CORANUL – câteva impresii

Eu nu pricep de ce trebuie să ne temem să reinterpretăm textele religioase? Nu înţeleg de ce s-ar supăra acolo sus acel Dumnezeu Unic dacă noi am încerca să-i înţelegem mesajul?

Coranul, cred că spre deosebire de Biblie, este la ora actuală foarte prost interpretată. Biblia are un mesaj mai tolerant şi poate din cauza asta a putut fi periodic actualizată.

1. Cămila şi sfoara
Sura 7 – 40 (pag114) – La note scrie că „al gamal” e un cuvânt cu dublu sens – înseamnă şi funie şi cămilă, dar e tradus cu „Cămilă” pentru a fi asemănător cu Matei 19:24: „Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”. De curând s-a descoperit  că şi la Matei e o greşeală de traducere, pentru că la fel ca în arabă, termenul cheie nu înseamnă doar cămilă ci şi funie foarte groasă. Iată cum se poate perpetua o prostie, şi iată ce face excesul de zel din oameni. Ideea pildei este mult mai profundă decât ne-au obişnuit comentariile tradiţionale: o funie de fapt poate trece prin urcehea unui ac, dacă e despicată, răsfirată. Comparaţia dă de fapt soluţia întrebării „cum ajunge un bogat în Rai?”. Răspunsul vulgarizat ar fi „E mai uşor să răsfiri o funie în mii de aţe pe care apoi să le treci prin urechea unui ac, decât să vrea un bogat să-şi răsfire averea pentru a o da săracilor”.

Să fim serioşi: să pisezi o cămilă până o faci aţă ca să o treci prin urechea unui ac e cam horror, şi nu prea e cazul lui Iisus, dra n-are nimic… trăiască tradiţia!

 2. Despre răzbel.
Musulmanii trebuie să lupte împotriva necredincioşilor.
Problema e „Cine sunt necredincioşii?”
Păi, printre necredincioşi sunt creştinii. (5-69-79). Musulmanii sunt credincioşi. Nu sunt creştini, pentru că nu cred că Iisus e fiul lui Dumnezeu: „O, oameni ai cărţii, nu întreceţi măsura în credinţa voastră! Nu spuneţi despre Dumnezeu decât Advărul! Da, Cristos! Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, Cuvântul lui pe care l-a aruncat Mariei, un Duh de la El. Credeţi în Dumnezeu şi în trimişii Săi! Nu mai spuneţi „Trei!”, sfârşiţi cu aceasta, căci va fi mai bine pentru voi” (4-171)
Pe de altă parte cei care cred în Ziua de Apoi îşi vor afla răsplata şi nu se vor mâhni. Păi cum… nu se vor mâhni, dar tot trebuie beliţi? (5 – 46,47,48) oamenii Evangheliei să judece după ce a pogorât Dumnezeu (Coranul adică) altfel sunt stricaţi. Mai încolo însă dă totul peste cap: „Noi am hotârât fiecăruia dintre voi o lege şi un drum…” – un fel de „voi întreceţi-vă în fapte bune, că după ce muriţi vă spun eu de ce v-aţi bătut!” Păi cum adică? Mă războiesc cu creştinii ăia care oricum vor ajunge la Dumnezeu, dar numai după ce mor aflu de ce am făcut toate astea?Culmea penibilului! Deci, „noi, musulmanii, ştim că Dumnezeu e al tuturor, pentru că teoretic ne-a creat pe toţi, dar aşa ne-a lăsat el vorbă să ne războim, şi după ce murim aflăm de ce”. Măcar Dumnezeul creştin are bunul simţ să dea vina pe Diavol. La creşini, Lucifer se revoltă împotriva lui Dumnezeu, deci e un duşman direct. La musulmani, Iblis se revoltă împotriva ideii de a sluji omului. (15 – 31,32,33) – nu respectă un ordin şi gata.

În fine, haide să o luăm altfel: de ce e o greşeală să crezi că Iisus e fiul lui Dumnezeu, dar totuşi existenţa şi mesajul lui Iisus nu este negat? Pentru că dacă aprobi mesajul hristic, aprobi şi legea de aur, aia cu „ce vrei să ţi se facă fă şi tu altora”, caz în care nu mai stă în picioare „dodoaşca” jihadului.

 3. Fomeile
Treaba cu femeile e foarte complicată (în Sura 2): ai voie la multe, asta e clar, şi poţi divorţa de două ori, când ai tu chef, iar după  ce divorţezi trebuie să aştepţi patru luni până să-ţi iei alta (2-226). Nu ai voie să ceri de la ea ceea ce deja i-ai dat, dar nu scrie nicăieri nimic despre cât de darnic să fii cu femeia. Ea poate divorţa, apoi se poate căsătri cu altul, şi după ce divorţează de ăla se poate întoarce la tine (2-230) – ceea ce teoretic este foarte tare.

Anunțuri

David Le Breton – Despre tăcere

Ideologia comunicării asimilează tăcerea cu vidul, cu un abis în sânul discursului; ea nu înţelege că uneori cuvântul este lacuna tăcerii. Mai mult decât zgomotul, tăcerea este pentru homo communicans duşmanul declarat, tărâmul său de misiune.” (pag. 14) Tăcerea poate însemna înţelepciune, căutare a divinului, dar şi prostie sau incompetenţă. Poate fi un instrument folosit de sistemurile totalitare, care „reduc la tăcere” sau poate fi un instrument revoluţionar, de exemplu un „marş al tăcerii”. Antrpologic vorbind, tăcerea ia forme de manifestare absolut interesant: Le Breton îl citează pe Werner Herzog, care în „Le Pays ou revent les fourmis vertes” povesteşte despre un aborigen australian care vorbeşte o limbă pe care nimeni nu o cunoaşte, pentru că este ultimul din tribul vorbitor al acestei limbi. (v.pag.101).

În limbaj, judecăţile de valoare sunt date de pauze. Accentul unei fraze depinde de pauza de tăcere care marchează mesajul, cuvântul cel mai important.
Cred că studiul lui Le Breton încearcă să explice foarte elaborat faptul că tăcerea luată în sine, la fel ca vorbitul, nu este o virtute: manifestarea rei într-un anumit context trebuie analizată. Cu alte cuvinte, trebuie să ştii când să taci şi când să vorbeşti. manifestarea rei într-un anumit context trebuie analizată. Cu alte cuvinte, trebuie să ştii când să taci şi când să vorbeşti.

la toţi ni-i greu – analiză literar stilistică

Încep un nou capitol de analiză literară pe acest blog, referitoare la anumite versuri de melodii româneşti şi nu numai. Din înţelepciunea poporului român voi începe cu melodia „La toţi ni-i greu” cântată atât de „preaiubitul” nostru Fuego cât şi de formaţia vocal-instrumentală „Mozaic”

Melodia înecepe cu introducere:

BUNĂ ZIUA, DOAMNE AJUTĂ
OAMENI BUNI ŞI LUME MULTA

Observăm credinţa nestăvilită a autorului: acest „Doamne ajută” scuipat la fiecare trei cuvinte de românul mioritic are aici un sens introductiv. E un salut între creştini, cam aşa cum a i s-a adresat Becali lui Jose Manuel Barossso acolo la ăia de la UE. Dumnezeu este rugat să ajute pe oamenii buni şi pe lumea multă, deci observaţi valoarea ecumenică. Pe scurt: avem de-a face cu încă o zi bună în care este invocat un imperativ divin în faţa unui public imens… „lumea multă” e sinonimă… dacă vă puteţi imagina… cu e a fost la AC/DC, numai că aici nu sunt satanişti.

IATA AM SOSIT, BINE V-AM GASIT
DE NECAZ ŞI SUPĂRARE SĂ UITAŢI CĂ-I O ZI MARE
SĂ VĂ-NVESELITI, CU NOI SA HORIŢI.

Da, deci cântăreţul a sosit şi îşi găseşte auditoriul într-o stare general bună! E motiv de bucurie… tăti nicazurili trăbi uităti.

Refrenul:
CĂ BOGAT ÎI GREU
ŞI SĂRAC ÎI RAU
NICI NU ŞTII CUM E MAI BINE
CĂ LA TOŢI NI-I GREU
Folosind antiteza, cântăreţul se disociază: din tot binele constată că de fapt la toţi le merge greu. Că eşti bogat, că eşti sărac, e tot un drac. (na, că fac şi eu versuri). Un sentiment apocaliptic îl împresoară:

SUPĂRAREA NU TE-NTREABĂ DACĂ AI SAU NU AI TREABĂ
VINE DE HAI-HUI, ÎN CASA OMULUI

Starea schopenahauriană este brutală, vine de nicăieri, din esenţa fiinţei umane. Toate merg bine, dar sentimentul de neîmplinire te cotropeşte, pentru că aşa este făcută fiinţa umană, aşa este „Das Sein”-ul. Observaţi câtă filosofie în versurile astea:

BUCURIA-I FLOARE RARA,TOT MAI RAR TRECE PRIN ŢARĂ
ŞI CA S-O GASESTI, MUSAI SĂ IUBEŞTI.

În unele variante ale doinei este „Musai s-o iubeşti”, dar nu prea are sens: pe cine să iubeşti? Bucuria? Aşa, cu „Musai să iubeşti” e mai poetic, şi are o valoare unversal valabilă.

BOGĂŢIA-I TRECĂTOARE, SĂRĂCIA-I TRISTĂ TARE
ŞI VINE MEREU, CUM VREA DUMNEZEU

Bogaţia nu e bună, pentru că asemeni unei flori, se ofileşte repede. Florile de „limba soacrei” de pildă, trăiesc doar o zi. La fel şi bogăţia. Sărăcia e tristă, dar vine când vrea Dumnezeu: totul e o deplorabilă fatalitate care ne apasă: nu contează cu cine votăm, ce hotărâri luăm în viaţă… trebuie să iubim… aşa, în general vorbind, şi să ne lăsăm în voia sorţii. Suntem mai tari ca Shakespeare… „we are the fortune’s fools”.

TOT DE BINE SĂ AI PARTE,
CHIAR DACĂ TE DUCI DEPARTE
ÎN SUFLETUL TAU
ESTE DUMNEZEU.

Cântăreţul nu elimină posibilitatea fugii ca salvare. Deci este posibil ca starea shopenhauriană să fie influenţată de factori climaterici, demografici sau geografici… nu se ştie, şi există posibilitatea de „a te duce departe”. Acest „a te duce departe” este sinonim cu „a zbura”, pentru că în maşină sau cu trenul din ţara asta nu poţi ajunge departe. Eu din Bucureşti până în Braşov am făcut cinci ore cu CFR-ul. Dacă m-aş fi suit într-un avion, aş fi ajuns mult mai departe, undeva în afara acestui tărâm marc-aurelian. Paradoxal, dacă iei hotărârea de a te sustrage de sub aripile fatalismului, Dumnezeu nu te părăseşte, el rămâne în sufletul tău. Deci Dumnezeu nu te obligă la a-ţi asuma destinul, ci tu faci cum vrei. Dar e important să nmu uiţi că…

CĂ BOGAT ÎI GREU
ŞI SĂRAC ÎI RAU
NICI NU ŞTII CUM E MAI BINE
CĂ LA TOŢI NI-I GREU

Refrenul se repetă de vreo trei ori, timp în care de obicei pe la nunţi burtoşii transpiraţi sughiţă şi se leagănă domol în aburii de alcool. De la „Mioriţă” încoace nu am avut niciodată un sentiment atât de puternic de plinitudine spirituală!

cer permisiunea de a înjura

General maior cu epoleţi, stele, steluţe, casă de la stat şi pensie babană. La viaţa lui s-a ocupat cu torturarea deţinuţilor politici la Gherla: le prindea degetele în uşă, se juca frumuşel cu tunuri de apă, şi… preferata lui… lovea cu vine de bou la testicule. Patria i-a adus un profund omagiu pentru muncă în folosul societăţii, şi l-a îngropat cu tricolorul pe piept. Cam asta s-a întâmplat cu cei care au bătut şi au torturat bandiţii care recitau poeziile lui Gyr. Nu ştiu… dată fiind situaţia, îmi permiteţi să mă fut în ea de situaţie? Uite, pe domnul general maior nu-l fut în gură, ca să nu ziceţi că sunt rău, dar în situaţie pot să mă cac axiologic?

Fost deţinut politic, cu degetele strâmbe de la uşa pe care o iubea domnul general maior, operat pe creier că normal… a făcut tumoare de la bătăi, cu hernie de disc de la ranga aia primită pe spate şi multe alte suferinţe de care pe majoritate o doare-n cur, vrea să publice carte de memorialistică la Editura Bulanitas, Pulirom şi altele… E refuzat pe motiv că nu e introbăgat în nici un partid politic, aşa că omu’ se duce-n durearea mea în Franţa unde publică o carte în 25.000 de exemplare pe care franţujii o cumpără ca pe pâinea caldă. De ce să mă mire succesul lui? La fel a făcut şi Goma! Nu ştiu… uite… nu zic nimic de intelectualii ţării cu drept de vot la tribuna valorilor, nu le arăt pula ca să nu ziceţi că nu sunt intelectual şi eu, şi că mă scald în troaca cu vulgaritaţă, dar în situaţie mă pot căca axilogic? Îmi daţ voie?

Pot? Pot?

Cătălin Dorian Florescu – Maseorul orb

Iniţial am vrut să scriu postarea asta în limba engleză, dar mi-am dat seama că din păcate Cătălin Dorian Florescu e mai cunoscut în afară decât în România, pentru că şi meseria de scriitor, la fel ca orice altă meserie din lume, ţi-o poţi exercita mult mai bine şi mai eficient undeva dincolo de graniţele acestei ţări din ce în ce mai infecte. Chiar sunt curios: dacă s-ar fi dus Dorian al nostru cu manuscrisul „Maseorului…” la burtoşii noştrii din Uniunea Scriitorilor, ar fi fost publicat?

Ha… ha… haide nu-mi răspundeţi!

Normal că trăieşte la Zurich, pentru că la Zurich e mai bine decât oriunde în România. Bine că l-a pus „Dilematica” pe o copertă, ca să avem şi noi măcar o poză pe net cu el.

Ce să spun despre „Maseorul orb”? E un roman bun, cu o poveste emoţionantă, bine structurat, cu un aer specific românesc, dar nu murdar, ca un sac de cartofi jerpelit. E scris cu „dor”, noţiune frumoasă şi complexă.

Personajul central a existat cu adevărat, a avut o bibliotecă de 30.000 de cărţi, şi a murit foarte frumos pentru plaiurile mioritice: s-a enervat pe un doctor care nu a vrut să-i dea avizul de nevăzător pentru că nu avea nu ştiu ce act. Ce poate fi mai frumos pentru România? E bine că l-a evocat doamna Cristina Modreanu şi slavă Domnului că a apărut la emisiuni TV pe Analog. Ce frumos vorbim noi despre filosofi, şi ce frumos ne doare-n cur de ei!

Binenţeles, cartea lui Dorian Florescu nu e atât de brutală, pentru că e un roman de literatură, nu un blog jegos lipsit de vizitatori. Povestea e mai romanţată un pic, mai ritmată cu strune de vioară şi doiniţe.

August Strindberg – the red room

So what does Strindberg think about theater?  Of course, if you read “Red room” you’ll probably understand what kind of relation the author had with the directors and the actors. I don’t know about other countries, but here, in Romania, where the sheep still rules the peasant mentality, the cultural life is much worse than the bureaucratic life… and this is an observation made by an “insider”. I think “Red room” is a book about finding your happiness no matter the biases. Of course, the satire of life in Stockholm… there is also, but that’s not quite so modern anyway. The novel Is modern because it crushes the artistic myth of living. The idea is that you can make your own refuge, no other artifice is needed.

I found very nice the next quotation:

“There was no Hell on the Earth until the Paradise was ready, until the woman appeared.”

(“N-a existat Iad pe Pământ până ce n-a fost desăvârşit Paradisul, adică până ce n-a apărut femeia.”)

Allistair MacLean – Where eagles dare

Sincerely I’m not quite a spy/war books fan, because I’m not able to understand them: my imagination cannot decode the message, I lose the leading action, everything is happening to fast for me, therefore it is impossible  to tell you the happy-ending story of these guys that fight a hole German army. Anyway, it is very easy to read these kind of books, and you need a minimum “wikipedia requirement” so that you know had bad the nazi are, and how good are the rest. Of course, if you are just like me, unable to read war books, then take a place in the armchair and watch the movie: Richard Burton and Clint Eastwood are fantastic, and the hole story has an “Dirty dozen” thrill within. Enjoy!