Eminescu – avatarii faraonului Tla (la cerere)

…da: se poate spune că în “Avatarii faraonului Tla” este vorba de metempsihoză. (de fapt, ăsta e singuirul lucru deştept care se poate spune despre aceasta nuvelă). Dar să nu exagerăm acuma cu atributele pozitive. Eminescu rămâne în proză un incomplet. În scrierile lui “nerimate” se păstrează un ritm scurt, raportat parcă la strofe invizibile: majoritatea paragrafelor încep cu “El” ca şi cum ar încerca să îşi păstreze unitatea independent de întreg. Dar el este Eminescu… mai e puţin şi-l facem sfânt, iar eu m-am trezit să-i critic repetiţiile. În fine, datorită ritmului însă scrierea nu prea are unitate: firul epic sare brusc e la o stare la alta, fără punţide legătură bine definite: acum moare Tla, acum iese din coşciug Almanzor şi gata! Nu e prea mare lucru de înţeles înafara metempsihozei, pentru care îl apreciem pe Eminescu şi nu zicem nimica rău de el că altfel suntem nişte “securişti ordinari” care vor să-l deprecieze.

Anunțuri

6 comentarii

    • Bună dimineaţa!
      Am dat mai mult decât întâmplător de pagina aceasta.
      Atât afirmaţia, cât şi părerea nu-mi aparţin. Probabil că vreun coleg de şcoală, sau prieten, a scris acest mesaj sub forma unei glume, însă cum această conjunctură nu îmi este favorabilă, aş aprecia foarte mult dacă aţi putea s-o ştergeţi, sau măcar, să îi ştergeţi subscribentul.
      Nu cred că este o nevoie neaparată de o cenzură a ideilor – trăim, cel puţin în mod teoretic, sub un regim în cadrul căruia avem dreptul la liberă comunicare, însă în niciun caz acest lucru nu implică şi libertatea de a semna sub identitatea altcuiva decât cea proprie, mai ales atunci când afirmaţia poate aduce vreun prejudiciu persoanei în cauză.

  1. Ca sa vorbesti de Eminescu trebuie sa citesti Kant, Schopenhauers si Hegel. Apoi niste critica… Nu e cazul aici, asta e clar. Cand esti un incomplet in ale filosofiei, in ale culturii vezi putin si limitat. Si e de inteles…Dar hai sa nu ne imprastiem limitarea si s-o facem accesibila tuturor.

  2. Asta ca sa nu mai vorbesc de notiuni primare de teoria literaturii…idei de genul narator, autor, personaj… nu de alta, dar e cel putin stupid sa afirmam ca „incepe cu EL”, ca si cum Eminescu ar fi parte integrata a operei. Nu e vorba despre asa ceva. E pacat insa ca accesul la astfel de abjectii e nelimitat mintilor neformate inca si absorbitoare de tot ce da internetul. Rolul nostru de dascali devine imposibil… Nu noua ne faceti rau, ci voua, tuturor. Creand limitati veti fi condusi de limitati. Nu v-ati saturat? Hai sa ne rezumam fiecare la meseria pt care ne-am pregatit, iar daca suntem zidari sau tinichigii (meserii onorabile, cinste cui le indeplineste cu sarg) sa nu rumegam numele Marilor Clasici la fiecare colt de strada. E extrem de gresit!

  3. Un pluton de panarame îmi dau târcoale blogului.
    Marii clasici au ajuns să fie mari și clasici tocmai pentru că le-au fost rumegate numele la fiecare colț de stradă. Un scriitor bun va fi plăcut de marea majoriate a cititorilor. Dacă nu cât timp trăiește, atunci după aia.
    După cum puteți observa, eu nu zic nimic de poezia lui Eminescu, pentru că poezia lui Eminescu este un domeniu vast. Opera lui poetică eu cred că se află undeva pe culmile perfecțiunii lângă piesele lui Shakespeare. Și e cu atât mai genială cu cât poate fi citită și plăcută fără a citi în prealabil pe Kant, Shopenhauer sau Hegel. Deci unui copil de trei ani o să-i placă cu siguranță cel puțin o poezie a lui Eminescu, pentru că omul era în definitiv un geniu.
    Acuma.. din păcate pentru noi, nici un critic demn nu a susținut vreodată că opera în proză a lui Eminescu este completă. Pentru că nu e. Sunt niște frânturi de idei, niște schițe repezite care au stat la baza poeziilor. Omul avea idei, dar nu era ocupat cu proza, nu era asta miza lui. Gândiți-vă că se așeza să scrie proză, se plictisea, și zicea „Hai mai bine să fac o poezie”. Proza lui suferă de poezie.
    Desigur, să spui că era beat și drogat când a scris „Cezara” înseamnă să fii un caz patologic nedemn de atenție. „Cezara” chiar are un fir epic. Postarea mea e scrisă la cererea unui elev de liceu nemulțumit că nu înțelegea nimic despre Tla dintr-o carte de comentarii pe care trebuia să o citească pentru bac. Răspunsul meu este să nu se impacienteze: nici nu poate să înțeleagă mare lucru, iar cărțile de comentarii sunt în esență o prostie. Când zic să nu exagerăm cu atributele pozitive mă refer strict la proză. Plus că nu mi se pare corect să încerci să faci din proză un centru de interes când poezia este suficientă.

Comentariile nu sunt permise.