Mark Twain – Un yankeu la curtea regelui Arthur

 

Un yankeu la curtea regelui Arthur” este o parabolă ce încearcă să înfăţişeze contrastul dintre spiritul american şi cel englez. Distanţa de o mie şi trei sute de ani dintre erou şi lumea plină de cavaleri în care ajunge nu e foarte importantă. La ora actuală percepţia majoritară despre această carte tinde să o asimileze ca pe un fanatasy. E şi normal, între atâţia Harry Potteri şi vampiri. De fapt, „Un yankeu la curtea regelui Arthur” este povestea omului civilizat ajuns într-un univers primitiv. Să fim serioşi: dacă Mark Twain ar fi ştiut cum stă treaba în România, şi-ar fi trimis yankeul aici într-o plimbare, fără să mai fie nevoi să străpungă bariere temporale.

Să o luăm pe rând:

1. la curtea regelui Arthur există un număr restrâns de cavaleri care fac şi desfac toate probleme ţării. Ei au o putere aprioric incontestabilă, şi ce e foarte grav, nimeni din popor nici măcar nu-şi imaginează să o conteste. Nimeni nu are suficientă imaginaţie să conceapă o organizare statală democratică. „Toţi nobilii din Britania asistau zilnic, împreună cu familiile, la slujba de utrenie şi vecernie, în capela lor proprie” scrie Twain. Vă rog să-mi explicaţi şi mie ce este diferit în asta de România actuală? Acum avem o mână de „miniştri” în loc de „cavaleri”, şi un grup de „şmecheri” în loc de „nobili”. În locul unui „rege ales pe viaţă”, avem un „preşedinte care se alege singur” cu ajutorul securităţii. Şi da… toţi sunt foarte evlavioşi. Evlavia lor e strigătoare la cer! E drept, nu mai trimit oamenii la eşafod, ci le taie salariile lăsându-i să moară, îi pun să muncească pe degeaba, apoi se duc la biserică să se binecuvânteze… şi ia ghici… Biserica în neţărmurita ei milă, îi binecuvântează, pentru ca şi Scaraoţchi să le poarte respectul cuvenit.

2. „Crimă? exclamă ea. Ce cuvânt iaste aceasta? Auzi? Crimă? Măre! Dară eu plăti-voi pentru el” – spune o regină din vremea lui Arthur. Observaţi că pentru primitivi nu există conceptul de crimă, iar acela de asumare nu implică nici o responsabilitate concretă. La fel e la români: un ministru dă o lege care taie salariile, sau mai rău, dacă e cazul ministrului Educaţiei, îndobitoceşte o naţiune. La nivel axiologic, a comis o crimă. Mii de oameni vor muri de foame, sau mii de elevi nu-şi vor găsi de lucru pe piaţa muncii. Înţeleg ei oare că asta este o crimă? Nicidecum! Îşi asumă doar responsabilitatea pentru legi, deşi concret nu vor plăti niciodată pentru răul pe care îl fac.

3. „Iată, aşadar, o ciudată întâmplare care dă pe faţă cât de adânc căzuseră în robie oamenii aceştia. Întreaga lor fiinţă se reducea la o răbdare netulburată de nimic, la resemnare, la acceptarea dobitocească şi fără cârtire a tot ce li se putea întâmpla în viaţă” – scrie acelaşi Mark Twain despre poporul englez din vremea lui Arthur. Asămănarea cu poporul român de azi este evidentă. Românii sunt un popor de dresaţi. Se vor întrece în evlavie cu „cavalerii”, iar aceasta va fi singura luptă pe care o vor câştiga. Biserica îi va învăţa prima stoicismul, povestindu-le despre virtutea catârului ce l-a purtat pe umeri pe Hristos. Îndobitociţi până la saturaţie, românii nu vor înţelege că intrarea lui Hristos în Ierusalim n-are nici nici o legătură nu acceptarea destinului pe care un alt om ţi-l impune. Vor crede fără să cerceteze şi vor muri ca fiul „ne-risipitor”, sau, mai rău – ca nebunii ce n-au făcut nimic o viaţă.

4. „Toată lumea din jur credea în vrăjitorie” – iarăşi un lucru valabil şi acum. Toţi cred în minuni, cred în tot ce li se promite. Orice promisiune de bine faci în ţara asta, lumea te crede. Nimeni nu stă să se gândească la faptul că pe de-o parte slariile scad, iar pe de alta nu există producţie, deci de unde vrei să câştigi mai mult? Îţi rămâne doar să votezi cu promisiunea cea mai tentantă. Toţi vor salarii mai mari, la fel ca tăranii de la curtea lui Arthur, dar nimeni nu se întreabă dacă poţi cumpăra ceva chiar şi cu um salariu mai mare. Nimeni nu gândeşte economia la nivel general, ci doar la salariu. Tipic pentru primitivism. „Nu era important ce sumă de bani primeai, ci anume ce puteai cumpăra cu ea”.

5. În fine… să admitem în ultimă instanţă că ar apărea un „erou civilizator” care… atenţie! … să nu vrea puterea, ci să vrea doar să îndrepte lucrurile.  Încorsetaţi în prejudecăţi românii cred că eroul civilizator trebuie să fie un conducător cu voinţă de fier, care să calce peste cadavre pentru a face binele. În mintea lor „puţinică” nu pricep că „Eroul Civilizator” e un arhetip întruchipat de idei.  Yankeul lu Mark Twain nu e o persoană, ci o sumă de concepte filosofice, sociale şi politice. Aceste idei le ignoră românii. Cât de importantă este educaţia pentru înţelegerea „Eroului civilizator” tot Mark Twain spune în această carte, pe care degeaba o vei citi dacă înţelegi din ea doar o banală întoarcere în timp.