Paulo Coelho – Diavolul şi domnişoara Prym

Nu stiu de ce orasul Viscos are asa… un aer de Dogville… e populat de imbecili. Romanul clasicii modernităţi: dacă diavolul nu ar fi existat, nu am mai fi ştiut marea putere a Binelui. Gen… Iuda are şi el meritul lui de pildă, nu? Aşa înţelegem mai uşor valoarea „binelui”. Bine… mie mi se pare asta un model excepţional de imbecilitate chiar dacă sunt multe feţe bisericeşti care dau apă la moara ideilor ăstora. Stilul lui Coelho cred că se poate defini ca amestec de clipe genial inspirate cu momente de banalitate lucie. Pe cât de frumoasă este povestirea cu tipu’ şi câinele care umblă e la Poarta Iadului la cea a Raiului, pe atât de fumată e treaba cu „binili învinji întotdeauna, dar în combinaţiune cu reul produce fenomene complexi” (adică restul romanului)