Ilf şi Petrov – Viţelul de aur

 

În plin scandal cu vameşii corupţi ai României pe care abia acum îi descoperă Băsescu, vă recomand călduros spre lectură cartea “Viţelul de aur” a lui Ilf şi Petrov. Cartea are un umor teribil, iar protgoniştii ei sunt nişte escroci mărunţi dintre care doar unul singur are nişte idealuri măreţe. Să vedem cum stă treaba: avem trei fii închipuiţi aiu barvului locotenent Schimdt adunaţi întâmplător în biroul unui preşedinte cu dare de mână: primul, Ostap Bender, este cel cu visurile îndrăzneţe, alias “comandorul”. Al doilea Balaganov, un găinar, şi al treilea, Panikovski, un “călcător de conveţii”. La ei se mai adaugă un taximetrist cu tendinţe mistice, Adam Kozlevici. Cu aceste tendinţe mistice va avea mult de furcă Bender:

-Spre înşelăciune şi şantaj am şi eu însumi înclinaţii, spunea el. Acum, de pildă, mă ocup cu stoarcerea unei importante sume de bani de la un cetăţean căpăţânos. Dar eu nu-mi însoţesc actele dubioase nic cu psalmi, nici cu urletul orgii, nici cu citate idioate din latineşte sau slavonă. Şi, în general, prefer sp lucrez fără tămâie şi fără clopoţei astrali

Cu toţii vor să se îmbogăţească de pe urma unui om bogat, evident, că de la un sărăntoc nu ai ce stoarce. Problema este că milionarul Rusiei este la rândul lui un escroc: Alexander Koreiko este un milionar deghizat într-un biet conţopist ce-i drept, cu o minte brici. Zgârcit până în măduva oaselor, şi mereu speriat că cineva ar putea afla cât este el de bogat de fapt în plin proces de sovietizare, acest Superman al Harpagonilor le va pune multe beţe în roate indivizilor ce vor să-i vină de hac. Treptat, membrii “echipei de şoc” se vor retrage din afacere (după moartea lui Panikovski), cu excepţia lui Bender, care ia de la Koreiko milionul mult-visat. Ce se întâmplă după, este absolut adorabil: milionarul nu poate cumpăra mai nimic, nu îşi mai poate face prieteni, şi ajunge brusc pe pragul unei crize existenţiale. Dă să trimită banii prin poştă statului, dar se răzgândeşte:

“- Ajunge cu excesele psihologice, spuse vesel Bender. Ajunge cu suferinţele şi auto răzgândelile. E timpul să încep o viaţă burgheză, de muncă. La Rio de Janeiro! Îmi vboi cumpăra o plantaţie şi îl voi angaja pe Balaganov ca maimuţă. Să rupă babanele dn pom, pentru mine!”

Şi uite aşa ajunge Bender la vama cu România, cu o haină capitonată cu ban şi metale preţioase. Ce se întâmplă aici? Simplu! Vameşii îl jefuiesc, îl bat, îl ameninţă cu pistolul, iar Bender pleacă mulţumit că a scăpat cu viaţă.

Deci vedeţi domnule Băsescu… corupţia vameşilor români e proverbială chiar şi pentru escrocii ruşi. Credeţi că degeaba vine Putin la noi cu avionul? Păi dacă ar trece pe la vamă l-ar poză din nou ăştia când se întoarce în ţară la bustu gol.

Mai sunt câteva aspecte pe care vreu să le nuanţez în legătură cu romanul ăsta. La un momemnt dat Bender vrea să-şi dea spre vânzare un scenariu de film. Problema e că regizporii îl întreabă dacă e de film mut sau de film sonor. Evident, Bender încearcă să răspundă c ambele variante, şi în ambele variante nimeni nu are nevoie de scenariul lui. De ce? “Situaţia delicată era că cinematograful mut nu mai producea, fiindcă venise era cinematografului sonor, iar cel sonor încă nu funcţiona din pricina unor lipsuri organiozatorice legate de încheierea erei cinematografului mut.” – adorabil… chestia asta care a durat în industria filmului câţiva ani, durează în toată România de 20 de ani.