Descoperirea de la bac: există prostie!!!

3 iulie 2011 – dată memorabilă – merită să fie trecută în anal(U)ele ist(E)oriei. Foarte tare: data la care 55% din tinerii români de 18 ani au descoperit cu stupoare că sunt… proşti.  Ştişi că atestarea documentară a Braşovului de pildă e undeva prin anul 1234. Prostia celor tinerilor care anul acesta fac sau au făcut 18 ani, este atestată documentar pe data de 3 iulie 2011.

Bine, nu mă înţelegeţi greşit: nu-l plac pe Funeriu, ba din contră – mi-aş testa pe moaca lui de oligofren ciocanul de spart dinţi primit în dar de la bunicu’. Şi acelaşi lucru l-aş face probabil cu mai puţină tragere de inimă şi altor câtorva katerinci genetice de prin ministerul educaţiei. Dar sunt mai educat decât ei şi mă rezum la a-i trimite la originile materne.

Şi subiectele… e drept că maxima lui Nichita Stănescu, spusă, evident, după o noapte extremă de beţie optzecistă nu te prea îmbie să vorbeşti despe cunoaşterea de sine, dar… la dracu’, ăştia au confundat teatrul cu romanul, oglinda mă-sii cu oglinda din baie, şi tot aşa. E drept că nu se dau subiecte de intensiv informatică la clasele cu numai patru ore pe săptămână, şi da, poate că lăsaţi fără salarii, „bulangii” ăştia de profesori au fost loviţi de fulgerul corectitudii, şi au notat numai în baza baremului, dar…

Important este că s-a descoperit că sunt mulţi proşti în ţara asta.  Asemeni idiotului ală cu „perversa de pe Târgu’ Ocna”, s-au trezit şi ei să reclame „Frate, păi ori copeim toţi ori nu mai copiază nimeni!”. Sau „Eu am scris! Patru pagini, da’ le-am scris!”. Le-au pus camere de filmat şi abia s-au ţinut să nu se cace pe ei de frică. Ba cică prin nişte săli, urmaşii axilogici ai lui Becali şi-au dat cu niţică nicotină la cur.

Şoc în România: vânjoşii cocalari scuipători de semniţe nu şi-au luat bac-ul!  CăcaRt… li s-a oprit Mertzanu’n gard de supărare. Futu-i, îşi amână cu un an facultăţile. Hauăleo, a fost o capcană… băga-ţi-ai şunca-ntre felii, la limbi s-a lăsat cu capcană. Au zis „căpcăunii” (adică autorii de capcane), să scrii despre un text dramatic. „Da, ce Domne, nu-i corect? Păi ştiţi prin ce dramă trece băiatu’ ăla din „Ultima-prima”? I se rupe sufletul într-un mod dramatic, la dracu’!”. plusCă, e scris la persoana I, „perspectiva este una actorială”, cum zicea o isteaţă.

Întâmplător, când am dat eu bacul la română oral (da… ştiu…am dat şi „oral”…), mi-a picat exact acest subiect pe foaia de examen… pe hârtiuţa aia: „Text dramatic la alegere dintre Marin Sorescu, Camil Petrescu şi Delavrancea” (la mine a fost cu Delavrancea, nu cu Caragiale). E drept, că la oral, dacă zici, te corectează din timp. Dar eu n-am zis. Nu, nu sunt un geniu, pur şi simplu ştiam că „ăla dramatic e cu personaje”.  Şi am zis de „Iona”, în şlapii mătuşii, ca să nu mă-ncurc în persoanje. Şi dacă venea acelaşi subiect  la scris, tot de „Iona” ziceam, că alt text dramatic nu ştiam la fel de bine. Sincer, eu în locul vostru, dramatizam „Ultima-prima” în două zile de la terminarea examenelor până la corectură. O publicam la Humanits şi eram „boss”, mă pupau tustrei Licheanu, Peleşu şi Patarepitici pe portofel de bucurie.

Pe scurt, mi-e poponeţu’ plin de lacrimi, că anul acesta nu s-a mai putu copia.  Ca fapt divers… din ce am învaţat în liceu, am folosit în viaţă cam 10%. Dar ce am învaţat la facultate, nu mi-a folosit niciodată la nimic.

Anunțuri