Henryk Sienkiewicz – Pan Wolodyjowski

Cea din urmă carte din trilogia pe care Sienkiewicz o menise să îmbărbăteze inimile cititorilor de literatură istorică se termină cu moartea eroului. (na că am dezvăluit finalul). Cu excepţia faptului că aveţi şansa să vă reîntâlniţi cu Zagloba, nu rataţi nimic excesiv de interesant. Sincer să fiu, felul în care se desfăşoară acţiunea e un pic redundant cu al celorlalte două cărţi, aşa că nu o recomand hiperactivilor. Cartea rămâne însă un reper pentru o literatură bine scrisă, fraze îndelung gândite şi… mă rog… genul de scriere demult apusă la care am încetat să mai aspirăm măcar.