J.K.Rowling – Harry Potter şi ordinul Phoenix

Prima mea înterbare este: dacă mama lui Hagrid a fost uriaşă… adică peste cinci metri, nu? Că era mai mare ca Grawp, aşa zice la carte… deci… cum l-au conceput mânca-v-aş părinţii lui pe Hagrid? Adică… vă ajută imaginaţia la o femeie de 10 metri cu un bărbat de maxim 2 metri?

Acest al cincilea volum din sagă nu doar că e cel mai mare (editorii i-au dat mână liberă autoarei) dar este şi cel mai conflictual: şcoala Hogwarts este uzurpată de un sistem totalitar personificat de Dolores Umbridge, acest Daniel Funeriu al educaţiei magice – cel puţin în carte ăia scapă de ei. Pentru că e carte pentru copii, dacă era pentru oameni mari se termina mai nashpa.

Un merit incontestabil al autoarei este dezvoltarea unei noi mitologii. Pentru că dincolo de răbdarea sau lipsa de răbdare a unora în a citi aceste cărţi, ele sunt o mitologie cultă la vel de valabilă ca „Stăpânul Inelelor” sau ca şi „Cronicile din Narnia”.  Fapt care mă determină să admit că poate termenul de mitolgie ar trebui revizuit şi el în viitorul apropiat.