Paul Auster – Leviathan

După ce am citit „Invizibil” mi-a plăcut Paul Auster.

După ce am terminat de citit „Leviathan” mi-am dat seama că îmi place al dracului de mult Paul Auster.

Tipul ăsta are un stil de a descrie situaţiile erotice care mie îmi place la nebunie: nu e nici vulgar, nici preţios, nici clasic, nici extrem de modern. Excitantă dar nu penibilă, jucăuşă dar serioasă, cam aşa decurge o relaţie sexuală „austeriană”.

Povestea este foarte bine gândită, şi paradoxal, critică relaţiile sociale moderne mai rău decât face Bruckner, şi cu mai puţine artificii scatologice. Merită să vă povestesc acţiunea, pentru că sunt şanse minime să ca în următorul veac romanul acesta să fie citit în România cu acelaşi interes ca „Turnul întunecat” al lui Stephen King:

Doi scriitori în devenire se împrietenesc într-o seară la un bar unde unul dintre ei îşi lansează o carte. Ben Sachs este autorul romanului „The New Colossus”, iar Peter, din princina unui viscol oribil care i-a ţinut acasă pe toţi posibilii cititori, este cu excepţia barmanului, singurul invitat la această fiestă ratată.

Amândoi sunt prinşi în iţele unor căsnicii complet diferite: Sachs e căsătorit cu Fanny, şi nu pot avea copii, iar Peter cu Daria, trăind într-o viaţă ideatică ce se va finaliza în scurt timp cu un divorţ.

Întâmplător sau nu, Peter realizează în clipa în care face cunoştinţă cu ea, că Fanny este o fostă cunoştinţă de la şcoală, pentru care dezvoltase în secret o adevărată pasiune, şi la fel de întâmplător sau nu, va avea cu aceasta o relaţie sexuală după divorţul de Daria.

Pregătit să rupă prietenia cu Ben, şi să se căsătorească rapid cu Fanny, planurile lui Peter sunt date peste cap de prietenul său, care nu e supărat pe el, ba din contră, îi mulţumeşte că i-a salvat căsnicia. (scenele de genul „I-ai tras-o neveste-mii dar nu-ţi port ciudă” mi se par a fi favoritele lui Auster).

Timpul trece, Peter rupe relaţia cu Fanny, se recăsătoreşte, are un copil, şi îşi pune viaţa la punct (el e povestitorul, deci destinul lui e cu happy-end). Sachs însă o cunoaşte pe Maria, o tipă cu apucături destul de ciudate, o fostă amantă a lui Peter, obişnuită să trăiască din „experimente artistice” care să o ajute să descopere lumea. Astfel, găseşte o agendă de telefon din întâmplare, sună la un număr din agendă, şi îşi regăseşet o veche prietenă, Lilian Stern, care lucrează ca prostituată. După această „mirifică” întâlnire, Lilian renunţă la meseria ei, şi se căsătoreşte.

Între timp, Sachs divorţează de Fanny, şi la fel de întâmplător, într-o dimineaţă se pierde printr-o pădure unde pleacă să se plimbe. Este găsit de un tânăr binevoitor cu o camionetă. Pe drumul înspre casă, cei doi întâlnesc un tip cu un Dodge oprit de-a curmezişul drumului. Tănărul vrea să-l ajute, tipul îl împuşcă din senin, iar Sachs, speriat, îl loveşte în cap pe ucigaş cu o bâtă de baseball, lăsându-l, vorba englezului, „dead”. Şocat de fapta sa, Sachs fuge cu Dodge-ul. Găseşte actele tipului pe care l-a ucis, şi o valiză plină cu bani. Cum pe Fanny o găseşte în pat cu altul, se duce la Maria, şi îi arată actele celui pe care l-a ucis. Întâmplător, pentru că într-o societate modernă „întâmplătorul” este apăsător de potrivit, tipul ucis este soţul lui Lilian, de care aceasta tocmai divorţase.

Astfel, Ben o cunoaşte pe Lilian Stern, i se prezintă ca ucigaşul soului ei şi intră într-un joc pervers: îi dă zilnic acesteia o sumă de bani, pe care, paradoxal, aceasta o acceptă. Mai târziu vor avea chiar şi o relaţie, la capătul căreia însă, Sachs se va sinucide.