Zoe Heller – Jurnalul unui scandal

Jurnaliştii sunt oameni cu şcoală, nu? Absolvenţi de facultate, unii dintre ei. Cum de ajung să aibe nişte minţi atât de înguste? Ei n-au dorit niciodată pe cineva carre nu se încadrează în categoria de vârstă pe care obiceiul locului sau legea îl consideră potrivit?” (13) 

Mai nou, cică nişte cercetători americani (oamenii ăştia chiar n-au ce face) au descoperit că e normal din punct de vedere sexual ca un bărbat să fie atras de o femeie mai tânără pentru că astfel el îşiu manifestă instinctiv dorinţa de procreere. Asta explică totul: dorinţa de procreere: ne plac femeile cu ţâţele mari, pentru că suntem generoşi, şi ne dorimca viitorii noştri copii să aibe de unde să sugă, vrem femei cu fundul bombat şi pântec rotunjit, pentru că asta denotă fertilitate, şi binenţeles, tânără, ca să aibe timp ă ne crească urmaşii. Asta nu ne oripilează, nu ne jigneşte. Dar ideea că o femeie se mai şi poate sătura de acelaşi cur stafidit, şi aceeaşi puţă ridată, ni se pare, scandaloasă, cu atît mai mult cu cât ea este profesoară!

Adică, orice, oricine, dar nu profesoară!

Din punctul de veder al unui părinte model, o profesoară nu mănâncă, pentru a nu-i face poftă elevului, o profesoară nu fumează, ca să nu dea un exemplu prost, o profesoară nu are nevoie de salariu… (pula mea, la ce-i trebuie), şi pentru că nu are salariu, nu are nici copii, sau dacă îi are, îi creşte bărbate’su, iar acei copii sunt aduşi de barză, pentru o o profesoară niciodată nu se fute. O profesoară care face sex, scandalizează mai mult decât spargerea reactoaelor nucleare de la Fukushima.

L-am văzut o dată pe băieţelul ăla… Adrian Artene, la emisiunea lui Mândruţă, unde venea să-mi explice el că o profesoară trebuie să fie un model, el nu. Pentru că presa nu educă. Mda… păi depinde cum faci presă. Dacă eşti Adrian Artene, faci pe lupul moralist, în timp ce umpli paginile ziarelor cu ţâţe şi buci. Lui nu i-ar plăcea ca fiul lui să aibe o profesoară care a fost prinsă că are poze nud pe internet. Eu prefer să am un copil cu o profesoară care a apărut goală pe net, decât să-i fi citit lui Artene mizeria aia de ziar.

Personajul Bill Rummer are dreptate: Sheba nu are nici o problemă care să nu poată fi rezolvată cu “o tăvăleală bună”. Problemă e că tocmai de o asemenea tăvăleală nu poate avea parte. Are un soţ mai mare decât ea, o fiică adolescentă rebelă, şi un copil cu sindromul Down. Aparent, ea este “persoana cu probleme”, doar pentru că are o relaţie cu un minor. De fapt, minorul suplineşte prin impozanţă prezenţa soţului: e un amant desăvârşit, care îşi impune punctul de vedere în relaţie mult mai mult decât ea. Sheba nu are un comportament bolnav: nu-i face avansuri, nu-l presează, ba din contră, se lasă cucerită. Dar pentru că un zid de prejudecăţi format prin cine ştie ce împrejurări ne spune că minor e cel sub 18 ani, ea este “agresorul” în toată povestea asta. Soţul ei, care o înlocuieşte imediat cu una şi mai “tinerică” este absolut normal. Acel fătălau frustrat, Brian, e eroul care a deconspirat jocul, iar Barbara, femeia singură atât de obsedată de amiciţie încât îşi mângâie prietenele pe mână, apoi le trădează, este “profesoara model”. Nu… nu este o carte despre “felul în care sexul poate conduce şi ruina o viaţă”, aşa cum atât de banal spun cei de la Observer, ci despre felul în care o viaţă poate conduce şi ruina sexul, despre cum o societate de oameni stigmatizează viaţa sexuală. Şi e normal de spun asta, pentru că viaţa sexuală a Shebei e mai firească decât mediul social din care face parte.