Esther Perel – Inteligenţa erotică

În primul rând o carte despre inteligenţă, fie ea şi erotică, nu se potriveşte de nici o culoare gustului românesc.

În al doilea rând o carte despre rotism, fie el inteligent, nu este necesară românilor, pentru că ei cunosc acest domeniu în totalitate şi aprioric.

Acuma, este drept că pacienţii lui Perel fac parte în marea lor majoritate din socitatea americană, care oricât ar fi de bolnavă (şi în multe cazuri e mai bolnavă decât noi), are cel puţin buna cuviinţă de a recunoaşte când aunevoie de îngrijiri. Românii ca speţă, când sunt gripaţi, decât să se trateze, preferă să-şi accepte mioritic  soarta: vor muri din exces de mucozitate.

Să termin dar cu introducerea asta din ce în ce mai ocolită:

Cât de îndopaţi cu prejudecăţi sunt românii se vede de la editura care a publicat cartea într-o colecţie destinată femeilor, ca şi cum în această materie numai lor le revine dreptul firesc de a se informa, când biata autoarea scrie de fapt despre cupluri.

Cât de bine stau cuplurile de români la capitolul sexualitate nu ştiu să vă zic, şi nici măcar nu e important. Poate că fac sex zilnic, sau poate că fac o dată pe an: cartea li se adresează ambelor categorii, pentru că sexul zilnic nu asigură şi calitatea.

Ce am fost uimit eu să descopăr este că majoritatea pacienţilor lui Perel se iubesc:

Lucrurile merg bine între noi. Ne-am mutat împreună. Ne înţelegem de minune. Ea e frumoasă, nostimă, inteligentă. O iubesc cu adevărat. Nu facem sex” (47)

Ideea e că nu sunt cupluri care continuă să activeze în baza vieţii sexuale. Din contră, de cele mai multe ori sexul le lipseşte cu desăvârşire, iar ei continuă să rămână împreună. Ceea ce simt ei este că „Dorinţa sexuală nu respectă legile care menţin pacea şi fericirea între parteneri” (56) „Sexualitatea este mai mult decât o metaforă pentru pentru relaţie – este o poveste paralelă de sine stătătoare

Observaţi că soluţia în cazul acesta nu este divorţul, ci mersul la psiholog, o întreprindere absolut străină românilor. Sincer să fiu, nici nu ştiu ce ne lipseşte mai mult: psihologii, sau pacienţii? Şi mai trist este că observaţiile lui Perel sunt critice şi la adresa metodelor clasice de tratament a vieţii de cuplu. Nu toate lucrurile se rezolvă vorbind. E bine că o femeie descoperă asta, pentru că dacă era descoperirea unui bărbat era acuzat de misoginism. Intimitatea dialogată de tip feminin nu este o soluţie de regăsire a tensiunii sexuale. (Da, bine… să-i spuneţi asta neveste-mii!). La fel, discuţia şi afişarea intimităţii la un psiholog iarăşi nu e întotdeauna productivă, ceea ce înseamnă că românilor le trebuie o mie de ani să descopere ce face un psiholog, şi încă două mii de ani să adopte o metodă de tratament fără palavre.

În rest, numai de bine:

Eu unul încă nu cred în soluţia lui Proust: „Adevărata călătorie de descoperire nu constă în căutarea unor peisaje noi, ci în a privi cu alţi ochi”. Bine frate… să vezi tu zilnic metroul între Dristor şi Pipera cu alţi ochi!

Tensiunea sexuală se poate manifesta liber nu prin cooptarea agresiunii, ci prin posedarea ei – şi poate aduce şi aceasta siguranţă” (62) asta îmi place cum sună.

Iubirii îi place să micşoreze distanţa care există între mine şi tine, în timp ce dorinţei aceasta îi insuflă energie”(63) – asta  mi se pare foarte adevărat. Şi nu  uitaţi că atunci…

Când oamenii trăiesc unul deasupra celuilalt, nu mai este nicio izolare de depăşit şi sunt de departe mai puţin interesaţi să adopte idealuri de intimitate vestice şi de clasă mijlocie” (67)

Anunțuri