Stephen King – Turnul întunecat VII – Dark Tower

Deci ăsta era marele final!

Ok, se clarifică nişte lucruri: în primul rând avem de-a face cu o influenţă puternică şi vizibilă a lui Tolkien. Turnul lui King e varianta mai întunecată a turnului lui Tolkien (avem şi aici un păianjen uriaş, Crimson King … ştiu, e un monstru fain!). Apoi, mai este şi influenţa lui Baum ş ia vrăjitorului din Oz. Ştiu că o să vă enerveze ipoteza asta, dar la fel ca şi Dorothy, la sfârşitul călătoriei Roland nu descoperă ceva exterior lui, ci pe sine.  Ca să se împlinească profeţia de la începutul poveştii, cam toţi eroii mor, mai puţin protagonistul.  

E dinamism şi multă tensiune în cartea asta, şi ce mă întristează cel mai tare e că moare Oy. Binenţeles, finalul e deschis către o continuare, pentru că Roland trebuie să ia totul de la capăt, de data asta însă cu un artefact în plus: „the Horn of Eld” (să-l traducă specialiştii!)

Din păcate nu pot să am nici o părere despre volumul ăsta, pentru că nu îl găsesc ca fiind în nici un fel.  Oricum, în toate celelalte cărţi mi se pare că King s-a străduit să facă finalul acesta cât mai ne-interesant. Sincer să fiu, un happy-end chiar m-ar fi şocat.