DUNE – jihadul butlerian

A ajuns în sfârşit şi în România, (cu o binemeritată întârziere de 7 ani) traducerea romanului „Jihadul Butlerian” a lui Brian Herbert şi Kevin J. Anderson. Şi va fi citit probabil fie de fanii-aticii genului, fie de cei cu suficiente resurse pecuniare ca să cumpere o carte care, conform modelului modernist de scriere, nici măcar nu se termină, pentru că va continua. E uşor de sesizat la nivel de gândire managerială concurenţa sagăi „Dune” cu „Războiul Stelelor” – dar poate că ne-am obişnuit şi trecem cu vederea posibilitatea de a scrie cărţi pur şi simplu pentru bani. Trecem cu vederea şi faptul că mai mult ca sigur o asemenea carte nu s-ar fi vândut dacă nu ar fi existat atentatele de la 11 septembrie asupra World Trade Center-ului. Dar în ziua aia probabil că lumea şi-a readus aminte de cartea din ’65 a unui tip care scria despre viitorul exod al popoarelor deşertului.
În fine, cert este că cinci veacuri mai târziu, Brian Herbert îşi leagă resursele creaţiei de fărâmiţele lăsate în urmă de tatăl său. Ştim cu toţii de câte ori a menţionat Frank Herbert acest termen – „Jihadul Butlerian” – în creaţia sa… de foarte multe ori. Cu toate astea, a fost suficient de ambiguu încât să ne lase imaginaţia să coacă scenarii infinite. Era şi normal… în ’65 când s-a apucat „bătrânelul” să scrie o carte SF, nu mai era „cool” să scrii despre roboţi. Asimov tocase terenul. Frumos la Frank Herbert – dacă mai ţineţi minte – era faptul că scria un SF complex, cu elemente de filsofie pe alocuri budistă combinată cu elemente de cultură arabă… mă rog, foarte interesant. Epigonii lui, cel puţin ţin „Jihadul Butlerian” se ţin de şotii. Ei nu mai scriu despre roboţi, ci despre cyborgi, pe care, ca să pară mai interesanţi îi numesc „cymeki”. Cât despre restul poveştii – un pseudo – plagiat penibil. Sunt puţini români cei care ştiu de apariţia în anul 1984 a unei cărţi intitulate „Dune Enciclopedia” scrisă de Willis E. McNelly, o carte în care este prezentat pe larg întreg universul „Dune”. Conform declaraţiilor făcute de acest McNelly, el împreună cu Frank Herbert plănuiau să scrie un prequel la Dune despre Jihadul Butlerian în care să povestească pe larg cum o anume Jehanne Butler, preoteasă şi soră Bene Gesserit pe planeta Komos pierde o sarcină în urma intervenţiei independente a unui calculator dintr-un spital, şi astfel este generat războiul care avea să şteargă de pe faţa pământului orice formă de gândire mecanică.
Dar, din 1984 până în 2002 vremurile s-au schimbat. Jihadul nu mai poate parafraza numele uneo femei care se numea „Jehanne” – în plin război americano-irakian a penibil să faci presupunerea asta. Brian Herbert schimbă numele: îi zice Serena Butler, şi o cuplează cu Xavier Harkkonen. Acordă o mai mare greutate situaţiilor: oamenii fascinaţi de maşinării, se lasă metamorfozaţi de acestea, devenind cymeki. Tema puterii fizice absolute care cauzează impotenţa sexuală, întâlnită în „Împăratul Zeu al Dunei” este reluată şi în „Jihadul Butlerian”, într-o manieră mult mai brutală şi mai simplist tratată. La drept vorbind, întregul roman suferă de puternice accente de banalitate. Nu spun asta din tradiţionalism, având în vedere faptul că recunosc atenţia pentru detaliu a urmaşului herbertian în „Paul of Dune”. Neamul Atreides îşi pune speranţele în tânărul Vorian, care va sfârşi ca trădător al Titanilor. Normal, se îndrăgosteşte tot de Serena Butler, ca să pregătească cumva războiul de peste zece mii de ani cu Harkonnenii. O ploaie de clişee abundă: misterul maşinăriei în faţa artei şi a materiei vii, roboţi ce scalpează gemene dar admiră tablouri cu Van Gogh, şi multe multe scene de război amintind de o variaţiune bizară în care „Alien” se cuplează cu „Star Trek” după o noapte de beţie cu „Predator” şi „Hannibal Lecter” în casa lui „Jeepers Creepers”.
Scrierile lui Frank Herbert stau sub semnul optativ al istoriei (după modelul shakespearean, evident) – „Iată ce au făcut strămoşii noştri. Cele mai cumplite blesteme pe care le-ai putea inventa nu înseamnă nimic în comparaţie cu asta. Nu găsi scuză în necesităţile epocii! Ţine minte doar un singur lucru: nu există nevinovaţi!” (Canonicatul Dune). Eroul Muad’Dib devine tiran. Canonicatul Pacifist recurge la războaie. Într-un final marea revelaţie e faptul că nimeni nu a avut vreodată puterea de a prevedea viitorul ci doar de a-şi făuri viitorul după pofta inimii. Brian Herbert (fiind fiul autorului, mi-e mai la îndemână să-l acuz) îşi prezintă eroii sub semnul fatidic al istoriei: Agamemnon şi Juno sunt victimele unei epoci mecanicizate. Serena Butler e victima cymekilor, iar Omnius, da, până şi Omnius e în definitiv victima oamenilor – un lanţ al slăbiciunilor presărat cu slăbiciuni, căci nimeni nu poate fi declarat responsabil.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Jehanne Butler, Serena Butler, astea-s explicatii post factum ale epigonilor.
    Frank Herbert batea la ideile din Erewhon, cartea din 1872 a lui Samuel Butler.

    Another feature of Erewhon is the absence of machines; this is due to the widely shared perception by the Erewhonians that they are potentially dangerous. This last aspect of Erewhon reveals the influence of Charles Darwin’s evolution theory; Butler had read On the Origin of Species soon after it was published in 1859.

    The Book of the Machines
    Butler developed the three chapters of Erewhon that make up „The Book of the Machines” from a number of articles that he had contributed to The Press, which had just begun publication in Christchurch, New Zealand, beginning with „Darwin among the Machines” (1863). Butler was the first to write about the possibility that machines might develop consciousness by Darwinian Selection.

  2. Foarte intersant comentariul tau. Mersi mult de informatie. Sincer sa fiu nu stiam de acest „Erewhon”, dar chiar mi se pare plauzibila paralela de care vorbesti tu.

Comentariile nu sunt permise.