Lăuntric, Georg se desparte de lucruri prea repede. El însuși recunoaște asta. La maxima lui Spinoza, “non ridere, non lucere, neque detestari, sed intelligere”, Arthur Schnitzler răspune:
“înțelegerea nu ajută la nimic. Înțelegerea este un sport oarecare. Un sport foarte nobil și costisitor. Poți să-ți irosești tot sufletul cu el și rămâi un biet nenorocit. Dar înțelegerea nu are câtuși de puțin de-a face cu sentimentele noastre – aproape tot atât de puțin ca și cu acțiunile noastre. Nu ne apără de suferință, nici de dezgust, nici de distrugere. Nu duce nicăieri. Este oarecum o fundătură. Înțelegerea înseamnă întotdeauna sfârșitul” (203)
Doi tineri prieteni, Georg și Heinrich sunt de o inteligență aparte, și niște foarte buni filosofi, în sensul general al cuvântului. Ei înțeleg. Nu simt mare lucru (nu pot simți), nu fac nimic (se despart repede de lucruri), dar, spre lauda filosofiei, înțeleg.
Heinrich înțelege că o actriță îl iubește foarte mult, și îi înțelege sentimentele. El însă nu o iubește pe ea, și nici pe departe nu-i trece prin cap că aceasta l-ar putea iubi atât de mult încât să se sinucidă de dragul lui.
Georg are o relație cu Anna. Nu vrea să o ia de soție, dar așteaptă de la ea un copil.
Care moare imediat după naștere.
“Este un mare noroc că în anumite nici nu ai habar de ceea ce ți s-a întâmplat de fapt. Dacă ai simți imediat gravitatea acestor momente, cu toată forța cu care le vei simți mai târziu în amintire, sau așa cum le-ai simți în așteptare – ai înnebuni. Și dumneata Georg, și dumneata. Și unii înnebunesc de-adevărtelea. Probabil că aceștia sunt oameni care au darul de a simți imediat și just”.(250)
Apoi, același Georg se simte într-un fel mizerabil. Pentru că dincolo de răceala tinereții sale, în el începuseră să apară niște sentimente foarte stranii. De tată, de soț… de…
Dar cum să reînvii o poveste devastată?
„Ce importanță are că am avut un copil de la tine? Ce importanță are că ai venit să plângi în poalele mele, după ce m-ai înșelat? Ce importanță au toate astea dacă întotdeauna m-ai lăsat singură… Singură chiar și când trupul meu primea sămânța ființei pe care am purtat-o nouă luni în mine, copilul meu, predestinat să trăiască printre străini, și care n-a vrut să rămână pe pământ.”(270)
Cât despre Heinrich … amanta unuia e înmormântată lângă copilul celuilalt.
“O poveste deplorabilă, îți spun. De altfel, știi unde e înmormântată? Lângă lacul dumitale, Georg. Da. De mai multe ori a trebuit să-mi amintesc de dumneata. Sigur știi unde este cimitirul. Nici măcar la o sută de pași de Auhof. E o vedere încântătoare spre lacul nostru, Georg; binențeles, numai dacă ești viu.”(294)
revizia de carte 