Khaled Hosseini – Splendida cetate a celor o mie de sori

Khaled Hosseini are un dar foarte special, care presupun că e rezultatul unei tehnici de scriere impecabile. Nu o să vă spun că merita un Nobel de o mie de ori mai repede decât Herta Muller, că îmi pun în cap toată protipendada de nasuri fine care se prelinge la altitudinea culturală românească. (La dracu’… dacă ar veni Hosseini în România nu ar cere bani pe un bilet la un interviu, deci domnul Licheanu, apelatoru’ către sine însuşi nu şi-ar mai scoate nici un ban, d-aia nici nu-i publică vreo carte.)

Bine, eu fac parte probabil din rândul acelor ultimi comentatori care mai ţin cont de valoarea antropologică a artei, aceea de meşteşug. Da., cred cu tărie că Hosseini e un bun „meşteşugar” în ale scrisului: ridică realitatea la nivel de tragedie umană existenţială, ceea ce e absolu fabulos. Nu are nimic absurd, nimic artificial şi totuşi reuşeşte să preznte oameni şi întâmplări zguduitoare.

Dacă în „Vânătorii de zmeie” spunea povestea a doi prieteni, aici o spune pe cea a două prietene – a se reţine însă că genul este foarte important într-o societate musulmană!

Mariam e o „harami”, adică un copil din flori – renegată de tatăl ei, şi care este căsătorită la vârsta de 15 ani cu un cizmar de aproximativ 40, pe nume Rasheed.

Laila se naşte ceva mai târziu, într-o familie de intelectuali, şi se îndrăgosteşte de Tariq, un tânăr şchiop din cauza unui accident cu o mină anti-persoană.

Tariq fuge cu părinţii în Pakistan iar Laila îşi pierde familia într-un atentat cu bombă, din care este salvată la intervenţia lui Rasheed. Aflând că Tariq e mort, şi descoperind că îi poartă în pântece copilul, Laila va accepta avansurile cizmarului, devenindu-i soţie alătuir de Mariam. Cu timpul însă lucrurile se vor denatura, iar venirea la putere a talibanilor va însemna excluderea definitivă a femeilor din viaţa socială. Cum va ajunge Mariam să-şi omoare soţul pentru a o salva pe Laila vă las pe voi să descoperiţi.

Nu mi s-a parut deloc o carte violentă. Nu a avut nimic gratuit, nimic in plus. Unele femei musulmane chiar asa sunt tratate, nu e o exagerare a autorului. Faptul că nu se înţlege cine se bate împotriva cui este tot o realitate: musulmanii se omoară între ei, dar dacă îi întrebi la bani mărunţi de ce, nici unul nu ştie să răspundă. Dacă vedem în „Splendida cetate a celor o mie de sori” doar o colecţie de OTV-isme e destul de trist, pentru că ceea ce e greu de conceput este faptul că Hosseini prezintă de fapt doar o parte infimă din atrocităţile pe care le produce Jihadul. Sunt ferm convins că un afgan crede despre Hosseini că nu a spus destul, că e sărac în descrieri, pe când noi, europenii îmbuibaţi de prejudecăţi afirmăm cu nonşalanţă că exagerează! De fapt, există riscul ca Hosseini să fi minimalizat suferinţa unui popor terorizat!

 Altceva mă râcâie pe mine: cum e posibil ca într-o lume ca a noastră, adică în plin secol XXI, când se presupune că omenirea a evoluat spiritual şi cognitiv pe toate planurile, să mai existe oameni care să gânedască asemeni talibanilor? Adică… nu ştiu… oamenii ăştia sunt sănătoşi la cap? Se treyesc aşa dimineaţa şi le dă Allah un gând sfânt: „Bă, fi-ţi-ar mătania de râs să-ţi fie… ia du-te tu şi mai pune o bombă într-un autobuz de şcoală!” Toate societăţile dezvoltate amendează cultele religioase violente sau care aduc un prejudiciu societăţii. Uite, de pildă Bivolaru… era cât p-aci să înfunde părnaia că şi-o trăgea cu minorele şi bea pipi. Dar împotriva unei grupări armate care ucide femei şi copii statele Uniunii Europene împreună cu americanii şi alte ţări dezvoltate nu sunt în stare să ia nici o măsură. Toţi stau cu frica în sân că „Auăleu, dacă vin ăştia şi ne pun o bombă?”, dar nimeni nu încearcă să afle de unde fac rost de arme (că singuri e puţin probabil să şi le confecţioneze), şi nimeni nu le interzice afirmarea, religioasă doar de dragul de a nu încălca drepturile omului. Păi şi cu drepturile „celuilalt om” cum rămâne? Talibanii s-or purta ei ca nişte proxeneţi, dar şi ăştia marii sunt ca nişte curve: pe-o parte nu le place, dar pe alta le convine că fac trafic de arme, şi deci este foarte „ok”. Uite aşa se nasc tragedii pe care nu trebuie decât să le surpinzi cu inteligenţă, ca să poţi scrie o carte la fel de bună ca a lui Khaled Hosseini.