J.K.Rowling – Harry Potter şi prizonierul din Askaban

Al treilea volum de poveşti cu Harry Potter îl aduce în scenă pe enigmaticul Sirius Black, renegatul magicienilor, unchiul îndepărtat sau aşa ceva. Evident, aşa cum v-am obişnuit, NU voi face un rezumat al cărţii, pentru că nu-mi place să fac rezumate. Ceea ce vreau să zic e că încă de la această carte J.K.Rowling e pusă pe fapte mari. Am sesizat în stilul scrierii o mai mare dezinvoltură, siguranţa omului care ştie că ceea ce scrie se va vinde, şi din cauza asta ia totul pe îndelete. Nu ştiu dacă aţi observat, dar romanele “de început” ale unui autor sunt foarte condensate, au grijă să spună cât mai multe lucruri în cât mai puţine cuvinte. Pe măsură ce autorul devine mai celebru, cărţile lui se îngroaşă. Dacă în povestea cu “Piatra filosofală” Harry Potter era un personaj plin de mistere, acuma despre el se ştie totul. Binenţeles, într-un univers ca cel creat de J.K.Rowling va fi mereu loc pentru un nou mister, de aici şi nota de geniu a autoarei, dar posibilităţile îşi dovedesc brusc infinitatea.

Anunțuri

1 comentariu

Comentariile nu sunt permise.