J.R.R.Tolkien – Stăpânul inelelor – Cele două turnuri

 

Dacă mă întrebaţi acuma care sunt cele două turnuri, nu ştiu ce să vă rspund. Presupun că Minas Tirith şi Minas Morgul (fostul Ithil) – adică Binele şi Răul. Dar la fel de bine poate fi şi Isengardul (mă rog… Orthanc) si Barad-Dur din Mordor – adică cele două fortăreţe ale Întunecimii… nu ştiu. Bine, asupra acestei chestii nici aurorul nu cred că a fost foarte sigur… aşa e când ai de-a face cu multe cetati. Oricum, „Stăpânul Inelelor”, dacă suntem atenţi al poveste, nu e Frodo (el e doar „Purtătorul”), ci Sauron.

În fine… acum este Saruman şi oastea lui de orci învinsp de Theoden al Rohanului şi de enţi, strania populaţie de copaci vorbitori. Şi tot acum Frodo şi Sam ăl întâlnesc pe Smeagol şi pe Faramir.

Zicea un postfaţist că “mordor” seamănă cu “morlock”, şi cică Tolkien nu ar fi negat niciodată asemănarea cu viziunea apocaliptică despre viitor a lui H.G.Wells.  Este foarte frumos la Istoriile Pământului de Mijloc faptul că au fost gândite ca un întreg de la bun început: adică se vede că autorul nu a tras de păr o poveste doar de dragul de a scoate bani dn publicarea cărţilro, aşa cum se petrece azi cu majoritatea cărţilor tip “saga”. De fapt, Tolkien nu a scos un profit considerabil de pe urma acestor poveşti în timpul vieţii. Se pare că vânzările au  crescut în urma unui scandal cu o editură ce a publicat cartea fără drepturi de autor, şi atunci americanii (pentru că ne place sau nu să recunoaştem, ei au o putere de cumpărare formidabilă a cărţilor) au sărit să o cumpere. În fine… ideea e că nimic nu e gratuit la Tolkien, nimic nu e “reluat din perspectiva altui personaj”, nimeni nu moare şi nu învie de dragul rating-ului ca în Dallas, şi da… totul a fost gândit de la bun început ca un întreg. Ceea ce face Istoriile Pământului de Mijloc o lectură extrem de plăcută.

Anunțuri