Anne Rice – Vampirul Armand

ok… deci cu „Vampirul Armand” doamna Rice chiar şi-a dat cu stângu’n dreptu’: adică… bine, am înţeles că are ea o plăcere să scrie despre vampiri poponari, dar Armand ăsta e târfa tuturor. Şi ca să dea şi o notă blasfemică care să scoale marketingu’ din sărite, ami e şi pictor de icoane… un soi de Andrei Rubliov corcit cu un comportament efeminat de DaVinci. Până la un punct povestea e interesantă, dar când începe să se „afunde” în descrieri (gay-ii  ştiu de ce), dacă să întămplă să fii „straight” (nu va speriaţi… unora dintre noi li se mai întâmplă „nenorocirea” asta), te ia cu gâdilici în zona aia a organismului de unde ţi se trage voma, şi parcă ai vrea să arunci dracului cartea cu vampiri cu tot. Vă daţi seama că poponoreala nu e mare, ci uriaşă, că unu e renascentist şi celălalt latin, deci resurse sunt cu nemiluita.