metode de apărare a ortodoxiei

Ştiu că la ora actuală fenomenul „puric” a cuprins întreaga Românie şi a împărţit-o în securişti şi sfinţi. Gata: Lucian Boia a fost catalogat drept un demistificator brutal, şi istoria României am redescoperit toţi că e plină de fapt de eroi pe care ceauşismul i-a trecut prin praf hiperbolizându-i. Binenţeles, problema mea cu Dan Puric e de ordin axiologic, nu îl consider un prost şi cred cu toată tăria că într-o societate în care există oameni ca Traian Băsescu, Dan Puric este un „Mare Model al Românilor” (vedeţi că am folosit majuscule).
În fine, ceea ce vreau eu să spun este că de fapt există modele „şi mai bune” decât Dan Puric. (Nu … nu Chirilă, domnule Crin Antonescu… nu Chirilă!). Cred că sunt oameni care pot descoperi credinţa creştină în toată frumuseţea şi „şi mai bine decât Dan Puric”. Faptul că nu sunt la fel de mediatizaţi este problema mea, şi nu sunt consultaţi în probleme la care se pricep cel mai bine. Acesta e şi cazul lui Florian Bichir, care în cartea „Polemici Ortodoxe”, printr-un splendid sistem autocritic separă lucid grâul de neghină. Nu spun că e normal să facă asta mult mai bine decât Dan Puric pentru simplul fapt că are o pregătire de specialitate în acest sens, ci atenţionez doar asupra faptului că un om care cunoaşte multe informaţii poate să judece mai limpede. „Polemicile ortodoxe” ale lui Bichir, prin limpezimea tonului, prin gradul neperfid de a susţine care faţă bisericească merită condamnată şi care apreciată, reuşesc să întărească în credinţă orice nehotărât într-ale ortodoxismului.
Cred că e mai corect să zic că avem de-a face cu două metode moderne de propagare a ideilor ortodoxe:
– metoda analize faptelor, întâi argumentul apoi ideea… aşa cum face Bichir şi… nu ştiu dacă l-aţi auzit vreodată vorbind pe domnul Remus Rus. În această metodă conferenţiarul prezintă faptele, apoi analizează. Întrebat ce părere are despre reforma lui Luther, într-o emisiune televizată, Remus Rus a prezentat întâi modul de creştinare brutală a germanilor, apoi a putut să motiveze reforma lui Luther ca o nevoie de exprimare a acestui popor. Când se pune problema să vorbească despre crucea pe care a primit-o Becali de la mitropolitul Ardealului, Florian Bichir întâi aminteşte valoarea acestei medalii, cine a mai primit-o, şi abia apoi susţine că nu mitropolitul este de vină că a oferit-o, ci Becali pentru că s-a lăudat ca prostu’. (Credeţi-mă, că dacă apare la emisiunile lui Capatos nu înseamnă că Bichir e un prost.)
– metoda generalizării sau metoda argumentării imediate: întâi se transmite ideea, şi apoi  se exemplifică pe loc cu un fapt general, care nu are legătură cu subiectul dezbătut. Dan Puric vorbeşte în citate nu pentru că vrea o armată de intelectuali în spatele lui, ci pentru că nu operează cu suficiente informaţii în problemele pe care le dezbate. Dacă observaţi, limita de discuţie a lui Dan Puric este de până la acum maxim 100 de ani. El tratează religiosul românesc de la 1886 încoace. Tot ce depăşeste perioada asta istorică e o zonă tulbure. Credincios eticii mai mult decât religiei, exemplele lui Puric sunt “generale” pentru că pregătirea specifică a oratorului nu a ajuns încă la maturitate: din această cauză am spus că Puric e un orator bun, şi nimic mai mult: prezintă probleme oferind soluţii fictive.