Wilhelm Stekel – Psihologia eroticii masculine

Cartea lui Stekel începe prin a atesta o dată în plus că bărbaţii nevrotici se afirmă pe plan profesional mai bine decât cei fără probleme psihice de ordin sexual. Cu alte cuvinte, bărbaţii care se fut bine şi des sunt mai proşti şi au mai puţine dorinţe de afirmare profesională. Vezi Doamne’, ei se trezesc dimineaţa, se uită în oglindă şi zic „Bă, am o pulă atât de mare că nu-mi vine nici să mai gândesc! Hai mai bine să rămân prost!”. – este o teorie care la ora actuală este de cele mai multe ori confimată.

Urmează apoi un lung expozeu al fobiilor masculine de la începutul secolului XX (amintiţi-vă că este epoca lui Schnitzler şi a lui Freud).

Primul mit ce trebuie distrus este legat de forţa sexuală:

Există o minciună larg răspândită că forţa sexuală se epuizează dacă se începe devreme. Exact contrariul e adevărat. Cel ce dovedeşte de timpuriu o sexualitate putrenică o va conserva până la adânci bătrâneţi în ciuda onaniei şi a aşa numitelor excese sexuale”(70)

Al doilea mit este legat de efectele masturbării: mulţi bărbaţi cu mai mult sau mai puţine convingeri religioase sfârşesc prin a deveni impotenţi din pricina sentimentelor de vinovăţie stârnite de onanie.

Sunt apoi câteva aspecte care mi-au atras atenţia: un bărbat excesiv de mieros cu partenera sa cică poate ascunde astfel o dorinţă latentă de a scăpa de ea. Sentimentul de vinovăţie faţă de gândurile de adulter survenite inconştient îi provoacă o tandreţe excesivă.

Chiar dacă e sărac în exemple, şi deseori se întâmplă să nu intre complet în detaliile unei psihopatologii (are tendinţa de a prezenta situaţiile în favoare ideilor sale), direcţia de lucru este bună: pe lângă analiza tendinţelor ascetice (adică mustrări de conştiinţă excesive) – un termen original al lui Stekel – veţi găsi aici şi detalii din marile teme freudiene: atracţia faţă de mamă, relaţiile cu tatăl şi câteva informaţii despre „noeurs d’aguilette” şi teama de castrare.

O singură remarcă mai fac: fiind contemporan cu Freud, nu distinge toate aspectele complexului oedipian, considerându-l ca valabil numai în cazul bărbaţilor, şi numai în cazul atracţiei faţă de părintele de sex opus. Complexul oedipian este de fapt un concept pe care Freud l-a dezvoltat în timp. (Spre deosebire de Stekel, el trăgea linii de concluzie mai greu). Complexul oedipian se poate manifeta atât la băieţi cât şi la fete, iar fiinţa iubită poate fi atât mama, cât şi tatăl.