Zoe Heller – Jurnalul unui scandal

Jurnaliştii sunt oameni cu şcoală, nu? Absolvenţi de facultate, unii dintre ei. Cum de ajung să aibe nişte minţi atât de înguste? Ei n-au dorit niciodată pe cineva carre nu se încadrează în categoria de vârstă pe care obiceiul locului sau legea îl consideră potrivit?” (13) 

Mai nou, cică nişte cercetători americani (oamenii ăştia chiar n-au ce face) au descoperit că e normal din punct de vedere sexual ca un bărbat să fie atras de o femeie mai tânără pentru că astfel el îşiu manifestă instinctiv dorinţa de procreere. Asta explică totul: dorinţa de procreere: ne plac femeile cu ţâţele mari, pentru că suntem generoşi, şi ne dorimca viitorii noştri copii să aibe de unde să sugă, vrem femei cu fundul bombat şi pântec rotunjit, pentru că asta denotă fertilitate, şi binenţeles, tânără, ca să aibe timp ă ne crească urmaşii. Asta nu ne oripilează, nu ne jigneşte. Dar ideea că o femeie se mai şi poate sătura de acelaşi cur stafidit, şi aceeaşi puţă ridată, ni se pare, scandaloasă, cu atît mai mult cu cât ea este profesoară!

Adică, orice, oricine, dar nu profesoară!

Din punctul de veder al unui părinte model, o profesoară nu mănâncă, pentru a nu-i face poftă elevului, o profesoară nu fumează, ca să nu dea un exemplu prost, o profesoară nu are nevoie de salariu… (pula mea, la ce-i trebuie), şi pentru că nu are salariu, nu are nici copii, sau dacă îi are, îi creşte bărbate’su, iar acei copii sunt aduşi de barză, pentru o o profesoară niciodată nu se fute. O profesoară care face sex, scandalizează mai mult decât spargerea reactoaelor nucleare de la Fukushima.

L-am văzut o dată pe băieţelul ăla… Adrian Artene, la emisiunea lui Mândruţă, unde venea să-mi explice el că o profesoară trebuie să fie un model, el nu. Pentru că presa nu educă. Mda… păi depinde cum faci presă. Dacă eşti Adrian Artene, faci pe lupul moralist, în timp ce umpli paginile ziarelor cu ţâţe şi buci. Lui nu i-ar plăcea ca fiul lui să aibe o profesoară care a fost prinsă că are poze nud pe internet. Eu prefer să am un copil cu o profesoară care a apărut goală pe net, decât să-i fi citit lui Artene mizeria aia de ziar.

Personajul Bill Rummer are dreptate: Sheba nu are nici o problemă care să nu poată fi rezolvată cu “o tăvăleală bună”. Problemă e că tocmai de o asemenea tăvăleală nu poate avea parte. Are un soţ mai mare decât ea, o fiică adolescentă rebelă, şi un copil cu sindromul Down. Aparent, ea este “persoana cu probleme”, doar pentru că are o relaţie cu un minor. De fapt, minorul suplineşte prin impozanţă prezenţa soţului: e un amant desăvârşit, care îşi impune punctul de vedere în relaţie mult mai mult decât ea. Sheba nu are un comportament bolnav: nu-i face avansuri, nu-l presează, ba din contră, se lasă cucerită. Dar pentru că un zid de prejudecăţi format prin cine ştie ce împrejurări ne spune că minor e cel sub 18 ani, ea este “agresorul” în toată povestea asta. Soţul ei, care o înlocuieşte imediat cu una şi mai “tinerică” este absolut normal. Acel fătălau frustrat, Brian, e eroul care a deconspirat jocul, iar Barbara, femeia singură atât de obsedată de amiciţie încât îşi mângâie prietenele pe mână, apoi le trădează, este “profesoara model”. Nu… nu este o carte despre “felul în care sexul poate conduce şi ruina o viaţă”, aşa cum atât de banal spun cei de la Observer, ci despre felul în care o viaţă poate conduce şi ruina sexul, despre cum o societate de oameni stigmatizează viaţa sexuală. Şi e normal de spun asta, pentru că viaţa sexuală a Shebei e mai firească decât mediul social din care face parte.

Anne Rice – Interviu cu un vampir

Exact în anul în care Stephenie Meyer se năştea (e o coincidenţă cu aer conspirativă la mijloc), iar Lisa Jane Smith avea probabil vreo zece ani, lui Anne Rice i-a venit ideea să scrie o carte romanţată despre vampiri. Nu vreau să mă arunc la cuvinte mari, dar cam ea a schimbat punctul de vedere macabru al lui Stocker despre vampiri. Bine… nu i-a scos din cavouri, dar măcar i-a multiplicat şi i-a adus un pic la lumină. L-a pus pe Louis ăsta să-i pice cu tronc o copilă, iar din Lestat a făcut un dandy… nu mă întrebaţi ce fantezii are femeia, dar băieţii din cartea asta cam prea se iubesc între ei, nici nu mă miră că i-au distribuit ăştia în film pe Tom Cruise şi Brad Pitt. Bine, haide să nu fiu doar răutăcios: cartea e bine scrisă şi foarte dinamică. În plus, nu pierde din vedere esenţialul: frate, vampirii sunt malefici! Omoară oameni, sug sânge… treburi specifice vampireşti, nu se ling pe holurile liceelor aşa cum visează toate fătuţele excitate. Din contră… omoară fătuţe excitate ceea ce până într-un punct poate fi chiar haios. Oricum, la cum avansează literatura asta cu vampiri, cred că în câţiva ani or să inventeze scriitoarele nu doar leacuri care te scapă de teribila „boală” şi te lasă doar nemuritor, ci îţi şi măresc penisul cu vreo 3 centimetri ca să le fie îndeplinite fanteziile mai bine. Garantat în zece ani o să uităm toţi ce înseman de fapt un vampir.

Stephen King – Misery

Now that’s a fucked up situation: you take  a nice accident on a road and a bitch save you, then she tries to kill you, if you don’t accomplish all of her fantasies – and guess what? She’s no nymphomaniac sexy slut, she’s just a fat and ugly cook always ready to cut your leg and give you some bullshit pills! So, you are really screwed!
Thank God nothing like this could happen here in Romania!
Why?
1. First of all, in Romania there are no famous writers. All of our writers are almost anonymous. The one you maybe now… trust me… we the Romanian … we don’t know him! So, he is just a crazy mother fucker who write about stars and shit! The Romanians who want to become famous writers, are going out of country, and they write in French, English, German or any other language but Romanian, because in Romania there are no editors to publish them, because here in Romania the editors have no fucking idea what marketing is, and most of them are living quite good with the allowances from the Government, so why should they care about books, marketing and shit while life is so beautiful!
So, whit no famous writers, there are no fans, and without fans, there are no fanatics, and without fanatics there is no Stephen King situation here… get it?
2. Second: the Romanian philosophy is: “Why should I kill you… so slow?” Imagine a Romanian Annie Wilkins: “Io, mister Sheldon… would you please write me a book?” – “Fuck off bitch!” – “Fuck me? You little son of Stephen the Great and Saint (that’s a Romanian king)… witch was your latest book?” – BANG! – She kills the artist without remorse.  

That’s why we live so well here in Romania, and that’s why our eggheads always said: “Oh, my God… I really don’t understand the horror literature!”.

Paraziţii – Valoarea unei vieţi – analiză literar stilistică

În cele ce urmează vom analiza stilistico-literar melodia „Valoarea unei vieţi” semnată „Paraziţii” – o versiune modernă urbano-vugarizată a Ecleziastului, ritmată de sunete hip-hop.

 La la la… La la la la la la la la la… La la la la la la la la la la… La la la la la la la la…

Cântecul începe în mod sugestiv cu un „la-la” însoţit pe fundal de un râgâit, ceea ce ne demonstrează faptul că ceea ce urmează să ascultăm este o melodie veselă, despre diferite lucruri preponderent haioase. Acest „la-la” are totodată rostul de a persifla doiniţele de jale ale poporului român, împreună cu alte melodii siropoase – un laitmotiv al trupei Paraziţii dezvoltat în numeroase melodii compuse de aceştia.

Poţi să faci infarct in timp ce te caci
E primul gând cu care cred că n-ai putea sa te`mpaci

Gândul morţii asociat cu starea de cufureală este într-adevăr neplăcut. Dar faptul că post-mortem ai şansa de a te gândi asupra sinelui demască faptul că autorul crede în viaţa de după moarte. Mda… este un homo religiosus.

Treci in nefiinţă când duci gunoiul
Deci mă risc zi de zi (Când`m-auzi… palpa-mi-ai coiu!)

Observăm că autorul duce zilnic gunoiul. Ceea ce denotă că e un „Fabricant de gunoi”., deci are o viaţă socială fructuoasă. Ştiu de exemplu că un om produce zilnic aproape 1,5 kg de gunoi, majoritatea fiind hârtie, deci acest fapt acestă calitatea poetică şi creativă a autorului. Deasemenea, are şi o viaţă sexuală activă, drept pentru care vrea să-i fie palpat coiu’ probabil epuizat de la atâta împerechere.

Munceşti o viată, tragi ca hamalul frate
Şi poti să mori în timp ce-mi spui că n`am dreptate!

Nu este aşadar exclusă posibilitatea morţii în chiar clipa în care asculţi melodia, şi îi conteşti conţinutul. Munca nu este o modalitate de a înşela moartea.

Cazi de pe scaun când pui globuri in pom,
(Cât pula mea ziceai că valorează o viata de om??)

O nouă posibilitate de moarte: în timp ce ornezi pomul de Crăciun. Dar autorul nu e mulţumit de propria sa imaginaţie, aşa că va continua autocriticându-se:

E de căcat, da! Nu e cea mai naşpa treaba
Cel mai de căcat e să mori cand ti-o iei la labă.

Iată o situaţie de care e mândru că şi-a imaginat-o!

Cu 7 plase în mână, accidentat de dric.
Te poţi gândi post-mortem: că n-ai insemnat nimic!

Aici situaţia este uşor neclară, şi plină de simboluri: omul care moare a venit de la piaţă, sau şi-a dat-o pe labă când a venit de la piaţă, şi a rămas aşa cu plasele în mână? Din nou autorul este religiosus: eroul său se va gândi post-mortem că nu a „însemnat” nimic. Cuvântul „însemnat” poate avea dublu sens: atât de „a valora” cât şi de „a marca teritoriul” cu rezultatul labei probabil. 

Poţi să mori pe scenă când bagi ca adevaratu`
Şi toţi sa strige distratzi: „A leşinat căcatu`!!

Autorul nu exclude aşadar posibilitatea propriei sale morţi inopinante.

Cazi lat in timp ce te-nchini
Şi de ridici „fâl-fâl” la cer slobozit de pinguin.

Aici, folosind o onomatopee vizuală, autorul aminteşte că moartea îi poate lovi chiar şi pe cei religioşi…

Poţi să mori când caştigi la loto
Fara să laşi un motto
Lasă-ne poza de adio in aparatul foto!

Rapiditatea morţii îi poate lovi chiar şi pe cei ce urmează să fie bogaţi, iar deloc hiperbolizarea vitezei este redată de faptul că se poate întâmpla să nu apuci să spui nici o vorbă înţeleaptă înainte de a-ţi da duhu’.

Cazi cu liftu`, sau sari cu rabla in copaci
Şi ajungi la domiciliu în 4 pungi şi 7 saci.
Cu numarul zilelor libere la zero redus

Mori in pârnaie cu pula-n cur, dezlegând rebus.

Problema la acest vers este următoarea: condamnatul nu este deranjat de faptul că e violat: e atât de relaxat încât îşi permite să dezlege un rebus.

Poţi să mori de plictiseala cand iţi numeri banii, (concluzie: plictiseala ucide!)
Sau sa cazi mort în cort lânga palat, ca ţiganii. (concluzie: palatele ucid la fel de uşor ca şi corturile!)
Renuntand forţat, la ultimul sarut…
Unii pleaca dintre noi cu piftia-n gât…(SALUT!!!)

Practic, orice obiect poate provoca moartea, chiar şi inofensiva piftie…

REFRENUL:
Calculăm că-n viaţă mai mult ne chinuim
(O, da ne chinuim la încă o cană de vin)
Valoarea unei vieţi de om momentan n-o ştim
(Întrebaţi filozofii, noi nu vrem să ne gandim!)

Poetul se arată mândru de faptul că nu îşi pierde timpul filosofând asupra sensului vieţii, preferând ca puţinul timp pe care îl are să şi-l petreacă distrându-se. Singurul chin momentan acceptat este o cană de vin, iar grija întrebărilor o lasă celor de teapa lui Kant. (trebuia să scriu „ţeapa” lui Kant?)

Poţi să mori pe masa de operatie, sau in staţie
Sau fiind femeie poti să mori făcând felaţie

…mda… posibilitatea de a te îneca involuntar cu o pulă e direct proporţională cu mărimea pulii şi invers proporţională cu prostia muierii.

Poti sa nu faci nimic greşit…ba!…fără măsură
Oricum te vede Dumnezeu… (Şi te fute`n gura!)

Practic, este unanim aprobat faptul că puterae divină este singura responsabilă de ceea ce ţi se întâmplă: să fie asta o reminiscenţă a singurei veridicităţi din stoicimului mioritic românesc?

Poţi să fii sculptor, sudor, doctor, e ca dracu
Că poţi să mori încercand să îl salvezi pe altu`!

Iată dar: faptul că salvezi oamenii nu este un criteriu de salvare.

Poţi să mori, încercand sa schimbi un bec
În timp ce-ti râde proasta…

– „proasta” reprezintă „femeia vieţii tale”

Poţi sa mori,incercand sa iti omori nevasta!

– evident, după ce râde de tine că nu eşti în stare să schimbi un bec , dacă mai rămâi în viaţă, îţi vei dori să o omori…

Poti să mori drogat, visând, sau beat visând
Poţi să mori plângând, mâncând sau chiar râzând.

Drogat sau beat e totuna: implică o evadare de tip oniric, deci nu te ajută cu nimic în viaţa reală. (Observaţi enumeraţia de gerunzii, marcând anostitatea şi dificultatea axiologică a situaţiilor)

În faţa unui cuţit strigând: „Bă, nu da!!”
Sau mai rău, înecat cu tort de ziua ta.

Poţi să mori în parc, în timp ce plimbi un caine,
El vine, te miroase şi se pişă pe tine.
Poţi să mori în accident când te-aleargă garda
Sau cand vrei să tai o gaina şi-ţi dai în coaie cu barda.

Toate situaţiile sunt absurde, macabre şi vulgare, amintind de Eugen Ionescu, Ion Creangă şi Bacovia deopotrivă.

Poţi sa mori in timp ce faci sex cu o vecina,ma`ntelegi?
Poti sa mori de frig în timp ce vrei sa te-nneci.

ce poate fi mai enervant decât să mori în timp ce încerci să te sinucizi?

Poţi să mori bă putză
Ascultandu-l pe Gutza, în dormitor…
Dar nu mori pur şi sïmplu… Eu te omor!!!

Aici autorul îşi exprimă ura faţă de cei care ascultă doiniţele pe care le-a persiflat la începutul melodiei, drept pentru care va relua motivul „la-la”-ului.

cer permisiunea de a înjura

General maior cu epoleţi, stele, steluţe, casă de la stat şi pensie babană. La viaţa lui s-a ocupat cu torturarea deţinuţilor politici la Gherla: le prindea degetele în uşă, se juca frumuşel cu tunuri de apă, şi… preferata lui… lovea cu vine de bou la testicule. Patria i-a adus un profund omagiu pentru muncă în folosul societăţii, şi l-a îngropat cu tricolorul pe piept. Cam asta s-a întâmplat cu cei care au bătut şi au torturat bandiţii care recitau poeziile lui Gyr. Nu ştiu… dată fiind situaţia, îmi permiteţi să mă fut în ea de situaţie? Uite, pe domnul general maior nu-l fut în gură, ca să nu ziceţi că sunt rău, dar în situaţie pot să mă cac axiologic?

Fost deţinut politic, cu degetele strâmbe de la uşa pe care o iubea domnul general maior, operat pe creier că normal… a făcut tumoare de la bătăi, cu hernie de disc de la ranga aia primită pe spate şi multe alte suferinţe de care pe majoritate o doare-n cur, vrea să publice carte de memorialistică la Editura Bulanitas, Pulirom şi altele… E refuzat pe motiv că nu e introbăgat în nici un partid politic, aşa că omu’ se duce-n durearea mea în Franţa unde publică o carte în 25.000 de exemplare pe care franţujii o cumpără ca pe pâinea caldă. De ce să mă mire succesul lui? La fel a făcut şi Goma! Nu ştiu… uite… nu zic nimic de intelectualii ţării cu drept de vot la tribuna valorilor, nu le arăt pula ca să nu ziceţi că nu sunt intelectual şi eu, şi că mă scald în troaca cu vulgaritaţă, dar în situaţie mă pot căca axilogic? Îmi daţ voie?

Pot? Pot?

Penibilităţi sexuale – căsătoria

Exista o rugăciune a femeilor din Babilon care zicea aşa: „Aţâţă-te! Stârneşte-te! Să ţi se-nvârtoşeze mădularul! Aţâţă-te ca un cerb! Aţâţă-te ca un taur sălbatic! (…) Umple-mă de şase ori la rând, ca un berbec! De şapte ori la rând, ca un cerb! De douăsprezece ori , ca bărbătuşul potârnichii! iubeşte-mă că tânără sunt! Iubeşte-mă că plină sunt de foc! Iubeşte-mă cum fac cerbii! Ci eu, ocrotită de zeul Ningrisu, eu te voi uşura!”
… deci asta numesc eu nesătulă! Vă daţi seama? Tipa vrea în total de 25 de ori… crescendo…. apogeul e “stilul potârniche”… din mascul dominant, mătăhălos şi greoi ca taurul, femeiea vrea să slăbeşti simţitor… să treci prin starea de cerb, ca să sfârşeşi micuţ dar rapid ca o potârniche. Vă daţi seama de ritm?

Şi în perioada Romei Antice şi în prezent nu există o motivaţie clară a căsătoriei. Adică… de ce se căsătoresc oamenii? Bine, în perioada Romei, lucrurile erau mai puţin formale: romanii nu se căsătoreau ca să aibe moştenitori, că moştenitori puteau face oricând şi cu oricine, câte vreme îl recunoştea ca atare, era totul ok. Deasemenea, romanii nu făcau dragoste prima dată când se căsătoreau, aşa că nici de sex nu poate fi vorba, ci de convieţuire… convieţuire pobabil şi de dragul măririi unei averi graţie unei splendide zestre. Dar… oricum, era vorba de o convieţuire, vorba lu’ Hannes Stein… un bărbat şi o femeie care-şi suportă dimineaţa respiraţiile şi nimic mai mult! Paradoxal, deşi era foarte frigid aşa în aparenţă, creştinismul a introdus condiţia  „iubirii” în căsătorie prin secolul XIII. Din păcate, a introdus-o şi a lăsat-o aşa, fără să mai dea explicaţii vreme de secole despre ce să faci mai departe. Povestiri cu tâlc creştin, din vieţile anumitor sfinţi, amintesc de soţi ce trăiau în curăţenie. Păi dacă nu se împreunau, însemna că nu au copii. Deşi Iisus ne-a învăţat să respectăm copiii, creştinismul vede în contactul sexual un păcat trupesc, ca şi cum dacă Mântuitorul a spus că pentru mântuire trebuie să renunţi la „materialitate”, înseamnă că şi trupul face parte din lucrurile materiale. Logica asta de baltă nu foarte susţinută eu unul nu o pot pricepe. Dacă era trupul aşa de naşhpa, se mai întrupa Dumnezeu? Dacă trupul e de la diavol, lua Dumnezeu chip de diavol? Mă rog, nu mă bat în idei cu nimeni… cert e că de când căsătoria a devenit o taină creştină, naşterea pruncilor a devenit o condiţie, iar adulterul, o interdicţie. Dar atenţie! Şi iubirea asta din căsătorie trebuie să fie cu măsură. Sfântul Ieronim scrie  că „Adulter este şi îndrăgostitul prea înfierbântat de dragoste pentru femeia lui”. Un  canonist greman, pe nume Burchard din Worms dă nişte norme foarte tari celor care se bucură de nevestele lor, ca şi cum ar fi cine ştie ce păcătoşi. Unii ajung să scrie că numai frigidele pot avea copiii cu soţul lor, pentru că nu simt plăcerea…iar medicii susţin că ejcularea repetată face foarte rău sănătăţii (nu ştiu ce părere aveau despre fumat, dar fututul era mai rău)…  în fine, ideea era că poţi să faci ce vrei câtă vreme nu te bucuri de ceea ce faci.

Cu aberaţii de etică sexuală pot continua la nesfârşit: imaginaţi-vă că multă vreme femeile au crezut că rămân gravide numai dacă au orgasm. Cum se împăca asta cu frigiditatea pe care o cerea biserica nu ştiu! Şi mai penibil… foarte multă vreme n-au putut divorţa decât regii. Abia în 1792 s-a legalizat divorţul!

Un text asemănător cu cel de mai sus (mai puţin vulgar însă) e „Cântarea Cântărilor” din Biblie,  care multă vreme a ridicat numeroase semne de întrebare a fost în cele din urmă asimilată ca o metaforă a iubirii de Dumnezeu (ceea ce nici un om sănătos la cap cu ar putea să creadă, indiferent cât e de creştin). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu vorbele apostolului Pavel despre dragoste, în cazul acesta hemeneutica fiind susţinută de faptul că Pavel doar tolerează căsătoria, deşi nu o recomandă călduros. Deci, în starea edenică Adam şi Eva şi-o trăgeau? Păi, după toate aparenţele da! Repet, numai preoţii de până prin veacul al XV-lea vorbesc de o stare edenică în care bărbatul nu ştia ce e ăla vagin. În Biblie nu se spune aşa ceva… între noi fie vorba… ce Rai e ăla pentru un bărbat să nu facă nimic cu femeia lui? În al doilea rând, Iisus nu menţionează nimic despre păstrarea trupului feciorelnic… adică… să fii curat e una, şi să fii feciorelnic e alta. Putem crede aşadar că în starea edenică, dinainte ca Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, barbatul se iubea cu femeia lui în mod firesc, deci ăsta e modul de viaţă pe care trebuie să-l urmăm. Ce s-a întâmplat dup ce şi-a băgat dracul coada? Păi din firesc, sexul a devenit o malformaţie… o boală: pederastie, sodomie, plăcere fără sentimente, regrete şi clasica thanatofobie ce urmează o ejaculare zdravănă. Gândiţi-vă ce fericit era Adam că după ce se împreuna cu femeia lui nu avea senzaţia aia de mizerie pe care o avem majoritatea dintre noi după ce ne terminăm treaba?! Oricum, miza păcatului originar nu e sexul, ci trufia, fapt asupra căruia au căzut de acord cred că toate textele bisericeşti: adică, fără trufie, nu se poate vorbi de păcat. Aşadar, întrebarea care mai rămâne este: lăsând deoparte prejudecăţile, care a fost religia care s-a adaptat cel mai bine la cerinţele sexualităţii moderne, oferind soluţii cât mai argumentate? O să râdeţi probabil, dar în prezent ortodoxismul are textele cele mai sincere şi mai lipsite de pudoare referitoare la sex. Dar despre ele, scriu altădată…

sursele articolului sunt luate din volumul  ”*** – Amor şi Sexualitate în Occident, Ed Artemis, Bucureşti „

Penibilităţi sexuale – bărbăţoii poponari

 

Nici după două mii de ani de existenţă omenirea nu se poate lăuda că are o educaţie sexuală corentă. Despre iubire… numai de bine, şi despre sex… numai de rău. Dar ce te faci, că astea două trebi se cam încalecă una pe alta. În ciuda faptului că Enkidu a ieşit din rândul animalelor după ce s-a împreunat cu o femeie, cultura moştenită de la greci şi de la romani face din bărbat o fiinţă foarte stranie, ale cărui trăsături se regăsesc şi în modelele masculine de azi.

În primul rând trebuie să înţelegem că în vremurile ale antice, bărbaţii … da… erau în marea lor majoritate pederaşti. Termenul nu suportă din păcate sinonime. Despre homosexualitate nu se poate vorbi, deorace fiecare bărbat care umbla ziua cu un tânăr, seara venea acasă la mai mult sau mai puţin frumoasa lui soţie. Maurice Sartre arată că de la pederastia îngăduită la homosexualitatea condamnabilă se trece prin păr. Alceu din Messenia îi scrie iubitului că s-a urâţit de când i-a apărut părul pe picioare, deci nu mai e bun de futut. Din ied, s-a făcut ţap, şi asta nu mai e frumos. Cu alte cuvinte, cât timp i-o tragi unui bărbat cu fund de femeie e totul ok, nu contează scula. Totodată, împreunarea între bărbaţi nu se făcea preponderent anal, aşa cum cred unii, şi inteructal (adică între picioare); Xenofon de pildă condamnă genul acesta de relaţii.

Romanii se pot mândri că au mers mai departe cu ciudăţeniile astea. Despre orgiile lui Nero se poate aminti doar un singur episod: cel în care o sclavă a Octavia îi spune împăratului că vaginul împărătesei e mai curat decât gura lui. Sensul este literar, nu metaforic. Tot romanii interziceaun spectacolele de operă pentru că le considerau nebăbăteşti, preferând în schimb luptele cu gladiatori. Dar asta nu însemna cu nu puteai fi un pederast viril.

Mentalitatea pederastiei falocratice o mai păstrăm încă, dar prostituatele… nu contează! Mituri esenţiale pentru înţelegerea sexualităţii au fost trecute cu vederea de jalnicii apărători ai pudorii mitice gen Alexandru Mitru. La orele de latină care se fac acuma în şcoli nimeni nu spune că în legenda lui Romulus şi Remus alăptaţi de o lupoaică, este vorba de fapt de o curvă. În Roma, curvele areau asemănate lupoaicelor, de aici şi originea cuvântului „lupanar”. Despre femei totul e de rău…
Închipuiţi-vă aşadar bărbaţii antichităţii rupţi din Brokeback Mountain (adică Muntele Rupt în Fund): plini de muşchi, forţoşi, virili şi binenţeles, cum şade bine unui bărbat, futăcioşi: fut orice are două picioare fără păr (respectiv pene). Există scrieri care dovedesc faptul că dacă aveai trăsături efeminate, dar îţi plăceau exclusiv femeile riscai să fii privit cu ochi stranii: cine eşti tu de fapt? De ce eşti slăbuţ şi nu ai păr pe piept? Mai bine un muşchiulos cu pulă mare şi pederast, decât un tip cu pulă mică sau medie, care dai ca prostu’ numai la vagine. Important e cine dă, nu cine primeşte.
Paradoxal, până în secolul XII, chiar şi Biserica Creştină se va arăta indulgentă faţă de acest fapt, aşa cum arată un studiu al lui J. Boswell. Cultura gay era oricum preferabilă unei culturi matrimoniale, scăpată de prigoana moralităţii numai datorită sfântului Pavel, care nu că promovează căsătoria, ci o tolerează. Penibilitatea pederastiei ce dovedeşte masculinitatea îşi are apogeul în secolul XVII, în celebrul proces al baronului d’Argenton, pe care soţia sa, Magdeleine de la Chastre îl acuză că n-are coaie. Faptul era la vremea aia foarte grav, graţie unui foarte înţelept papă, Sixt al V-lea, care ordonase ca toate căsătoriile în care unul dintre membri este infertil să fie declarate cu sau fără voia soţilor, vinovate şi nule. La proces, d’Argenton le-a arătat la toţi coaiele, şi i-a uimit cu o pieliţă în spatele căreia el susţinea cu toată tăria că momiţele sale s-ar ascunde. Nimeni nu l-a crezut. De ce nu l-au pus să facă o labă să constate dacă iese zeamă, nu ştiu să vă zic. Oricum, la vremea aia nu ştiai ce e mai rău: laba sau femeia? Că toate erau condamnate de biserică. În fine, d’Argenton moare, şi binenţeles i se face autopsie: i se descoperă faimoasele ouţe şi e declarat potent post-mortem. Ce poate fi mai frumos decât atât? Un mort cu ditai pula în analele medicinei!

În fine… ultimul exemplu e din zilele noastre: în numărul din 3 mai 2010 al ziarului Click, George Stanca (n-am nimic cu autorul, sunt de acord cu multe din articolele lui, cu excepţia acestuia) îi impută lui Dan Bălan că nu a fost suficient de bărbat nerecunoscând că a făcut sex cu o minoră. Modelul de urmat pare a fi Roman Polanski, care i-a tras-o unei copile de 13 ani (deci nu unei adolescente de 16), şi care a recunoscut la proces că ar face-o din nou dacă ar avea ocazia, la cât era de „pufoasă şi de sexy”. Cu alte cuvinte… fii bărbat Dane, fute ce apuci şi mândreşte-te cu asta! Polanski e ca în bancul ăa cu pedofili… ajuns la tribunal, judecătorul îl întreabă „Cum ai putut face asta nenorocitule? Avea doar 13 ani!” Răspuns: „Da, dar arăta de 7!” – iată aici masculinitate!

Din păcate, dacă n-am fi avut în Europa asta nişte influenţe islamice la îneputul erei (în Vechiul Testament sodomia e clar condamnată) şi musulmane în perioada medievală (nici la ei nu sunt cazuri de homosexualitate. Ba din contră, pare-se că templierii au dus cultul gay la locurile sfinte)… ne-am fi futut şi acuma în cur ca animalele şi mamă ce bărbaţi am fi fost. Am fi fost exact aşa cum descrie Eubul războiul troian: „Nimeni n-a văzut pe acolo nici un picior de curvă; s-au regulat între ei zece ani încheiaţi. Trist război: ca să cucerească un oraş s-au întors acasă cu nişte dosuri mai largi chiar decât [porţile] cetăţii cucerite”

sursele articolului sunt luate din volumul  ”*** – Amor şi Sexualitate în Occident, Ed Artemis, Bucureşti „