Scott Fitzgerald

Mie unul nu ştiu de ce „Marele Gatsby” îmi aduce aminte de „Dragoste în vremea holerei”. Evident, totul este transpus în America interbelică, deci tinerii au sufletul bătrân şi sentimentele sunt mult mai pieritoare.

Gatsby este un personaj despre care cred că s-ar putea povesti tare mult: el e un mizantrop „under cover”. Face petreceri pentru a se distanţa de oameni, pentru a-şi căuta iubirea vieţii, care din păcate este doar o un om, şi acesta din fericire femeie. Da, a fost şi el mulţi ani separat de iubirea tinereţii lui, şi acum nu-şi doreşte decât să o recucerească pe tânăra Daisy. E un proces aparent simplu, având în vedere că actualul soţ al acesteia, pe nume Tom, deja o înşeală cu o tipă pe nume Myrtle Wilson.

Întâmplarea sau poate voinţa face că într-o seară, Daisy şi Gatsby sunt singuri în maşina care o calcă pe Myrtle.

Într-un acces de furie, soţul acesteia vrea să afle cine concudea maşina, aşa că se duce şi îl întreabă pe Tom. Acesta din urmă dă vina pe Gatsby, aşa că Wilson îl împuşcă pe Gatsby apoi se sinucide.

Tragic şi penibil de absurd: maşina era condusă de fapt de Daisy, care la drept vorbind, nu putuse fi scosaă de sub influenţa geloziei de declaraţiile sincere ale lui Gatsby.

Vă recomand cartea, deşi F.Scott Fitzgerald are un stil cam greoi pentru gustul meu.

 

”Un diamant mare cât hotelul Ritz” cred că a vrut să fie o poveste cu miez parabolic, dar mie unul mi se pare cam eşuată. Ideea e că un tip descoperă un diamant mare cât un munte, şi se chinuie să-l ţină ascuns de ochii lumii. Aşa că el şi familia lui stau închişi într-un palat, iar puţinii vizitatori care au intenţia de a se întoarce acasă, sunt omorâţi. În cele din urmă un vizitator scapă, şi se întoarce cu o escadrilă de avioane care atacă magnificul castel. Cum muntele era dinamitat, tipul apasă butonul magic şi se petrece un mare „bum”. Supravieţuitori sunt protagonistul şi cele două fete ale fostului magnat, dintre care una e atît de tută încât nu ştie să facă deosebirea între diamantele veritabile şi cele false. Chiar dacă protagonistul e originar din Hades, şi acolo se va întoarce după dinamitarea muntelui, cred că povestirii îi lipseşte tâlcul esenţial. Nu vă pot spune care ar fi trebuit să fie ideea centrală, pentru că nu cred că ea există.

 

Şi „Întâi mai”, care deşi e o poveste din epoca jazz-ului are un aer rusesc: sunt pe acolo nişte personaje-soldaţi atît de stupide încât fac concurenţă celor din „Boul şi viţelul”.

Nu cred că este o cochetare cu bolşevismul, aşa cum le-ar plăcea unora să creadă.