7 indicii ca să recunoști un fost securist

Atenție! Caracteristicile de mai jos sunt prezentate cu titlu de subiectivitate. Ele nu constituie o modalitate concretă de a recunoaște un fost securist.

1. Vârsta. Un fost securist nu e tânăr. Adică nu poate avea 30 de ani. Oamenii care astăzi au 30, maxim 43 de ani sunt cei care la revolutie aveau 20 de ani, deci fie urma sa fie racolati de Securitate dar n-au fost, fie au fost racolati de Securitate printr-o exceptie de caz (erau foarte buni turnători), caz in care au caracteristicile de mai jos. În rest, cei care azi au 30 – 40 de ani sunt tineri din generația de aur a României, cum îmi place mie s-o numesc, bătuți de mineri, sau care și-au făcut stagiul militar cu arma în mână la Revoluție. Au terminat majoritatea facultăți de stat cu greutate, apoi au plecat și și-au făcut rostul în srăinătate. Sunt prima generație de emigranți, practic singura generație ce putea schimba ceva în țara asta. Sărmanii care de dragul părinților au rămas în țară o duc cum pot: sunt fie profesori, fie simpli angajați la firme, și nu fac zgomot. Sunt generația de muncitori tăcuți ai României, care nu se plâng de salarii, care nu ies în stradă, și care, deziluzionați, probabil că au renunțat să mai voteze.

2. Prezentabilitatea. În primul rând, un fost securist este un om care arată prezentabil. Umblă la costum, sau dacă nu la costum atunci are haine de calitate. E mereu în pas cu moda. Dacă e moș, e genul de moș care se îmbracă la modă, cu haine nu foarte vechi, pentru că își permite haine noi, nu rămâne fidel stilului de acum 50 de ani, pentru că pe băncile securității a învățat să se integreze. Are mustața îngrijită, și dinți în gură. Are grijă să dea mereu o impresie bună, plus că nu i-a lipsit niciodată nimic. După ’89 nu a avut griji, u a fost interesat de retrocedările de pământ, nu se duce la țară să muncească pâmântul, pentru că simte că și-a făcut datoria față de societate. Din cauza asta are o stare de spirit bună:

3. Starea de spirit. Nu e frustrat, nu e niciodată nervos, și rareori înjură. Înjură poate doar când nu e lăsat să stea pe scaun în tramvai, sau când nu i se dă pensia. Nu iese în stradă decât în măsura în care nu lasă impresia că e nebun, și vorbește cu nostalgie despre marile realizări ale comunismului: ce căi ferate erau pe vremea aia, ce mare și frumoasă e Casa Poporului. Nu comentează regimul, dar dă senzația că parcă se trăia mai bine pe vremea aia decât acum. De aici rezultă…

4. Cunoștințele. Le știe pe toate, și vorbește cu nonșalanță despre toate. Genul Vadim Tudor: are un prieten care are un alt prieten, care i-a spus lui cum stă treaba. La Securitate și-a antrenat memoria: memorează tot, cât mai mult cu putință, capul lui a fost special antrenat să acumuleze informație de orice gen. Toți îl admiră pe Vadim Tudor pentru câte știe. Uite, eu știu mai multe decât el, nu mă simt inferior unei balene paranoice care memorează pe de rost pagini din cărți. Din punctul meu de vedere Vadim Tudor face același lucru pe care-l face orice aplicație de record: memorează date și informații. Uite, eu știu să programez aplicații d-astea, deci sunt mai deștept decât Vadim. Securistul dă mereu senzația că e mult mai deștept decât tine, deci la o adică te poate umili foarte ușor, de aici rezultă..

5. Apărarea. Când se apără, o face cu texte de genul: ”Dar cine ești tu?”. Profesorilor universitari sau istoricilor le aruncă: ”Cum poți tu să comentezi? Nu știi nimic!”. Amintiți-vă cum era la Antena 3 un specimen de parlamentar care înjura un prof univ spunându-i ”Cum poate un vierme să comeneze opera lui Nicolaescu? Dar ce, dumneavoastră nu ați fost membru de partid?” apoi un alt securist, coleg cu proful univ și prieten cu parlamentarul, sâsâie printre dinți, sperând să se facă nevăzut în fața camerelor de filmat: ”Nu… nu… nu a fost niciodată, ăsta nu a fost!”. Securistul îi acuză pe toți că sunt securiști. De aici…

6. Integritatea. În cel mai rău caz, când e încolțit, consideră că toată lumea e vinovată. Nu se judecă niciodată pe sine, judecă umanitatea în general: ”Toți am colaborat!”. Acestor jeguri trebuie să li se spună cât mai des: ”Eu nu, bă javră! Eu nu, bă jigodie, tatăl meu nu, mama mea nu, soția, soacra, socrul, mătușa… NU bă jigodie”. Pentru securist funcționează principiul ”Nimeni nu e perfect” – cu asta își salvează el conștiința de criminal – da nimeni nu e perfect, dar TU ești o javră care a condamnat oameni la moarte. EU nu am făcut asta. Și sunt mulți ca mine. Mi-aș dori să se facă dreptate, dar…

7. Dreptatea e de partea lui. Dacă  a fost un mare securist, gen torționar sau gardian-șef, e îngropat cu onoruri militare. Și-a făcut datoria față de țară. Un veritabil securist nu are conștiința încărcată. Gen Sorin Roșca Stănescu: crede cu tărie că și-a apărat țara de teroriști, iar ce au pățit ”teroriștii” nu este problema lui. Ce au pățit ”teroriștii” sunt basme.