Jean-Pierre Albert – Miresmele sfinţeniei

Legendele medievale şi textele apocrife aduc răstignirea aşadar undeva în această zonă:

Adam se îmbolnăveşte, iar fiul său Set, se duce la poarta Raiului  pentru a cere untdelemnul milostivirii. Îngerul îi spune însă că trebuie să aştepte 5500 de ani. Între timp însă, îi dăruieşte lui Set o rămurică şi îi porunceşte să o sădească pe muntele Liban. O poveste apocrifă a creştinilor ortodocşi spune că rămurica ar fi fost de fapt o bucată din pomul din al cărui rod se hrănise Adam înainte de a fi alungat din Rai. În fine, ideea e că Adam se va însănătoşi când această rămurică sădită va da din nou rod. Set se întoarce şi îşi găseşte tatăl mort, dar sădeşte oricum rămurica primită de la înger. Din ea creşte un copac falnic până în vremea lui Solomon, care porunceşte ca pomul să fie tăiat. Din el se face un podeţ, pe care trecând Regina din Saba, are o vedenie în care i se arată că Mântuitorul va fi răstignit pe acel lemn. Auzind acestea, Solomon porunceşte ca lemnul să fie îngropat în adâncul pământului. În locul acela, cu timpul se formează o scăldătoare în care bolnavii se vindecă ca printr-o minune. În vremea patimilor lui Iisus, bucata de lemn a ieşit la suprafaţă, şi văzând-o romanii, au luat-o „şi au făcut din ea crucea Domnului”, cum spune Jacobus de Voragine.

Lemnul crucii are aşadar un destin Oedipian care încearcă să demonstreze că lemnuşl ce l-a ispitit pe Adam l-a răstignit pe Hristos.

Faptul că substanţele frumos mirositoare sunt calde şi uscate, chiar arse şi sunt antidotul „putredului” rece şi umed poate explica şi sursa legendară a mirului: pe de-o parte e vorba de asemănarea lui Iisus cu şarpele din deşert, iar pe de altă partă, balaurii, reptile cu sângele rece mereu căutând căldura, pot fi o sursă numai bună pentru mir. Plus că mai e şi tyrus-ul, şarpele cel mai primejdios, dar din veninul căruia se face orice leac. Ce nu pot eu să înţeleg este de ce a fost preluată mitologia grecească conform căreia numai amantele miros frumos? E o discuţie cam lungă…ale naibii „Tesmoforii”! Nici măcar o mirodenie cică n-are voie nevasta să pună în mâncare! Să aibe asta legătură cu legenda aia despre căiţă? Cică dacă laşi căiţa copilului mult timp, se dezvoltă sexual nepermis de mult: bine, la băieţi nu e o problemă, dar cică femeile ar avea o menstruaţie prea lungă, care treptat ar duce la sterilitate. Să fie oare teama de efectul steril de afrodisiac al mirodeniilor? Un fel de „Haoăleu, dacă sare asta pe mine, mă rupe-n 14 şi tot nu ne-alegem cu un plod!”? Şi mai zici că nu există legende care zic că numai frigidele răman gravide!

Ce urmează în mod firesc? Răzbunarea lui Hristos, un soi de „Matrix Reloaded”, în care Titus şi Tiberus fac prăpăd în Iudeea după ce sunt vindecaţi de lepră cu ajutorul giulgiului Veronicăi (avea Sienkiewicz în „Cavalerii teutoni” un personaj d’ăsta bufonoresc care făcea trafic de lucruri sfinte) … şi uite aşa ia naştere practic antisemitismul!

Ce te faci însă cu lemnul crucii, care după răstignire, ajungând în mâinile Elenei şi a lui Constantin aduce creştinismul pe tronul religiei instituţionalizate? Ăsta e de fapt finalul poveştii: Constantin tolerează creştinismul, ba mai mult, organizează o controversă de idei cu evreii şi binenţeles, conform aceluiaşi de Voragine, creştinii câştigă.

 Despre alte fanatisme medievale eu nu mai zic nimic, ci vă las pe voi să vă delectaţi cu „Miresmele sfinţeniei” a lui Jean-Pierre Albert.

Anunțuri