„Ai citit literatura rusă?” – sau “Ai citit clasicii ruși?”
Nu știu de ce întrebarea asta a avut mereu ceva greu în ea, ca și cum undeva pe cer ar apărea chipurile bărboase sau mustăcioase ale unor dumnezei care cunosc atât de multe lucruri despre spiritul uman încât ești un vierme nedemn de milă dacă nu ai intrat în contact cu scrierile lor. Românii vorbesc despre ei cu un respect și o teamă specifică lingăilor… ca și cum doar simplul fapt că au folosit litere chirilice îi face intangibili.
În școala americană de creative-writing există o regulă simplă pe care Pasternak (și rușii în general) o încalcă: personajele să fie ușor de urmărit. De exemplu, la Steinbeck Tom Joad rămâne Tom Joad de-a lungul întregii povești, și i se mai poate spune Tom, Tommy sau Tomitza dacă nu există nimeni cu un nume asemănător. La ruși, Antonina Alexandrovna Gromenko este câteodata Antonina, alterori Tonia, alteori Gromenkova și alte variații, ca și cum tot universul are logica slavonă a numelor, iar acest hack foarte util la evitarea repetițiilor ar trebui să îl adoptăm cu toții. Deci aviz amatorilor…
Spun asta ca să fi clar de la bun început că Pasternak este un scriitor rus, care din păcate, nu a fost înzestrat cu deja hipsterescul chip rusesc. Nu știu dacă doar barba face diferența, dar mie, „Doctor Jivago” mi se pare o carte prin excelență despre nimicnicia vieții rusești. Mi se pare înfiorătoare, și înțeleg de ce a fost interzisă (mă miră că Putin o tolerează).
Pasternak are gândirea epopeică și mesianică a lui Dostoievsky, liberalismul lui Tolstoi, ironia lui Cehov, sângele rece al lui Bulgakov curajul lui Soljenitin și lirismul lui Esenin.
Romanul începe cu o sinucidere din tren, făcând o trimitere atât de fină la universul Rusiei regaliste din Anna Karenina (acolo trenul este un laitmotiv).
Intr-un univers sfâșiat de războaie politice, pentru Jivago nu există politică, ci doar iubire de oameni. Logica lui este foarte greu de asimilat: se face doctor pentru că poezia i se pare lipsită de sens, dar în contact cu oamenii îi simte lipsa. Condamnă exagerările regimului țarist, dar nici nu poate întelege sensul revoluției ruse. Să nu uităm că acest roman marchează un moment atât de important pentru istoria omenirii: însângerata concepție a comunismului. Veți vedea cum oamenii mor la fel ca în mai toate războaiele rusești. dintr-o singură frază:
„Chiar și acum nimeni n-are curajul să spună că tatăl lui nu a făcut bine repezindu-se să-l ajungă pe smintit din urmă, când acesta se năpustise pe platformă, și că nu trebuia să oprească trenul după ce nubunul, îmbrâncindu-l pe Grigori Osipovici și dând de perete ușa vagonului, se aruncase din mers cu capul în jos pe terasament, așa cum sar înotătorii în apă, luându-și vânt de pe debarcader” (I29)
O scenă cutremurătoare este destinul lui Pamfil Palîh, acest Decebal din romanul lui Ileana Vulpescu, adorat de propria lui familie, care… „Ca să-i mântuiască de suferințele viitoare și ca să pună capăt propriilor dureri, și-a omorât cu mâna lui soția și copiii. I-a omorât cu același topor tăios ca briciul cu care le cioplea jucărioare de lemn fetițelor și lui Flionușka, băiețelul, la care ține cel mai mult.” (II111)
Nu există eroi: Komarovsky este modelul celui mereu înșurubat: el va muri fericit, onorat (poate cu steagul pe piept) – căci indiferent de regim – el va fi util. Pentru el nu există șantaj, ci doar negociere condiționată. Strelnikov (soțul Larei) este revoluționarul de sacrificiu, această combinație fericită de Ion Caramitru cu Sergiu Nicolaescu et company – din vânător devine atât de ușor vânat.
Jivago este un visător incurabil, cu o demnitate apăsătoare pe umerii istoriei: el o iubește atât pe Tonia cât și pe Lara. El vrea o lume normală și pașnică pentru toți, nu o Rusie care să conducă planeta. Așa cum femeile din viața lui ajung să se susțină una pe alta, și el ajunge să stea la masă cu Strelnikov – vor depăna amândoi amintiri, regretându-și fiecare alegerile făcute: unul că a lăsat-o pe Lara să plece, celălalt că a devenit un criminal în numele unei ideologii trecătoare. Primul se va recăsători sfârșind mediocru, celălalt se va sinucide
Nu este de mirare așadar că Jivago nu înțelege rostul nici unei tradiții înafara celor util creștine (pe care le-a învățat de la pragmaticul său unchi). În momentul morții nu are toate actele la zi, nu pentru că ar fi un anarhist, ci pentru că alege să nu facă parte din nici o tabără. Fugărește pe stradă o fată Morgana ce spera să fie Larissa Feodorovna, dar care se va dovedi a fi o simplă trecătoare, o banală momeală în drumul său către moarte. Aceasta din urmă va sfârși la rândul ei într-o frază ce descrie un veac de istorie a Rusiei, de-a lungul căreia incertitudinea dreptului la viață a devenit o normalitate:
„Probabil că fusese arestată pe stradă, după cum murise și dispăruse fără urmă, uitată sub vreun număr anonim din listele pierdute ulterior, într-unul dintre nenumăratele lagăre de concentrare din nord, speciale pentru femei” (II230)
revizia de carte 