Arthur Golden – Memoriile unei gheişe

Cartea asta mi-a adus aminte două lucruri: bărbatul ca fiinţă este preponderent prost, pentru că nu ştie să recunoască adevărata femeie care îl iubeşte. Totuşi, există pentru el o binecuvântare congenitală: e ferit (datorită „ţiparului” probabil) de invidia de nestăvilit dintre femei, splendidele posesoare de „peşteri”, ca să parafrazăm metafora lui Golden. Nu ştiu exact însă câte constiinţe masculine va reuşi să tulbure cartea asta, de fapt, nici nu prea cred că există vreun bărbat care să o citească de la cap la coadă cu o curiozitate sinceră. M-aş bucura să mă înşel. Cert e că:
1. avem de-a face cu o scriere tip „Maiytrei”: un autor devenit celebru pentru că şi-a bătut joc de anonimatul eroinei sale. Se vede de la o poştă că e o poveste pe care un bărbat nu ar putea să şi-o imagineze cu propria sa raţiune, adică din straşnica sa experienţă de viaţă sau din preplinul său de empatie. Oricum, să fim serioşi… cine va citi replica lui Mineko Iwasaki? Sau credeţi că se va face vreodată un film cu „Adevărata viaţă de gheişă”?
2. Eroina satisface în proporţie de 70 la sută fanteziile erotice ale oricărei femei. E gheişă, adică nici curvă, nici femeie de rând, nici prea-prea, nici foarte-foarte, senzuală (cică… eu unu’ n-am fantezii cu kimono-uri, dar gusturile nu se discută), frumoasă, aparent „lipsită de profunzime şi trăsături de caracter”, cum zic unele, dar totuşi suficient de deşteaptă ca să-şi ţină memoriile… şi… ca să vezi… virgină până în ultima clipă. Deci mai bine cred eu că nu se poate.

Anunțuri