Florian Zeller – Fascinaţia răului

Unul dintre cei mai „cool” autori ai Franţei s-a apucat să scrie o carte despre islam.

Proastă idee.

E drept că tratăm cu indulgenţă lumea islamică. Când mergi într-o ţară musulmană stai tot timpul cu un nod în gât că nu ştii de unde pică o bombă, sau şuieră un glonţ. E stupid să susţinem că undeva în subsidiarul Coranului omenirea este invitată la toleranţă şi iubire, când nu este aşa… doar Pleşu mai are tupeul să admire numărul ridicat de versete coranice referitoare la toleranţă. Eu l-aş întreba atât pe Pleşu: „Bă băiatule, tu chiar ai citit cartea aia?”

Subiectul e cam aşa: Millet, un scriitor cu un fizic urâţel ajunge la Cairo şi o întâlneşte pe fosta lui mare iubire, Lamia, care acum nu-l mai recunoaşte. Problema e că nici măcar curvele nu vor să urce la el în apartament. Ajunge înapoi în ţară, scrie o carte despre frustrările musulmanilor bazate pe lipsa unei vieţi sexuale adevărate (li se promit fecioare dacă se fac kamikaze), şi într-un târziu e ucis de un extremist.

Teoretic subiectul e bun, şi cică s-ar referi la scriitorul Michel Houellebecq care la fel… a scris un roman controversat despre musulmani.

Practic, avem un franţuz tinerel care emite cele mai penibile păreri despre religia islamică. Zeller nu pricepe nimic din pretextul religios al mususlmanilor, şi nu atacă esenţa psihologică a acestor popoare. Se leagă de abstinenţa sexuală ca un elev de clasa a patra care refuză să vadă lucrurile în ansamblu. Face o critică de faţadă, puerilă şi simplistă, şi termină cu pretenţia de a fi considerat un predecesor al lui Rushdie. A prins el ideea că sunt la mare trecere cărţile în care sunt înjuraţi musulmanii. O fi adevărat, dar până la profunzimea lui Rushdie, băiatul mai are de lucrat.