Orhan Pamuk – Fortăreaţa albă

Îmi doresc să fi citit un alt roman al lui Pamuk, tocmai ca să nu mai am impresia asta proastă despre el, pe care mi-am format-o după ce am terminat “Fortăreaţa albă”. Să fim serioşi: cartea e un remake mai puţin bogat stilistic dar mai coerent al “Insulei din ziua de ieri”. Bine, veţi spune, dar “Insula din ziua de ieri” e un roman postmodern, aşa că poate semăna cu orice roman. Ok. Deci doi tipi din lumi diferite, Orient şi Occident, care seamănă fizic, şi care au o criză de identitate, apoi fac schimb de vieţi, nu seamănă cu doi fraţi gemeni cu firi diferite care fac schimb de vieţi?
Dincolo de asemănări însă, “Fortăreţa albă” este o carte care ne înfăţişează un Imperiu Otoman în plină criză ideologică. Asemeni lui Hogea, şi el are o criză de identitate, iar ideea spovedaniei îl sperie de moarte. Restul laitmotivelor pe puteţi ghici şi singuri: dileme identitare, relaţia Stăpân-Sclav, esenţe spiritual-religioase, şi tot aşa…
Sincer să fiu, oricât de inteligentă pare a fi cartea, îi lipseşte cu desăvârşire un fundament emoţional. Poate că din cauza asta nu am fost foarte impresionat.

Anunțuri