Anne Holt – Eroare judiciară

Sincer să fiu nu ştiu de ce în descrierea standard a acestei cărţi (adică prostioarele alea de pe coperta 4), scrie că “investigaţiile îi vor conduce” pe Inger Johanne Vik şi pe Ingvar Stubo la Aksel Seier, un om condamnat la închisoare entru o crimă pe care nu a comis-o. De fapt, sunt două investigaţii paralele care la un moment dat se intersectează: Inger Johanne Vik anchetează cazul unui nevinovat care a făcut puşcărie pentru “nu se ştie cine”, iar Stubo cercetează crimele suspecte ale unor copiii. Multă vreme, cele două anchete nu au nimic în comun. Ba – mai mult – Vik nici nu vrea să aibe de-a face cu morţile copiilor. Abia spre final înţelegem că procurorul care anchetase cazul lui Seier îşi proteja de fapt fiul, adevăratul ucigaş, iar copilul lui Seier este criminalul copiilor din ziua de azi.

Ce mi-a plăcut foarte tare a fost împărţirea acţiunii în acest roman: la fel ca la Stieg Larssen, avem o faptă din trecut nepedepsită cu repercursiuni în prezent – eu unul cred că ideea asta e moştenită de la Ibsen – pentru că în teatrul lui totul începe după o îndelungată istorie nespusă. La Ibsen ştiu sigur că se numeşte “teatru invizibil”, iar în romanul poliţist presupun că i se zice “acţiune invizibilă”, adică ceea ce s-a întâmplat înainte de a începe firul narativ al romanului – mi se pare o caracteristică a nordicilor acestă modalitate de expresie.

În plus, romanul e bine scris – are un soi de introspecţie unic, dominat de o empatie stranie, care deşi aparent este rece şi obiectivă, totuşi este afectată şi credibilă. Poliţistul protagonist are ce-i drept caracteristicile morale ale poliţistului american, singur şi cu familia pierdută într-un accident stupid, dar e gras şi bătrân, iar colega lui e tânără şi cu un copil uşor handicapat. Cei doi sunt loviţi de destin, dar într-un fel credibil. Pe scurt, vă recomand cartea, dar nu vă luaţi după descrierile ce-i sunt făcute pe net – e mai interesantă decât pare.

Anunțuri

1 comentariu

Comentariile nu sunt permise.