Eugène Sue – Misterele Parisului

„Misterele Parisului ” ale lui Eugène Sue e un roman clasic, aşa că e destul de greu să-l critici. E ceea ce orice profesoară de limba română, îndoctrinată de teorii mediocre, ar spune că e un „roman fluviu”. Mie unu remarca asta mi se pare al fel de imbecilă ca întrebarea „Ce faci? Te-ai tuns?”. 

E drept că Rodolphe e genul de bărbat ideal, care la drept vorbind, ştim cu toţii că nu există.  Dar, pe de altă parte e bine că există o motivaţie pentru bunătatea sa: nu e un sfânt, e mai degrabă un erou romantic.  A fost căsătorit cu o femeie fără caracter, şi trăieşte multă vreme cu impresia că fiica lui a murit, iar el este un paricid în intenţie, având în vedere cearta monstruoasă pe care o are cu tatăl său încercând să-i ia apărarea soţiei.

Duce aşadar o viaţă de pseudo-justiţiar: salvează o fată, Gurista, din mâna unui cuţitar, apoi se împrieteneşte la un pahar cu amândoi.  Urmează un lung şir de aventuri la capătul cărora ne este dezvăluit că Gurista este fiica lui.  Povestea este foarte frumoasă pentru că e o combinaţie fericită din realismul lui Balzac, romantismul lui Hugo şi ironia lui Stendhall.

Finalul însă mie unu mi se pare foarte imbecil: nu pentru că schimbă stilul, de la povestire la jurnal, ci pentru că să mor dacă înţeleg de ce trebuie să-i moară fiica? Nu mă înţelegeţi greşit. Nu mă întristează tragismul situaţiei, pur şi simplu o găsesc complet nemotivată… tipa moare şi gata! Nu răceşte, nu e bolnavă, ci doar moare.  Se spune că scriitorii mint pentru a spune adevărul, iar politicienii pentru a-l ascunde. Genul acesta de final e din punctul meu de vedere o minciună gratuită.   

2 comentarii

  1. si pe mine m-a revoltat la inceput faptul ca a murit Gurista, dar dupa mi-am dat seama ca ea nu s-ar fi putut ierta pe sine ….ar fi fost etern nefericita si i-ar fi facut pe cei de langa ea si mai nefericiti…eu zic ca e o carte care merita citita!!!

Comentariile nu sunt permise.