Irving Stone – Agonie şi extaz

Nu ştiu daca să va recomand sau nu cartea asta.  E drept că puteţi afla din ea multe chestii despre Michelangelo Buonarotti, dar nimic din ce scrie nu poate fi luat ”ad litteram”, pentru că mare parte din povestire se bazează pe nişte scrisori ale artistului, aşadar restul personajelor sunt schiţate pur subiectiv. Bine, subiectivitatea nu este o problemă, ci stilul narativ cam mediocru. Rămân la concluzia mea că cea mai bună biografie pe care am citit-o este cea a lui Bulgakov despre Moliere. Stone scrie mult, si nu întotdeauna inspirat. Încearcă să descrie relaţia artistului cu marmura, dar nu este un excelent psiholog, nu poţi declara satisfăcut „frate, omul ăsta chiar empatizează cu Michelangelo”.  Aşa că nu ştiu… citiţi-o! Pe net văd că sunt multe vorbe de bine despre ea. Eu l-am văzut întotodeauna pe Michelangelo ca pe un artist desăvârşit, posedat de propria sa operă. Stone îl prezintă mai degrabă ca pe un Warhol al Renaşterii. Poate o să vă placă. Mie mi s-a părut complet nepotrivit să citesc cartea şi să mă gândesc la Pieta, de pildă, o sculptură de o senyualitate extremă, deloc surprinsă de autor.