Marc Levy – Şi dacă e adevărat…

Comenta cineva la un moment dat pe blogul ăsta că mie nu-mi plac poveştile de dragoste, şi nu ştiu să le apreciez frumuseţea. Uite, „Şi dacă e adevărat… ” mi se pare un roman de dragoste modern foarte bun. Şi nu spun asta pentru că a fost ecranizat. Ecranizarea nu mi se pare că e altceva decât o comedioară hollywoodiană.

Editura Trei, pe coperta 4, vă minte de vă rupe: filmul nu a fost ecranizat de Steven Spielberg, ci a fost produs de acesta. Regia îi aparţine unui relativ „no-name” specializat în gen. Nu vi-l recomand, pentru că Arthur mi se pare un tip mult mai profund decât Mark Ruffalo ăla, iar Lauren mult mai frumoasă decât Reese Whiterspoon.

În fine, cum spuneam… cartea mi se pare o reuşită a romanului de dragoste modern. Povestea e aparent simplă: un tip vede fantoma unei tipe aflată în comă. Se îndrăgosteşte de ea, o duce acasă, în locul unde fantoma nevăzută a mamei sale mai bântuie încă, îi salvează corpul de la eutanasiere (cartea asta cred că l-a sâcâit nervos pe Pratchett), şi în final… ea se trezeşte din comă, atâta doar că nu-l recunoaşte. Nu ştim clar dacă rămân împreună.

Îmi place complexitatea lui Arthur, pentru că la drept vorbind întreaga acţiune e centrată în jurul lui. Lauren este o apariţie care deşi are propria-i personalitate vindecă atât de bine obsesiile şi actele ratate ale protagonistului încât cu greu poţi face diferenţa dintre realitate şi imaginaţie.

E un pasaj în carte care mi-a atras atenţia: ce ai face cu 86400 de dolari pe zi? La sfârşitul zilei pierzi această sumă, dar dimineaţa primeşti alta. Deci zilnic, ai de cheltuit 86400 de dolari. Ce faci cu banii ăştia? La început îi foloseşti pentru tine, apoi începi să-i ajuţi pe alţii. La fel e şi viaţa: o zi are 86400 de secunde. Costă o secundă din viaţa ta un dolar?

O altă comparaţie dintre zi şi viaţă o face mama lui Arthur într-o scrisoare post-mortem: într-o zi, de dimineaţă, gândul de a adormi te sperie. Pe măsură ce te apropii de finalul zilei însă, oboseşti, iar somnul nu ţi se mai pare neportivit. La fel e şi viaţa: la bătrâneţe, moartea nu ţi se mai pare absurdă.