Werner Keller – Şi totuşi Biblia are dreptate

Norocul nostru este că Biblia are dreptate indiferent de dovezile arheologice care la drept vorbind mai degrabă adâncesc nişte mistere decât să le rezolve. Nu cred că e cazul să considerăm că această carte a lui Keller e menită să-i facă pe atei să creadă. Să fim serioşi – ateii şunt nişte tipi care refuză să creadă din pricipiu, nu din lipsă de dovezi.

Ce îmi place mie este că autorul nu forţează nimic, ci prezintă descoperirile cu maxim e obiectivitate posibil, ocolind remarcile mistice.

Am găsit acum câţiva ani printr-un anticariat jegos de la Universitate o carte a unui rus scrisă undeva în perioada comunistă. Autorul încerca să demonteze povestirile biblice şi să le arate lipsa de importanţă, găsindu-le asemenările cu alte mituri, din alte religii – vezi Doamne, „uite, opiul popoarelor are acelaşi efect pretutindeni”.  Am cumpărat-o pentru poze, că avea poze faine, la un preţ destul de piperat, pentru că pseudo-intelectualul ăla nesplat de şapte zile care o vindea, credea că e un important tratat de istorie a religiilor, vreo sursă citată de Eliade sau aşa ceva.

Evident că şi Keller arată aceste asemănări, dar premisa lui nu este că omenirea visează la fel, ci că poate ceva-ceva chiar s-o fi întâmplat, şi nu degeaba mai mulţi oameni au scris acelaşi lucru. Adică, dacă a fost un potop al lui Noe, şi unul al lui Ghilghameş, nu înseamnă că oamenii sunt predispuşi să viseze potoape, ci că poate la un moment dat chiar s-a întâmplat un  potop.

Nu vă gândiţi la cartea lui Keller ca la vreun documentar Discovery, unde dintr-o măsea găsită în spatele WC-ului cine ştie cărui nene, se presupune că fie omul se trage din maimuţă, fie mi-au găsit mie plomba pe care am înghiţit-o azi-noapte.

Keller nu este arheolog, şi din cauza asta nu are orgolii de descoperitor. Arheologia ca ştiinţă are două mari probleme: prima e că arheologul trebuie să găsească ceva. Meseria lui e să sape până dă de ceea ce caută. Problema e că în săpăturile după ceva, să dai de altceva. Schielmann a vrut să găsească Troia. Şi făcând asta, a şters zeci de straturi importante pentru istoria biblică.

A doua problema ţine strict de arheologia biblică, pentru că Iisus nu s-a născut în Anglia sau în Franţa, ci în Israel. Dacă s-ar fi născut undeva în zona unei ţări cu o istorie mai puţin răscolită de războaie civile, astăzi am fi ştiut aproape totul despre Iisus din punct de vedere arheologic. Sau poate că nu e asta. Cert e că acolo unde s-a născut Iisus sunt acuma trei religii care domină planeta: cei care cred în el (creştinii), cei care cred pe jumate (musulmanii) şi cei  care nu cred deloc (evreii). Păi din combinaţia asta cum să nu te alegi cu artefacte bubuite cu praf de puşcă? La ce se aştepta Clermont-Ganneau?

Biblia nu are dreptate pentru că molimele lui Moise au o explicaţie ştiinţifică, nici pentru că Biserica Ortodoxă Rusă a vândut englezilor pe bani grei manuscrisele Sfintei Scripturi găsite de Konstantin voon Tischendorf. Dacă Sodoma şi Gomora au pierit din pricina gazelor metane, puţin importă. Ce dacă Solomon a fost regele aurului sau al cuprului? Indiferent ce le-au făcut samaritenii evreilor, noi ştim din Biblie că un samaritean a fost mai bun decât toţi evreii cu un necunoscut găsit bătut pe stradă. Biblia nu are dreptate pentru că Rahela a furat idolii tatălui său, şi pentru că unul dintre aceşti idoli era şarpele, despre care v-am spus cum e divinizat în creştinism (vezi „Miresme şi duhori”). Faptul că ştim că există steaua lui Iisus, că Iisus s-a născut pre-se în zodia Peştilor, fiinţele asupra cărora va face atâtea minuni, nu valorează de fapt nimic. Şi ce dacă nazarinenan înseamnă „din Nazaret”, sau „lăstar”? În fine: cu ce ar putea giulgiul din Torino să mă facă mai creştin dacă e atestat cu metoda carbon 14? Ok, şi cred că e făcut de Da Vinci… pentru asta sunt sau nu sunt creştin? Din cauza asta are Biblia dreptate? Cu siguranţă nu.

Cartea lui Keller are o valoare absolut informativă, dar afirmaţia pe care o propune nu este nici pe departe o provocare.