adio, Cristian Paţurcă!

Sincer să fiu am stat mult pe gânduri dacă să scriu postarea asta. Dar am copilărit cu cântecele lui Paţurcă, şi nu ştiu de ce mereu m-a impresionat până la lacrimi „Cântecul de leagăn”. În fine… nu vreau să fac pe sensibilul. Eu nu cred că muzica se identifică vreodată cu cel care o cântă. Dacă „Eu plâng, tu plângi” e un cântec genial, nu înseamnă că şi Paţurcă a fost un geniu. Nu despre asta e vorba. Aş fi preferat să nu fie Paţurcă acela ce a compus „Recviemul pentru eroi” dacă asta ar fi însemnat să trăiască mai fericit şi mai mult.  Aş fi vrut să fi nu-l fi cunoscut nici eu, nici poporul ăsta de căcat, să nu fi cântat, să nu fi fost la Revoluţie, dar acuma să fi fost în viaţă.

E frumos să ai un destin eroic, dar nu în România. În ţara asta nu pot exista eroi. Nici măcar morminte nu vor mai fi în curând. Bine că l-a decorat Băsescu. Mă piş pe decoraţia lui! De ce nu l-a trimis la Viena să se trateze? Că în sistemul medical românesc şi-a băgat picioarele! „Vai, domnule Paţurcă, ţara vă e profund îndatorată, dar muriţi odată, că mai mult de 6 ani nu vă putem da pensia asta de revoluţionar.”

E greu titlul de erou, mai ales că noi nu suntem fraţi, ci câini.

PS: Vai, deci abia aştept să văd ce piesă scoate Mihaela Michailov şi David Schwartz despre Piaţa Universităţii. Dacă o fi la fel de infantilă, cretinoidă şi complet irelevantă ca aia a lu’ Gianina Cărbunariu despre evenimentele cu ungurii din ’92, atunci e clar că şi-n următorii 30 de ani tot tâmpiţi o să fim, că generaţia tânără nu promite nimic.