Agatha Christie – Picătura de cerneală

Dacă Arthur Conan Doyle este maestrul metodei logice de aflare a criminalului în romanele sale poliţiste, Agatha Christie îi continuă munca insistând mai mult asupra psihologiei personajelor implicate în poveste. „Picătura de cerneală” ilustrează cel mai bine această comparaţie: îl veţi descoperi pe acelaşi Sherlock Holmes, cu stilul său rece şi calculat, dar dacă în povestirile originale ale lui Doyle niciodată nu poţi avea o părere despre vinovat până în clipa demascării, aici eşti tentat să crezi că toţi sunt vinovaţi. Gesturi mici nuanţate aparent în treacăt îţi oferă zeci de indicii care deşi îţi pun mintea la contribuţie, nu folosesc în cele din urmă la nimic: este metoda clasică de creere a suspansului. Căci dacă se poate vorbi despre Agatha Christie ca despre un mare model al romanelor poliţiste, nu prin metoda deductivă a devenit celebră, ci printr-o splendidă manieră de stârnire a suspansului.