Amos Oz – Poveste despre dragoste şi întuneric

Mi-a plăcut că autorul avea un tată care l-a învăţat cum să aşeze cărţile în bibliotecă – alfabetic, după editură sau subiect, niciodată după mărime. Tatăl meu, un admirator ar disciplinei mai mult decât al corectitudinii, m-a învăţat să le aşez în primul rând după mărime.

Îmi place apoi observaţia că pe zidurile din Europa scrie “Evrei, căraţi-vă în Palestina”, iar pe zidurile din Palestina scrie “Evrei, căraţi-vă în Europa”.

Mi-a plăcut că şi el a avut o bunică pe care nu a iertat-o niciodată că i-a aruncat câinele la gunoi. Dar, binenţeles, a regretat enorm când aceasta a murit. Am empatizat foarte tare cu povestea asta.

Tragedia morţii unui bătrân constă în faptul că bătrânului îi este mai greu decât unui tânăr să se dezobişnuiască cu viaţa.

 

Mi-a plăcut printre altele remarca:

“Femeia, a zis bunicul, în unele feluri e la întocmai ca noi. Exact la fel. Dar în alte feluri, a zis el, o femeie e cu totul altfel. Foarte, foarte altfel. […] Dar ştii ceva? În ce feluri o femeie e întocmai ca noi, şi în ce feluri e foarte, foarte altfel, nu, la asta, a încheiat el, ridicându-se de pe scaun, încă mai lucrez.” (136)

 

şi, în final, mi s-a părut foarte corectă afirmaţia:

“Dacă furi dintr-o carte, eşti plagiator. Dacă furi din zece, eşti savant. Dacă furi din 30 sau 40, eşti savant de frunte” (150)

(a se înţelege că plagiatori sunt doar aceia atât de leneşi încât nu s-au deranjat să fure decât dintr-o singură carte)

… şi nu e asta tot ce am înţeles eu din această carte, ci tot ce pot şi vreau să spun pe un blog că am înţeles.

Anunțuri

1 comentariu

  1. Frumoasa recenzia! Am si eu o carte de-a lui dar inca nu i-a venit randul la citit. Dar recenzia ta cred ca tocmai a ridicat-o in lista de „to read”, asa ca o sa o citesc probabil mai curand decat planuiam pana acum, m-ai facut curioasa 🙂

Comentariile nu sunt permise.