Călăreţul şi ciobanul

(pe marginea unui roman de Thomas Mayne Reid)

E foarte limpede că popoarele care s-au îndeletncit cu creşterea cailor au inventat legende despre călăreţi, iar cei care au crescut oi au inventat poveşti cu ciobani. Dar una e să călăreşti un mustang (fie el cal sau maşină) şi alta e să călăreşti o oaie. E drept, calul nu dă lapte şi brânză, dar te poate duce foarte uşor în diferite locuri… adică… Richard al III-lea a zis „Regatul meu pentru un cal” nu „Regatul meu pentru o oaie”. Cu un mustang eşti ditamai eroul, cu o behăitoare eşti un ciobănaş anonim. Sesizaţi diferenţa? Dacă nu o sesizaţi, după ce citiţi „Mioriţa”… sau „Baltagul” lui Sadoveanu… lecturaţi şi „Călăreţul fără cap” al lui Thomas Mayne Reid. Păi voi vă daţi seama? Henry Poindexter nici măcar nu are cap, dar pentru că e călare… are o impozanţă… are o stare de spirit corentă… exprimă o atitudine! Ciobănaşul român poa’ să aibe şi 300 de (c)oi, că tot aşa… umil rămâne. Măcar de ar semăna cu David, adică măcar ca prin smerenie să capete proporţii giganteşti. Nu, el e mic, nu ştie nimic, şi lasă pe alţii să hotărască în locul lui. Cât despre romanul lui Reid… o splendidă recompunere a unui mit mexicano-american despre strigoi.

Anunțuri