Terry Pratchett – Wyrd sisters (Discworld 6)

A venit vremea lui Shakespeare să fie luat în tăbârcă: trei vrăjitoare- surori gen „Macbeth”, salveaza fiul unui rege mişeleşte ucis de vărul său. Colac peste pupăză, vrăjitoarele opresc timpul în loc ca băiatul să crească, apoi îl fac actor. Regele ucigaş cere să se joace o piesă, în care apare şi moştenitorul lui, iar piesa dezvăluie că regele e un ucigaş. Se face dreptate, moştenitorul refuză tronul că-i place actoria, şi locul îi e luat de un fiu nelegitim, mai exact bufonul. Deci cred că e o prostie să crezi că tema centrală a cărţii e „efectul cuvintelor asupra realităţii”, pentru că asta e o temă shakespeareană, iar subiectul lui Practhett sunt însăşi piesele lui Shakespeare. Ne întâmplător rege rămâne bufonul, un personaj de maximă importanţă în opera dramaturgului englez.