Guy de Maupassant – Bel Ami

Georges Duroy este, tehnic vorbind, o jigodie între jigodii. Are o educație mediocră, și anii petrecuți în Africa, jefuind ca orice soldat respectabil, nu au făcut din el un erou. Dar întâlnește întâmplător un vechi prieten, un redactor bolnăvicios, în persoana domnulu Forestier, apoi brusc i se deschide un nou orizont. Destinul și femeile sunt de partea sa, deci este liber să profite. Este interesant că în această carte nu există personaje ”imaculate”.  Excepție făcând poate doar Forestier, ai cărui “plămâni pe drojdie” îl vor băga în mormânt.

Madeleine este o femeie rece și inteligentă, care își înșeală se pare toți bărbații, o camaradă ideală pentru un ziarist, care e de părere că “orice om ăndrpgpstit e șters din rândul celor vii. Devine nătâng, și nu numai nătâng, dar și periculos” (101). Duroy va ține cont de sfatul ei, pentru că dacă răposatul Forestier s-a lăsat încornorat de Vaudrec, Georges o va surprinde-n flagrant cu ministrul Laroche, profitând la maxim de pe urma acestui eveniment  – la sfârșitul căsniciei va avea jumate din averea lui Vaudrec (și acesta decedat între timp), plus ceva și mai consistent în urma unor afaceri are lui Laroche.

Domnul Walter este binențeles, un afacerist pus pe căpătuială, iar soția acestuia, o femeie trecută cu idealuri amoroase adolescentine. E firesc să aibe o cădere nervoasă când constată că cel ce i-a fost amant urmează să/i devină ginere. Să nu uităm că până și clotilde, cea care trebuie teoretic să fie sufletul pereche al lui Bel-Ami nu este altceva decât o soție adulteră.

Romanul e cu happy-end: Du Roy, devine ginerele “peste-noapte-îmbogățitului” Walter, iar soția sa, micuța Suzanne, cel puțin la trup este nevinovată.

Din punct de vedere moral, nu-l putem acuza prea tare pe bietul Du Roy: este fiul ascultător al epocii în care trăiește.