Gaston Bachelard – Dreptul de a visa

Nu vă recomand să citiţi „Dreptul de a visa” al lui Gaston Bachelard. Uite ce e: ştiu că Bachelard e un subiect tabu, e un soi de „Eminescu” al nu ştiu exact cărei tagme, dar cartea asta e complet lipsită de sens. Nici măcar nu o pot numic „carte”, e o colecţie de eseuri relativ înrudite despre pictori, sculptori, gravori şi scriitori, care nu-l scot la iveală pe Bachelard-ul originar din „Apa şi visele” (nu că originalul m-ar fi dat pe spate…).

O carte de citit cu „Goagăl Imeigez” deschis non-stop.

Tipu’ n-are har critic… psihanalitic sau analitic, poate, dar critic, nici cât o ceapă. E mai degrabă entuziast decât atent la detalii, mereu încântat şi fascinat, ca o P….ăpădie. Tot timpul are un aer interogativ… „Nu este plugul dalta gliei?” sau „Da, cuprul este un sol”.

Oau… uite o brânză!