum arată un studiu al lui J. Boswell. Cultura gay era oricum preferabilă unei culturi matrimoniale, scăpată de prigoana moralităţii numai datorită sfântului Pavel, care nu că promovează căsătoria, ci o tolerează. Penibilitatea pederastiei ce dovedeşte masculinitatea îşi are apogeul în secolul XVII, în celebrul proces al baronului d’Argenton, pe care soţia sa, Magdeleine de la Chastre îl acuză că n-are coaie. Faptul era la vremea aia foarte grav, graţie unui foarte înţelept papă, Sixt al V-lea, care ordonase ca toate căsătoriile în care unul dintre membri este infertil să fie declarate cu sau fără voia soţilor, vinovate şi nule. La proces, d’Argenton le-a arătat la toţi coaiele, şi i-a uimit cu o pieliţă în spatele căreia el susţinea cu toată tăria că momiţele sale s-ar ascunde. Nimeni nu l-a crezut. De ce nu l-au pus să facă o labă să constate dacă iese zeamă, nu ştiu să vă zic. Oricum, la vremea aia nu ştiai ce e mai rău: laba sau femeia? Că toate erau condamnate de biserică. În fine, d’Argenton moare, şi binenţeles i se face autopsie: i se descoperă faimoasele ouţe şi e declarat potent post-mortem. Ce poate fi mai frumos decât atât? Un mort cu ditai pula în analele medicinei!

În fine… ultimul exemplu e din zilele noastre: în numărul din 3 mai 2010 al ziarului Click, George Stanca (n-am nimic cu autorul, sunt de acord cu multe din articolele lui, cu excepţia acestuia) îi impută lui Dan Bălan că nu a fost suficient de bărbat nerecunoscând că a făcut sex cu o minoră. Modelul de urmat pare a fi Roman Polanski, care i-a tras-o unei copile de 13 ani (deci nu unei adolescente de 16), şi care a recunoscut la proces că ar face-o din nou dacă ar avea ocazia, la cât era de „pufoasă şi de sexy”. Cu alte cuvinte… fii bărbat Dane, fute ce apuci şi mândreşte-te cu asta! Polanski e ca în bancul ăa cu pedofili… ajuns la tribunal, judecătorul îl întreabă „Cum ai putut face asta nenorocitule? Avea doar 13 ani!” Răspuns: „Da, dar arăta de 7!” – iată aici masculinitate!

Din păcate, dacă n-am fi avut în Europa asta nişte influenţe islamice la îneputul erei (în Vechiul Testament sodomia e clar condamnată) şi musulmane în perioada medievală (nici la ei nu sunt cazuri de homosexualitate. Ba din contră, pare-se că templierii au dus cultul gay la locurile sfinte)… ne-am fi futut şi acuma în cur ca animalele şi mamă ce bărbaţi am fi fost. Am fi fost exact aşa cum descrie Eubul războiul troian: „Nimeni n-a văzut pe acolo nici un picior de curvă; s-au regulat între ei zece ani încheiaţi. Trist război: ca să cucerească un oraş s-au întors acasă cu nişte dosuri mai largi chiar decât [porţile] cetăţii cucerite”

sursele articolului sunt luate din volumul  ”*** – Amor şi Sexualitate în Occident, Ed Artemis, Bucureşti „

Miodrag Bulatovici – Amantul morţii

În primul rând „Amantul morţii” nu e un roman. De fapt, nu e vorba nici măcar despre un amant, ci despre istoria lui Vlad Ţepeş, cam amatoresc povestită cred eu. Miodrag Bulatovici deşi îi urăşte turci şi îi descrie ca pe nişte barbari, ignoră că de fapt nu a fost chiar aşa. Susţine că doar Divina Comedie a lui Dante ar fi putut să o admire purtătorii de turbane, nicidecum poeziile lui Petrarca. Păi şi normal… Divina Comedie e inspirată din cultura arabă. Nu e un mister că structura Infernului dantesc coicide cu infernul musulman. Mă rog, cât despre Ţepeş… deşi se încearcă o redare istorică bazată pe izvoare concrete, în cele din urmă tot basmele îşi vor impune punctul de vedere. E interesant însă de aflat cât de tiran era de fapt Ţepeş, şi cât de tirani sunt ăştia din ziua de azi… adică… la aşa nişte poveşti cică-se sângeroase e normal ca literatura să închipuie numai conflicte romantice. O mână de cerşetori beliţi pentru nesimţire sunt o nimica toată comparativ cu un popor belit pe degeaba.

Penibilităţi sexuale – despre prostituţie

pe marginea unei cărţi de Laure Adler, „Casele de toleranţă între 1830 şi 1930”


De fapt nu a existat niciodată o epocă a pudicităţii, că nu degeaba este prostituţia cea mai veche meserie din lume. Mentalitatea asta conform căreia din cauza curvelor a ajuns omenirea în halul în care a ajuns este absolut penibilă. Curve au fost dintotdeauna, iar sistemul lor organizatoric a fost acelaşi de veacuri. Faptul că la începutul secolului XIX au răsărit „întreţinutele” nu dovedeşte decât existenţa unei perioade într-adevăr înfloritoare pentru vânzătoarele de plăcere. În jurul prostituatelor există însă multă ipocrizie. Cât sunt ele de vinovate ştim cu toţii, dar câtă ipocrizie musteşte în jurul lor e greu să ne imaginăm. În primul rând bărbaţii care le frecventează sunt nişte ipocriţi: fie pentru că după ce se duc la ele, le condamnă la închisoare (exemple găsiţi în carte), fie pentru că dacă nu le condamnă, după ce le-au frecventat se întorc la soţii. Chiar şi proxeneţii sunt ipocriţi, pentru că pe de-o parte le vând, pe de alta susţin că le iubesc, şi când dau de greu apelează la ajutorul lor. Nevestele sunt ipocrite: ştiu că bărbaţilor le place comportamentul de curvă, dar în pat unele (şi accentuez „unele”) continuă să se poarte ca nişte gospodine. În fine, Statul e un mare ipocrit, care fie le tolerează, fie le interzice,  dar niciodată nu le reglementează, ca să se termine dracului o dată cu incidenţa bolilor venerice. e un fapt demonstrat că în Franţa, pe vremea „toleranţei” existau mai puţine boli decât în vremea interzicerii. E normal, pentru că la treburi legate de împerechere nu poţi să pui stavile.
Noi avem mare noroc că în ţărişoara asta se legiferează orice, numai prostituţia nu. Parlamentarii noştri au fost de acord cu homosexualitatea, adică „te poţi da la fund” cât vrei dar pentru o muie trebuie să suporţi consecinţele. Biserica face la fel: să plăteşti o femeie ca să se culce cu tine e un mare păcat, dar să te lărgeşti în găoază nu se supără nimeni. Scandalurile de pedofilie şi homosexualitate din sânul bisericii au fost conştiincios trecute sub anonimat, ba la noi, ba la catolici. Există un marş al gay-ilor care ne aduce în rândul europenilor şi care deranjează pe foarte puţini, dar un marş al curvelor ar fi o adevărată anarhie… un fel de „A, e ok dacă îţi plac bărbaţii câtă vreme nu plăteşti o femeie ca să faci sex cu ea”.
Chiar şi drogurile sunt mai bune decât o femeie plătită. Drogurile uşoare s-au legiferat: „E ok dacă te rupi, nu se supără nimeni că eşti dependent, face bine la economie, important e să nu te duci la curve”. De fapt, decât să te duci la curve, la noi în ţară e mai bine să faci orice altceva: poţi să furi, să nu-ţi plăteşti impozitele, poţi să fii oricât de ignorant şi de dobitoc, totul e ok dacă nu te duci la curve. Problema nu sunt bolile, că o hepatită poţi să iei şi din spitalele astea supercur…ate… şi de o SIDA poţi s-o pui şi cu un bărbat (ceea ce ar face din tine o „victimă a sistemului”… gen „Philadelphia” sau „Freddie Mercury”)… important e să nu te duci la curve. E ok să ai o firmă de pompe funebre, câtă vreme nu conduci un bordel. Poţi să fii şi necrofil, câtă vreme nu plăteşti mortul, şi faci din el o curvă. A… şi da… era să uit… actriţele de filme porno nu sunt curve: se fut ca nişte curve, o sug ca nişte curve, se îndoaie… se înmoaie şi se rup în figuri ca nişte curve, dar ele nu sunt curve. Nu ştiu de ce nu sunt curve, dar aşa suntem învăţaţi că e bine să credem.

C.S. Lewis – Desfiinţarea omului

„De la confucianul „Nu face altora ceea ce nu ţi-ar plăcea să ţi se facă” la creştinul „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, făceţi-le şi voi la fel” este un real progres”
„Desfiinţarea omului” nu este o cugetare asupra educaţiei specific englezeşti aşa cum scrie pe copertă, ci este un eseu despre regimurile totalitariste. Îl puteţi citi ca pe un codex cu ajutorul căruia puteţi descifra povestirile aparent puerile ale lui Lewis: sunt normele generatoare ale cronicilor din Narnia… pentru că nu ştiu dacă aţi aflat încă, dar băiatul ăsta, Lewis, împeună cu Tolkien aveau o problemă personală cu Hitler şi cu nazismul. Iar când Lewis scrie despre Inovatorul care vrea să salveze omenirea dar de fapt o desfiinţează, se referă la personajele sus-amintite. Cât despre educaţie…
„… când citim cum Platon ar fi vrut ca toţi nou-născuţii să fie nişte „fără de părinţi crescuţi de magistraturi”, iar Elyot ca băieţii să nu vadă bărbaţi înaintea vârstei de şapte ani, iar femei niciodată după această vârstă, şi cum Locke ar fi vrut ca micuţii să aibă încălţăminte ruptă şi gândul departe de poezie – ar fi cazul să le mulţumim adevăratelor mame, adevăratelor lor doici şi (mai presus de toate) adevăraţilor copii, pentru încăpăţânarea binefăcătoare cu care au reuşit să păstreze bruma de sănătate mentală a umanităţii.”
… din păcate, peste bruma de sănătate mentală din România a dat căldura guvernamentală şi noile sale legi referitoare la educaţie.

Călăreţul şi ciobanul

(pe marginea unui roman de Thomas Mayne Reid)

E foarte limpede că popoarele care s-au îndeletncit cu creşterea cailor au inventat legende despre călăreţi, iar cei care au crescut oi au inventat poveşti cu ciobani. Dar una e să călăreşti un mustang (fie el cal sau maşină) şi alta e să călăreşti o oaie. E drept, calul nu dă lapte şi brânză, dar te poate duce foarte uşor în diferite locuri… adică… Richard al III-lea a zis „Regatul meu pentru un cal” nu „Regatul meu pentru o oaie”. Cu un mustang eşti ditamai eroul, cu o behăitoare eşti un ciobănaş anonim. Sesizaţi diferenţa? Dacă nu o sesizaţi, după ce citiţi „Mioriţa”… sau „Baltagul” lui Sadoveanu… lecturaţi şi „Călăreţul fără cap” al lui Thomas Mayne Reid. Păi voi vă daţi seama? Henry Poindexter nici măcar nu are cap, dar pentru că e călare… are o impozanţă… are o stare de spirit corentă… exprimă o atitudine! Ciobănaşul român poa’ să aibe şi 300 de (c)oi, că tot aşa… umil rămâne. Măcar de ar semăna cu David, adică măcar ca prin smerenie să capete proporţii giganteşti. Nu, el e mic, nu ştie nimic, şi lasă pe alţii să hotărască în locul lui. Cât despre romanul lui Reid… o splendidă recompunere a unui mit mexicano-american despre strigoi.