J.R.R.Tolkien – Stăpânul inelelor – Frăţia inelului

În primul rând trebuie să remarc faptul că Tolkien nu e de origine engleză, aşa cum suntem tentaţi să credem din pricina unei mediatizări destul de stângace.  Rudele sale sunt de fapt din Germania, din probabil celebra ramură Hohenzollern (poate vă spune ceva).  Careta ncepe uşor enclar, pentru că are la rândul ei un prequel  („Hobbit-ul”), dar autorul e suficient de inteligent să se facă repede înţeles.  Cartea este foarte complexă, şi pentru a fi înţeleasă cred că e nevoie să o citim cu ideea că e doar un basm, nicidecum  o analogie la realitate. Este vorba de clasica bătălia dintre bine şi rău, în care popoarele de diverse rase conlucrează.

Asistăm în această primă parte la formarea şi destrămarea unei frăţii, formate de vrăjitorul Gandalf cel Sur, pentru a distruge inelul lui Sauron. Ideea centrală a cărţii este că binele e prevertibil. Oricine atinge inelul înnebuneşte. Excepţiile de la regulă sunt puţine: în primul rând e Tom Bombadil, un om al pădurilor (care dealtfel nu apare nici în film) prea naiv însă pentru a-l păzi. Apoi e Lothlorien, prea slabă însă pentru a face acest lucru. În rest, începând cu micuţul Bilbo şi terminând cu invincibilul Gandalf, cu toţii sunt slabi în faţa puterii de manipulare a Inelului. Călătoria lui Frodo începe în Comitat, continuă prin Pădurea Bătrână (unde are loc întâlnirea cuTom), apoi în Bree, la han, unde îl întâlneşte pe Aragorn şi pe Gandalf, străbate Gruiurile Gorgane, apoi participă la sfatul de la curtea lui Elrond. De acolo pleacă spre Moria, unde îl pierd pe Gandalf, ajung în ţinutul lui Lothlorien, iar după ce pleacă şi de acolo se petrece episodul atacului, în urma căruia moare Boromir iar Frodo îşi continuă singur drumul.