Să nu vă așteptați ca „Istoria sexualității” a lui Michel Foucault să fie o poveste spumoasă a practicilor sexuale din cele mai vechi timpuri și până în prezent. De fapt, incepe ca o compilație de scrieri mai degrabă antropologice despre evoluția noțiunii de sex în secolele XVI – XIX apoi sfârsește analizând lamentabil și exagerat de mult două-trei scrieri reprezentative pentru cultura Greciei Antice. Ideea de la care pornește este simplă: așa cum vinovăția este un sentiment mai puternic decât iubirea și manifestarea puterii este mai excitantă și mai stimulantă decât sexualitatea.
Sunt câteva observații care merită menționate:
- Familia este “punctul de intersectare” dintre sex și alianță. Începând cu secolul 18 dragostea a devenit obligatorie în cadrul familiei. Sexualitatea prin definiție ignoră noțiunea de alianță, iar familia ține în frâu sexualitatea și îi reține doar funcțiile utile (de reproducere). Un prim rezultat este condamnarea incestului.
- Psihanaliza a apărut atunci când au devenit oficial blamabile relațiile incestuoase iar rolul ei inițial a fost acela de a permite “articularea in discurs” a acestor porniri – adică s-a ocupat de cei care aveau genul acesta de dorințe și i-a educat să devină funcționali într-o societate care prin definiție condamnă incestul.
- Morala hranei se aseamănă moralei sexuale, pentru că ambele încearcă să țină în frâu poftele. “Regimul fizic al plăcerilor și economia pe care o impune fac parte dintr-o întreagă artă a sinelui” (214)
revizia de carte 