Henry Miller – Plexus

Istoria cu Mona continuă, din ce în ce ma puţin încărcată de scene origiastice, cu o atenţie crescândă acordată detaliilor. E ca şi cum ai asista la transformarea unui cântăreţ de hip-hop în Beethoven. Plexus e partea intermediară. De la pulă am trecut la burtă, şi veţi găsi în volumul ăsta dese referiri la stomac. „Foamea” lui Knut Hamsun e amintită de vreo două ori. Foame mare, atât de mare că nici de futai nu-ţi mai arde. E cazul să munceşti, şi dai de un prim şef care „ca să poate scoate maximum de randament de a tine, se dovedea în stare să te însoţească la closet şi să te şteargă la cur” [329]

Cauţi medici care să te repare pe gratis…

Nu a existat niciodată un medic evreu care să mă preseze să-i achit nota. Niciodată n-am întâlnit unul care sănu fie interesat de artă sau de ştiinţă. Aproape toţi erau, pe lângă medici, muzicieni, pictori sau scriitori. Mai mult, toţi îţi întindeau o mână prietenească. Cât de diferiţi erau de medicii creştini” [205]

.. apoi constaţi că “Nu-i prea mănoasă meseria de scriitor, nu-i aşa?

E greu să te îmbogăţeşti în America scriind despre toate, dar despre nimic în mod special. Parcă tot mai bună ar fi o Europă. Pentru vise şi trăsnăi artistice Parisul e deschis ca un schlitz de fustă.

Şi da, trebuie să vă întreb şi asta:

De ce e stupid să crezi în Împărăţia Cerurilor dar e inteligent să crezi într-o Utopie Terestră?

Miller e tocmai suficient de leneş şi de socialist pentru a fi european.

Oricum, totul s-a sfârşit cu obişnuitele non-sensuri … ai mei explicându-mi că socialiştii urmăreau să dea altora banii câştigaţi de alţii. „Şi ce-i rău în asta?” am întrebat. Răspunsul a fost „Aşteaptă până ai să câştigi şi tu banii tăi şi pe urmă vorbeşte!” ”[588]