Horia Roman Patapievici – să-l dăm pe faţă

partea 1

Începem cu cartea „Cerul văzut prin lentilă” – Editura (falimentară) Nemira, 1998
problema 1: capitolul „Oamenii de ştiinţă şi bârfa”, pagina 27 – autorul ne explică cum din punct de vedere antropologic, un grup stabil şi funcţional trebuie să aibe 148 de membri (e un număr „magic”), iar orice depăşire sau împuţinare reprezintă o primă cauză a ineficienţei sau a instabilităţii. Întrebare: dar ICR-ul câţi angajaţi are?

opinie: Risipa de elitism intelectual a acestei cărţi e agasantă prin artificialitate şi comică prin mecanicitate. (nu am zis eu asta, ci Bergson). Nu e compendiu filosofic, pentru că se vrea piperat de exemple tipice „vulgului”, nu e nici un set de sfaturi morale, deoarece nu au nici o legătură cu bunul simţ al vieţii.

problema 2: capitolul „Otium cum dignitate”, pagina 47 – citez: „Ideea de a scăpa de sine însuţi prin muncă i-a venit lui Antonie cel Mare , în pustie. A înlocuit spontaneitatea ispitelor cu mecanica monotonă a lucrului mâinilor. Nobil, aceasta se cheamă „Mântuire prin muncă”. Oricum, faptul că Patericul se deschide cu o astfelde pagină sugerează că frisonul aflării în treabă a intrat în lume o dată cu activismul creştin.” – greşit! Frisonul aflării în treabă a intrat în lume odată cu prima operă de artă, făcută nu pentru că salva vieţi, nici pentru că ţinea de foame, ci pentru că cineva vroia să o facă. „Mântuirea prin muncă” o susţin numai regimurile totalitare, domnule Patapievici! Că nu a scris Iisus „Arbeit macht frei” pe frontispiciul lagărelor naziste. Numai comuniştii credeau că piesele lui Cehov sunt drame, pentru că vorbea acolo de mântuirea prin muncă, când el de fapt ironiza situaţia asta şi urla la Stanislavski ca Moise în pustiu că piesele lui sunt de fapt comedii. Mă rog… trecem peste… dar trebuie amintit faptul că Antonie cel Mare nu se mântuia prin muncă, ci prin rugăciune. Dacă ne-am mântui prin muncă, atunci ar trebui să fim toţi canonizaţi. Acolo în Patericul, cartea aia din care se vede că nu aţi priceput o „iotă”, darămite o „papiotă”, se vorbeşte despre muncă în sensul de anihilare a poftelor trupeşti întru potenţarea nevoilor spirituale. Ispita diavolului se adresează trupului, iar Antonie îşi anihilează nevoile acestea pentru a putea fi mai aproape de Dumnezeu.

Anunțuri

1 comentariu

  1. Pingback: Horia Roman Patapievici – www.intelectualul-nesimţit.or « revizia de carte

Comentariile nu sunt permise.